Blade Runner 2049, „vânat” la cinema de peste 49.000 spectatori

Începând de vineri, 6 octombrie, rulează pe marile ecrane thrillerul „Blade Runner 2049” / „Vânătorul de recompense 2049” una dintre cele mai așteptate lansări cinematografice ale anului.

Aclamat de fani din toată lumea, filmul și-a confirmat succesul și în box-office: în week-end-ul lansării (6-8 octombrie 2017), producția Alcon Entertainment distribuită de Sony Pictures a atras în sălile de cinema 49.018 spectatori și încasări de 1.219.097 lei, ceea ce o clasează drept lider de box-office în România.

Un thriller în stil neo-noir cyberpunk, „Blade Runner 2049” nu doar surprinde prin viziunea artistică originală, ci “forează” în conștiința colectivă prin întrebări pe cât de profunde, pe atât de incomode, despre umanitate și sensul societății: ce ne defineşte, cine suntem şi încotro ne îndreptăm.

Au trecut deja decenii de când oamenii și replicanții –  imitații cu înfățișare umană – trăiesc într-o relativă armonie. Până când agentul K (alias Ryan Gosling, nominalizat la Oscar pentru rolul din “La La Land”) descoperă ceva ce amenință ordinea socială, riscând să arunce omenirea în haos.

Ordinele locotenentei Joshi (Robin Wright, câștigătoarea unui Glob de Aur pentru interpretarea din serialul TV “House of Cards”) sunt clare: secretul trebuie păstrat cu orice preț, iar dovezile, distruse! Misiunea îl poartă pe K pe urmele unui fost polițist, Rick Deckard (interpretat, ca și în primul “Blade Runner”, de același Harrison Ford). Acum pensionat și solitar, Deckard este silit să reintre în scenă atunci când actualul „vânător de recompense” îi dezgroapă secretele periculoase. Atât de periculoase încât i-ar putea afecta pe toți.

Generația actuală de replicanți este opera magnatului Niander Wallace (Jared Leto, laureat Oscar pentru rolul secundar din “Dallas Buyers Club”) – considerat un adevărat geniu, după ce a salvat omenirea de la foamete prin îmbunătățirile aduse hranei modificate genetic. Acum, supravieţuirea speciei umane depinde, paradoxal, de replicanți, cu condiția ca aceștia să fie total obedienți. Dar cum Wallace nu poate dezvolta prea multe exemplare, soarta societății rămâne sub semnul întrebării. Ca și viața însăși…

Regia îi aparține lui Denis Villeneuve (cunoscut pentru “Arrival” și “Prisoners”), după un scenariu de Hampton Fancher şi Michael Green, pe baza unei povești inspirate de personajele din romanul „Do Androids Dream of Electric Sheep?” al lui Philip K. Dick. De data aceasta, Ridley Scott este producător executiv, asigurând astfel o continuitate în stilul artistic al filmului.

Nerecomandat sub 15 ani, „Blade Runner 2049” are o durată de 163 de minute și rulează în cinematografe în versiunile 3D, 4DX, IMAX 3D, Dolby Atmos. Filmul este o producție Alcon Entertainment, în parteneriat cu Warner Bros și Columbia Pictures, distribuită în România de InterComFilm Distribution.

[arve url=”https://www.youtube.com/watch?v=irygFW8APYQ” /]

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Gerard Butler luptă pentru salvarea omenirii în Geostorm: Pericol Global

Odată cu lansarea filmului „Geostorm: Pericol Global” în cinematografe din 20 octombrie, Gerard Butler revine în atentia publicului, de această dată sub îndrumarea lui Dean Devlin, care debutează acum şi ca regizor, după ce a devenit cunoscut ca scenarist şi producător al SF-ului de referinţă „Independence Day”. Atunci când o serie de dezastre naturale au amenințat planeta, conducătorii lumii s-au...[Read More]

Robin Hood a ţintit spre primul loc în box office-ul românesc

Noua aventură „Robin Hood”, cu Taron Egerton şi Jamie Foxx în rolurile principale, conduce detaşat în clasamentul box office-ului românesc, după ce filmul a fost vizionat în primele sale zile pe marile ecrane de 36.961 spectatori şi a generat încasări în valoare de 767.995 lei. Despre această reinterpretare a legendarului personaj, actorul Taron Egerton este de părere că după ce a citit scenariul ...[Read More]

Jumanji: Aventura in junglă – informații despre producție

INFORMAŢII DESPRE PRODUCŢIE În noul film Jumanji: Aventura in junglă, jocul se schimbă întrucât patru prieteni extrem de diferiţi  sunt de data aceasta absorbiţi în lumea jocului Jumanji.  Atunci când descoperă pe o veche consolă video un joc pe care nu-l mai încercaseră, cei patru se hotărăsc să joace şi sunt imediat absorbiţi în decorul de junglă al jocului şi în avatarurile pe care şi le alege ...[Read More]

,,Rampage: Scăpaţi de sub control” te invită în universul animalelor gigantice dezlănţuite prin aplicaţia ,,Rampage: AR Unleashed”

Filmul care weekendul acesta a ocupat locul întâi în box office-ul românesc, le propune fanilor aplicaţia ,,Rampage: AR Unleashed” şi le pune la încercare creativitatea, în timp ce aduce în lumea reală animalele gigantice care în film ameninţă să distrugă omenirea. Aplicaţia se bucură deja de succes în rândul fanilor. Printre primii care au încercat-o încă dinainte de lansarea filmului pe marile e...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader