Sărci

Soluții amuzante pentru a-ți împiedica prietenii profite (la nesfârșit) de tine (1)

09 Aprilie 2015 ⋅

Prietenia este preţioasă, trebuie respectată şi apreciată, fie că ai obiceiul să vorbeşti murdar, să apari în chiloţi la uşă şi cu pasta de dinţi pe buze şi să te iei de cei care încă te suportă și îşi doresc în continuare să mai petreacă timp în preajma ta (te gândeşti ce nivel ridicat de rezistenţă au), fie că eşti o persoană care nu înjură, se strâmbă când percepe un iz slab de transpiraţie sau miros de ţigară, iar când este pomenit cuvântul „sex” te înroşeşti şi eviţi contactul vizual, de parcă e o boală pe care îţi e frică să o iei pe care... virală.

În ciuda acestor puncte extreme, există un număr impresionant de prietenii, de tipologii care i-ar face chiar şi pe cei mai cumpătaţi dintre psihologi să îşi ridice suav sprâncenele şi să îşi completeze pentru tot restul vieţii orele libere de dimineaţă, când canapeaua din faţa lor rămâne neocupată şi ajung să exerseze întrebările pe propria persoană.

În ciuda avantajelor şi dezvantajelor care apar şi dispar periodic în orice relaţie de prietenie, cred că toţi am simţit la un moment dat că suntem exploataţi sau că bunătatea noastră este confundată cu naivitate/prostie, chiar dacă personalitatea noastră nu are loc pentru asemenea calităţi/aptitudini/defecte (doar vedem lucrurile diferit).

Nu am făcut muncă de cercetare, nu m-am apucat să consult volume de specialitate şi să iau interviuri. Sunt câteva întâmplări pe care le-am trăit sau pe care le-am observat şi dacă tot am găsit o portiţă de scăpare, de ce să nu o împărtăşesc?

 I. Ţigări

Circumstanţe

Pentru unii, sunt mai preţioase ca orice prietenie (chiar şi cea care a depăşit testul de şapte ani). Nu mănânci, te abţii chiar şi de la o bere rece pentru a-ţi lua un pachet de la magazinul din colţ. Toată suferinţa dispare când laşi focul să atingă ţigară; tu tragi cu poftă şi putere în piept, laşi fumul să ţi se strecoare printre buze, mulţumit de acest dar marunt, dar foarte scump. Tu faci sacrificii pentru acest viciu, dar prietenii tăi fac asta? La o pauză de la cursuri, la cafeneaua prefarată sau după un număr scurt pe salteaua care îţi serveşte drept pat şi maşină de călcat, ţi se cere o ţigară. Prima oară, nici măcar nu eziţi, insişti să o ia şi pe următoarea. A doua oară ai un deja-vu, suntem prieteni, de ce nu? Pe urmă... obiceiul ăsta devine mai scump ca ţigarea în sine. Dacă serviciul pe care îl prestezi în folosul omenirii nu este nici măcar răsplătit sau prietenii tăi folosesc mereu o scuză clasică („nu avem timp”, „mi-am uitat pachetul”), a venit vremea pentru câteva măsuri.

Soluţii

Să ai intodeauna 2 pachete la tine. Unul să fie aproape gol, să ai doar 2-3 ţigări. „Aş vrea să îţi dau, dar trebuie să îmi ajungă pentru restul zilei/până în ziua X.” Uită-te la mine cât sufăr, nu stiu cum voi rezista – asta trebuie să fie starea ta. Apoi, când ai o pauză sau nimeni nu te vede, poţi să sustragi ţigări din pachetul de rezervă şi să-l completezi pe care va rămâne veşnic „aproape gol”. Nu îţi face griji dacă vor observa acest lucru. Vor găsi o metodă să facă rost de ţigări, iar dacă te întreabă cum de mai ai, le arăţi pachetul şi continui liniştit conversaţia. Încearcă să nu zâmbeşti. Te dai de gol aşa.

Caută cele mai proaste ţigări (doar ai auzit de Carpaţi): când există cerere, oferta ta o să fie pachetul mai slab, cu ţigările de umplutură, pe care abia le suporţi tu în buzunar. Contează foarte mult şi tipul de prietenie, dar când e vorba de amici sau cunoştinţe întâmplătoare, ce ai de pierdut? Nefumătoarele o să te simpatizeze, dacă eşti băiat, iar dacă eşti fată... nu vei primi decât cuvinte de „laudă”, alese cu grijă, doar eşti catalogată drept sexul slab şi nu vor să îţi rănească prea rău sentimentele. Vei arăta că ești isteață, ceea ce îî va fascina și speria în același timp (dar să nu cumvă să te lași manipulată de rânjetul de star cinema pe care îl vor exersa din plin pe tine – dacă situația îți scapă de sub control, trebuie să faci sacrificii, un nasture, doi, de la bluză/cămasă – apară-ți principiile).

Next: Haine. În curând.