Sărci

Aventuri în no man’s land

30 Iulie 2014 ⋅

(sursă foto: buzzle.com) - Eu nu aveam tocuri, iar apa din mașină nu era albă și cu bule, ci gri și malefică

Ca un pui de om râzgâiat ce mǎ aflu, la începutul anului, când m-am mutat la cǎmin, ai mei mi-au adus mașinǎ de spǎlat. „Pǎi ai bani de mașinǎ de spǎlat, da’ stai la cǎmin?” Da, e mașina veche de acasǎ, pe care ai mei au pǎstrat-o, „cǎ pleacǎ fata la facultate și…”. Dar în primul an, fata a stat în chirie, unde exista deja mașinǎ de spǎlat, așa cǎ n-a fost nevoie, și au pus-o frumușel la pǎstrare pânǎ în octombrie, anul ǎsta, când am început sǎ ființez în cǎminul D Grozǎvești.

Credeam cǎ e manǎ cereascǎ mașina asta, cǎ mǎ scutește de umblat cu rufele murdare pe la rude și prieteni, de dat banii pe curǎțǎtoria din Carrefour și pe serviciile prestate de colegi binevoitori de cǎmin, care spalǎ cu 4 lei rufe albe, și cu 6 rufe colorate. Cu detergentul lor.

Bǎi, ce sǎ zic, chiar a picat bine. E la îndemânǎ și e bunǎ, așa veche și ruginitǎ cum e. Ce-i drept, cam fuge când intrǎ pe program de uscare și nu pot s-o las nesupravegheatǎ, mai ales la sfârșitul programului, iar capacul de la sertǎrașul pentru detergent și balsam e cam instabil și-i prins cu holșuruburi de atotpriceputul tata, dar e în regulǎ, cǎ oricum folosesc pernuțe de detergent lichid și balsam pun când îmi amintesc. Și îmi place sǎ mǎ cocoț pe ea când ajunge la programul de uscare, cǎ mǎ zdruncinǎ și pot sǎ fac pe robotul.

Toate bune și frumoase, pânǎ  într-o duminicǎ în care m-a trosnit hǎrnicia în moalele capului. Da’ mi-a dat biiine de tot. M-am trezit pornitǎ sǎ-mi spǎl rufele și sǎ fac curat în camerǎ. Am luat-o sistematic: m-am lǎsat la chiloți și sutien, sǎ fie treaba treabǎ, am strâns hainele împrǎștiate prin camerǎ, le-am sortat frumușel, care-i curatǎ, care e mai puțin murdarǎ (nici nu trebuie sǎ fie murdarǎ-murdarǎ, cǎ doar am mașina de spǎlat la botul calului și apa n-o plǎtesc), albe, colorate, am luat brațul de haine, le-am pus pe pat, lângǎ mașinǎ și m-am aplecat sǎ pun detergentul în cuvǎ. Moment în care cerul s-a despicat și Zeus mi-a dat o palmǎ peste ceafǎ: din cuvǎ a curs un val de apǎ murdarǎ și care puțea oarecum a apǎ de flori cu pește mort. Nu știu, mirosea atât de urât, cǎ-i indescriptibil.  M-am blocat. Eram plinǎ de apǎ împuțitǎ și nu puteam sǎ reacționez. Am închis nenorocita aia de ușǎ la loc și m-am pus metaforic în fund o fracțiune de secundǎ, sǎ vǎd ce-i de fǎcut. Am decis cǎ cel mai înțelept ar fi sǎ încep sǎ adun apa care s-a împrǎștiat, ca sǎ nu risc sǎ intre sub frigider (da, avem și frigider, suntem boși), sub paturi, sub linoleum și pe unde mǎ-sa putea sǎ mai intre. Am luat mopul și m-am apucat sǎ strâng. Parcǎ nu mergea suficient de repede. Pentru cǎ la începutul anului, eu și colega nu ne-am stabilit clar ce ia fiecare, ne-am trezit cu douǎ mopuri, care nu fǎceau decât sǎ zacǎ acolo și sǎ ocupe inutil spațiu. Pânǎ în ziua fatidicǎ de care povestesc, când mopul lǎțos nu a dat randament și am apelat la ǎla de se stoarce cu manetǎ, care a fǎcut treaba sǎ avanseze oarecum mai repede. Urmǎtorul pas era, evident, sǎ spǎl pe jos, ca sǎ nu mai putǎ. Dar mi se fǎcea rǎu de la miros și era vital sǎ deschid geamul. Eu eram lângǎ ușǎ, geamul - în capǎtul celǎlalt al camerei.  Ȋntre noi, sertarul patului meu, pe care-l deschisesem ca sǎ pot șterge sub el. Am fǎcut un pas imens peste el, în ideea cǎ n-o sǎ fie nevoie sǎ pun piciorul fleașcǎ de apǎ murdarǎ printre rahaturile din sertar. Idee care s-a dovedit extrem de proastǎ, în momentul în care mie mi-a alunecat piciorul și m-am rostogolit ca vita în sertar.

