Sărci

30 de lei bine cheltuiți

19 Februarie 2015 ⋅

     Era august 2014 și eram la Zeppelin. Orologiul de pe ecranul smartphone-ului indica ora 3 și puțin și era o căldură de ți-era milă să dai și câinele afară din casă, chiar dacă s-a căcat pe covor, când a intrat un tip de vreo 50 de ani, în cămașă albă și pantaloni bej, destul de prezentabil, roșu la față, extrem de agitat și de emoționat, mirosind puțin a alcool. American cu domiciliul în West Virginia, după cum aveam să aflu mai târziu. Mă întreabă dacă am idee unde poate găsi un calculator cu o adresă de IP care să nu fie din România, că are nevoie de ea pentru ceva treburi cu carduri și transferuri bancare, tărâm ce-mi este complet străin. Eu, copil prost, absolvent de filologie și paralel cu cam tot ce ține de IT, îi spun că n-am idee, dar că noi avem internet de la Romtelecom și mie-mi sună destul de românesc, deci nu pot să-l ajut.

    Se așază lângă mine la masă și în vreo juma' de oră îmi povestește amănunțit viața lui din ultimii 5 ani. Nevastă-sa, Violet, a fost declarată dispărută sau posibil moartă de maică-sa și de frate-su, (pentru că, aparent, dacă nu treci prin țară timp de 6 ani, rudele tale pot face asta), ca să facă ei niște mârșăvii cu partea ei din testamentul lui taică-su. Deci propria mamă a declarat-o moartă cu toate că vorbește cu ea săptamânal la telefon, ca să-i poata vinde lui fi-su nu știu ce procente, acțiuni, nebunii, chestii, socoteli notariale cu care nu am putut ține pasul. Mi-a zis că notarul a semnat actele pentru o tranzacție fictivă de nu-știu-câte mii de euro, iar fratele Violetei, care-i locotenent, a declarat că a uitat să înregistreze acea tranzacție (lucru care americanului i s-a părut destul de amuzant) sau ceva de genul și el căuta acum un avocat care să se ocupe de caz și nu era hotărât dacă să găsească unul pe penal sau pe civil, că pe penal ar merge mai repede treaba, dar ar trebui să nu-știu-ce dup-aia, mă rog, FOARTE MULTE DETALII.

     Ideea e că omul a venit în România să rezolve problema asta, pentru că Violet și-a rupt femurul la ski în munții din Virginia ("I told her not to go, but she won't listen, you know how girls are"). M-am uitat după verighetă. N-avea. Mă, poate a pierdut-o sau ceva. Stă la Marriot de vreo 2 săptămâni și nu poate să scoată bani de pe card pentru că avea o am-uitat-ce problemă cu pin-ul. Poate face cumpărături cu cardul, pentru că n-are chip cum avem noi, dar nu poate scoate bani și e nevoit să sune la banca lui din America de fiecare dată când cumpără ceva, ca să confirme tranzacția. Era revoltat și pentru că avea voie să facă asta doar de vreo 3 ori pe zi, pentru că a 4-a sau a 5-a oară când o făcea, îi era blocat contul. A fost la Ambasada Americii, în "Baneasa", n-au putut ăia să-l ajute, s-a plâns omul că nu mai are minute internaționale pe telefon să sune de fiecare dată când își cumpără mâncare de 20 de dolari ca să zică băncii și i s-a zis să se simtă liber să vină și să sune de la ei ori de câte ori vrea, ceea ce lui Warren (că așa mi-a zis că-l cheamă înainte să plece) i s-a părut o stupizenie, pentru că drumul ăla de 2 ore până în Băneasa nu i s-a părut chiar distractiv și nu ar fi vrut să-l facă de fiecare dată când își cumpăra un meniu la McDonald's sau ceva de genul. Povestea pe care mi-a zis-o a fost super alambicată și m-a prins grozav, astfel încât cam tot ce am putut să scot pe gură în timpul conversației a fost “omg, really?” și, ce-i drept, după cum m-a ajutat cineva să realizez mai târziu, a turuit-o ca pe o poezie.

     Pe la mijlocul tiradei mi-a mărturisit că el de fapt are nevoie de 4 euro pe Cosmote ca să poată să-și activeze opțiunea cu 175 de minute internaționale, care i-ar ajunge să sune în America de aproximativ 10 ori, adică de ajuns pentru cele 2 săptămâni pe care le mai are de petrecut aici și că el nu mai are decât 7 lei în buzunar, adică i-ar mai trebui vreo 24. Pauză lungă în care s-a uitat fix la mine. Eu sunt pe Orange de când mă știu, habar n-am cât costă 4 euro pe cosmote și cum sunt universal recunoscută drept mână-largă, complet inconștientă când vine vorba de cheltuit bani și, în același timp, mama răniților, mi-a ieșit pe gură un "I'm gonna help you" din toată inima. Foarte fericit și recunoscător nenea, n-a dat niciun semn că ar vrea să se ridice să-i dau banii și să plece, a continuat să-mi povestească despre cum el crede că guvernul român e de rahat, toți politicienii sunt corupți, diferite modalități prin care el i-ar băga la închisoare (gen, i-ar suna pe toți, individual, și le-ar propune un mișmaș contra cost, apoi i-ar face pe toți să se întâlnească fără să știe în același loc, ca să poată fi arestați toți o dată. Și astfel, i-am avea mereu la dispoziție, am ști tot timpul unde sunt, pentru că în pușcărie nu există nicio secretară care să-ți spună că domnul x nu e momentan disponibil.), despre un primar din Washington care a fost acuzat de trafic de droguri în timpul unui mandat și băgat la închisoare și re-ales tot în închisoare, unde devenise un primar mult mai bun și mai responsabil, despre cum, noi, tinerii, suntem cei care putem să exterminăm corupția (la partea asta i-au dat și lacrimile), despre cum el are impresia că asfaltatul este sportul nostru național și multe alte chestii care m-au făcut să mă amuz copios.

     Am mers împreună la Mega Image-ul de la colț (ce colț nici nu contează, că oricum e unul la fiecare din ele, hehe). Faptul că nu a vrut să-i cumpăr 5 euro (că 4, aparent, nu poți lua) pe Cosmote, ci direct banii, nu m-a făcut să intru la bănuieli. Mi-a motivat că ei, americanii, sunt foarte zgârciți și că el n-ar avea ce face cu acel 1 euro în plus și l-ar roade faptul că eu am dat banii pe ceva inutil. Nici când mi-a scos cardul, să-mi arate că nu are chip, direct din buzunarul de la pantaloni și nu din portofel, nu m-am gândit că ar putea fi un escroc, nici când l-am întrebat cum de merge singur prin București, dacă nu se rătăcește, el fiind doar de 2 săptămâni aici și mi-a răspuns că e ușor, că toate străzile sunt dispuse circular, nu m-am gândit că ar putea fi vreo păcăleală. A încheiat cu niște sfaturi despre ce am putea face ca Zeppelinul să aibă mai mult succes, mi-a mulțumit frumos și a plecat. M-am întors ușor năucită la bar și i-am povestit tot lui Mihai, care mi-a zis foarte sigur pe el că toată povestea aia a fost inventată, că mai știe el mulți pseudo-străini d-ăștia care se folosesc de povești de genul ca să ia bani de la oameni. 

     Nu-mi place să fiu luată de proastă, mai ales când încerc să ajut pe cineva, dar după multe ore în care mi-am frământat creierul, am hotărât să mă gândesc la experiența asta ca la o ieșire la teatru sau la film, că până la urmă a fost destul de interesant și de amuzant și-am dat eu bani pe prostii mai mari.