Sărci

Iron Man Omul de oțel

24 Septembrie 2015 ⋅

 

Apariție: lunar, în data de 15

Disponibilitate: Cărturești, Inmedio, Librarium Group, lexshop.ro

 

Cu toții îl știm pe Tony Stark, arogantul, bogatul, inteligentul creator al armurii roșu-aurii, înterpretat de mult-prea-slăvitul Robert Dawney Junior. Amuzant (dar mult inferior lui Wade Wilson a.k.a. Deadpool – recenzia benzii desenate aici), viclean și bogat, demn de coperta Men’s Health, nelipsit de admiratoare. În timpul liber, geniul Stark își îmbracă invenția și zboară de colo colo în goană după rău-făcători.

Iron Man, creat de legendarul Stan Lee, și-a făcut apariția pentru prima oară în benzile desenate Marvel în anul 1963. Mulțumită LexShop, din luna august a acestui an, în mai multe puncte din țară, cât și online, putem achiziționa seria de reviste Omul de Oțel, bineînțeles tradusă în limba română.

Când un ser experimental, care poate crea super-oameni, este vândut la 4 cumpărători diferiți, este rândul lui Tony Stark să preia frâiele operațiunii și să recupereze serul, înainte de a fi transformat într-o armă malefică. A, stai, e deja prea târziu. Arogant, se bazează pe propriile-i armuri pentru a rezolva problema, dar cu toate astea, pentru fiecare cap al balaurului tăiat, apar alte 3 în loc. Palpitant, nu? Suntem introduși în lumea exclusivă, luxoasă din L.A. . Plină de femei, alcool și nopți incendiare, viața genialului inginer pare una de invidiat. Dar să nu ne lăsăm înșelați de aparențe. Cu toții avem acea parte întunecată, acel up negru pe care încercăm să îl înfrânăm, acel secret care trebuie păstat cu prețul vieții.

Comparativ cu Deadpool și Thor, acțiunea din Omul de Oțel este înceată, greoaie, lipsită total de suspans. Replicile încărcate de umor de clasă inferioară, nu reușesc și de această dată. Pe când orice alt film Marvel pe care l-am văzut, sau celelalte 2 benzi desenate pe care le-am citit, îmi dădeau senzația de realitate, mă convingeau, că supereroii sunt o parte neexplorată a lumii în care trăim, că zeitățile nordice chiar sunt preocupate de siguranța noastră și că undeva, bine ascunsă de umbrele prezentului, există o organizație care păzește viitorul omenirii și împinge rasa umană spre supraviețuire, Iron Man este ca un constant reminder că toate cele de mai sus nu există.

Pe mine unul nu a reușit să mă captiveze. O să achiziționez totuși și următoarele numere, din pură curiozitate față de evoluția personajului creat de Stan Lee, pentru replicile caraghioase ale arogantului miliardar și nu în ultimul rând, pentru că sunt MEGA-fan Marvel. Dacă aveți 5 minute la dispoziție, dați-i o șansă. Unora s-ar putea să le placă acest gen de povestire, împopoțonată cu detalii.

P.S. Pentru cei care vor să afle mai multe despre filmele și serialele Marvel, avem un articol aici.