Sărci

Oameni mari, certuri minore

03 Iulie 2015 ⋅

Vine un moment în viață în care îți dai seama că ai crescut în înălțime, poate și în lățime sau grosime și odată cu tine, cresc și alte organe…dacă ai noroc. O să ne oprim asupra creierului, deși mărimea nu contează, zic unele. Oricât ar fi creierul tău de mare, oricâte legături neuronale ai avea sau Dumnezeu știe câte cvintriliarde de neuroni s-au născut degeaba, pur și simplu nu poți înțelege întrebările, răspunsurile sau logica femeilor. Și nu există absolut nicio cale de a nu te certa cu femeia ta. Dar de ce se întâmplă asta? O să dau câteva exemple și o să încerc să găsesc un răspuns.

Te sun eu înapoi în 10 minute.

N-o să se întâmple vreodată. Dacă ea îți spune că te sună în 10 minute și întârzie, o întrebi clar “de ce a durat atât? Au trecut 34 de minute, asta după cele 10. Puteai măcar să-mi scrii. Data viitoare fii mai atentă! Și nu mă suna nici după 5 minute, pentru că eu aștept să mă suni în 10”. În schimb dacă tu o suni după 20 de minute, deja are impresia că ai băut 3 cafele cu 4 femei diferite și 2 beri cu un prieten care e mort de câțiva ani, dar are ea grijă să-ți aducă un argument pentru care ai uitat de ea. Bineînțeles nu 10 minute, ci o oră, pentru că sistemul international de măsurare a timpului al femeilor se măsoară în “ai întârziat o oră, ciobanule. Ai stat să măsori brânza”.

Ia-mi și mie ceva dulce.

De obicei, dacă îi e lene să caute ceva dulce care să fie macar apropiat de ce ți-ar plăcea ție, îți aduce o bere și uiți că ai fi mâncat prăjitura casei. Dar tu nu poți să-i duci bere. Așa că faci naveta până la Metro, ca să fii sigur că ai într-un singur loc toate dulciurile ce le poți găsi în România și te apuci să iei câte una din fiecare. Până ajungi la Măgura și vezi că au cu ciocolată, alune și au scos un sortiment nou. Oare o să-i placă? Nu contează. Aruncă-l în coș, să fie. Și continui așa până iei tot ce conține ciocolată și respiri ușurat. Dar te întorci și vezi că în spatele tău e raftul cu ciocolată în combinții cu alte sortimente: ciocolată albă cu alune, ciocolată neagra cu alune, ciocolată albă cu alune bucăți, ciocolată albă cu alune întregi, ciocolată neagră cu pete albe cu alune bucăți și întregi. Ăsta-i momentul în care încerci să-ți amintești în ce fel mestecă ea și înghite, ca să știi dacă o să-i placă alune întregi și alune bucăți, în același timp. Ajungi la ea mândru ca după o vânătoare de balene ucigașe ce au fost atinse de zeamă verde și se transformă în Hulk, cu ceva dulce din fiecare categorie de ceva-uri, iar ea îți zice “mi-ar fi plăcut să iei altceva. Credeam că știi ce-mi place. Dar apreciez gestul”.

Hai să mergem la film.

Cel puțin o dată pe lună mergi cu ea la film și e totul bine, atunci când rulează ceva ce vreți amandoi să vedeți. Dar sunt și zile în care ea pur și simplu nu știe ce film vrea să vadă, așa că te pune pe tine să alegi, cu mențiunea “mergem la care vrei tu”. Primul tău instinct este să alegi Fast&Furious, Die Hard, Transporter, dar știi că n-o să-i placă, așa că te duci undeva la mijloc, o acțiune-comedie, în care apar și niște îndragostiți, eventual animale de casă ori sălbaticiuni blănoase. Începe filmul, sunt anunțați actorii și o auzi “aaa, nu-mi place! E cu panarama asta care l-a înșelat pe vampirul ăla arătos, din serialul ăla de care ție ți se rupe că-l urmăresc. Mai bine mergeam la celălalt. Mi se părea drăguță povestea”. Atunci deja te gândești la unșpele de start al Realului din meciul de diseară, dacă ai noroc să joace în ziua aia. Dacă nu, proiectezi pe ecran ultimul meci pe care l-ai văzut sau te gândești dacă ce ai mâncat la prânz o să-ți dea gaze intestinale; ori ai deja gaze și regreți că ai intrat la film.

Mi-e puțin rău. Faci tu ceva de mâncare?

Nu că ai fi tu un bucătar important sau creațiile tale culinare ar fi medaliate cu bronz și aluminiu, dar știi că îi place când îi gătești ceva, mai ales că încerci să faci mâncarea să fie pe placul ei. Și o întrebi cum ar vrea să fie oul, mai tare, mai moale, baconul prajit bine, lapte proaspăt ori sana, pâine prajită sau neprăjită. Îi propui să stea lângă tine și să-ți zică exact cum le vrea, când să te oprești, să fie totul perfect. Dar “nu, dragule, știi că eu nu sunt pretențioasă și că îmi place tot ce faci tu”. E totul gata. Ai făcut din oul ăla artă mai ceva ca Dali și ai aranjat în așa fel încât să nu fie nevoită să facă mai multe mișcări decât cea de a duce mâna la gură. Nu te-ai fi așteptat să fi greșit când ai fiert oul 7 minute, să nu fie nici tare, nici moale, ea îl fierbe 8 minute. Baconul e cam tare. Sare nu e lângă ea, dar acum nu mai vrea, dacă nu te-ai gândit din timp. Pâinea prajită e prea prăjită, laptele e prea lapte, iar ea e prea vacă ca să fie vacă.

        Și așa te cerți mereu cu femeia de lângă tine, pentru că n-ai cum să-i aduci ce vrea. Nici atunci când îți spune în trecere “uite ce drăguță e cămașa asta”, iar tu te duci a doua zi la ea cu cămașa și îți spune “nu că n-aș aprecia gestul, dar am văzut-o deja pe curva aia de Mihaela sau Cristina”, pentru că atunci când auzi o fată spunând că prietena ei e o curvă, sigur o cheamă Mihaela sau Cristina sau Mihaela-Cristina, ceea ce o face șefa curvelor. Știu că trebuia să găsesc niște răspunsuri, dar am mințit, n-am nici mai mică idee cum ajungem să ne certăm cu femeile din lucruri atât de mărunte.