Bun. Geamul era deschis, gǎleata mopului lǎțos era pe jumate plinǎ cu apǎ cu detergent de podele, mopul lǎțos a trecut la acțiune și ne-am apucat sǎ reparǎm ce-am stricat. Greșeala cu numǎrul 2, pentru cǎ am uitat cǎ mașina de spǎlat nu se golise de tot de apǎ. Am curǎțat, am frecat, am uscat, camera era fresh. Și vine revelația cǎ trebuie sǎ golesc mașina, lucru pe care nu aveam cum sǎ-l fac fǎrǎ sǎ dau iar apǎ pe jos, cǎ incǎ mai conținea o cantitate substanțialǎ de apǎ. Am înghițit în sec și, cu gǎleata golitǎ și dornicǎ de-a fi reumplutǎ, m-am aruncat iar spre cuva care mi-a nenorocit zilele. N-are rost sǎ zic ce a urmat, se repetǎ procesul murdǎrit – adunat – spǎlat – uscat, cu mica diferențǎ cǎ, dupǎ ultimul pas, când storceam mopul lǎțos, sǎ îl pot pune la loc, dintr-un exces de zel, l-am apǎsat cam tare și s-a rǎsturnat gǎleata cu apa cu care tocmai spǎlasem pe jos fix spre mijlocul camerei. Ǎsta e momentul în care mi-a venit sǎ cad dramatic în genunchi și sǎ-mi smulg pǎrul din (preferați „de pe”?) cap în smocuri, în timp ce strig „Nuuuuuuuuuuuuuuu” cǎtre dumnezeul crud care și-a bǎtut joc de duminica mea, la fel cum eu mi-am bǎtut joc de duminica lui, când am hotǎrât sǎ încalc porunca aia care-mi ordonǎ sǎ mǎ hodinesc  în a șaptea zi. Am înghițit IAR în sec, am strâns IAR de pe jos, de sub paturi, de sub alte sub-uri și de peste tot.

Dupǎ o discuție semi-smiorcǎitǎ la telefon cu tata, am identificat și remediat problema – prea complicat s-o mai expun și pe-aia, dar important e cǎ am rezolvat, am golit gǎleata, am curǎțat camera și mi-am spǎlat rufele. Dupǎ ce am fǎcut duș, am curǎțat chiar și apa pe care am împins-o pe hol cu mopul, pentru cǎ mǎ panicasem și nu știam cum s-o strâng mai repede, sǎ nu se împrǎștie.  Bine cǎ nu m-a vǎzut nicio femeie de serviciu, cǎ-mi ieșea scandal mai ceva decât unui bǎrbat care vine cu ruj pe guler acasǎ, la nevastǎ, și-și mai lasǎ și ciorapii aruncați pe jos.

Cǎ veni vorba de femeile de serviciu, blestemele care au însoțit binecuvântarea de-a avea mașinǎ de spǎlat la cǎmin nu se încheie aici. Dar despre asta, data viitoare.