Sărci

Fragment în avanpremieră: Cercul de piatră (vol. 1) de Diana Gabaldon

Diverse-c
05 Ianuarie 2017 ⋅

 

INVERNESS

2 MAI 1968

– Sigur e mort!

Glasul lui Claire devenise ascuţit din cauza agitaţiei; răsuna puternic în biblioteca pe jumătate goală, creând ecou printre rafturile cu cărţi răsfoite. Ca un prizonier care aşteaptă în faţa plutonului de execuţie, a rămas în picioare, lipită de peretele acoperit cu plută, privind când la fiica ei, când la Roger Wakefield.

– Nu cred.

Roger se simţea cumplit de obosit. Şi-a trecut o mână peste faţă, apoi a luat dosarul de pe birou, cel care cuprindea toate rezultatele cercetărilor făcute de el de când Claire şi fiica ei veniseră prima oară la el, cu trei săptămâni înainte, pentru a-i cere ajutorul.

A deschis dosarul şi l-a răsfoit încet. Iacobiţii din Culloden. Revolta din ’45. Curajoşii scoţieni care se strânseseră sub stindardul prinţului Charlie cel Frumos şi trecuseră prin Scoţia ca o sabie înroşită în foc, ajungând să fie distruşi şi înfrânţi în confruntarea cu ducele de Cumberland pe câmpia cenuşie de la Culloden.

 

– Uitaţi-vă, a spus el, extrăgând câteva file prinse laolaltă. Scrisul arhaic arăta bizar, mai ales astfel fotocopiat în alb şi negru. Aceasta este lista de apel a regimentului stăpânului domeniului Lovat.

I-a întins mănunchiul subţire de foi lui Claire, însă cea care le-a luat a fost Brianna, fiica ei, care s-a apucat să le răsfoiască, încruntând uşor din sprâncenele roşcate.

– Citeşte pagina de început, a îndemnat-o Roger. Acolo unde scrie „Ofiţeri“.

– Am înţeles. „Ofiţeri“, a citit ea cu voce tare. Simon, stăpân al Lovat…

– Vulpoiul Tânăr, a întrerupt-o Roger. Fiul lui Lovat. Şi alte cinci nume, adevărat?

Brianna a ridicat o sprânceană spre el, dar a continuat să citească:

– William Chisholm Fraser, locotenent; George D’Amerd Fraser Shaw, căpitan; Duncan Joseph Fraser, locotenent; Bayard Murray Fraser, maior.

A făcut o pauză, înghiţind în sec, după care a citit ultimul nume:

– …James Alexander Malcolm MacKenzie Fraser, căpitan, a lăsat ea foile în jos, uşor palidă. Tatăl meu.

Claire s-a apropiat imediat de fiica ei şi a strâns-o de mână. Şi ea era un pic lividă.

– Da, i-a spus lui Roger. Ştiam că s-a dus la Culloden. Când a plecat de lângă mine… de acolo, de la cercul de pietre… voia să se întoarcă pe câmpia Culloden, ca să-şi salveze oamenii care erau cu Charles Stuart. Şi ştim că aşa a procedat – a făcut un semn din cap spre dosarul de pe birou, a cărui suprafaţă lucioasă era albă şi nevinovată în lumina lămpii –, le-ai găsit numele. Dar… dar Jamie…

Numele rostit cu voce tare a părut că o tulbură, aşa că a strâns ușor din buze.

Acum venise rândul Briannei să îşi sprijine mama.

– Spui că a vrut să se întoarcă, a reluat ea, cu ochii de un albastru-închis şi încurajatori aţintiţi asupra chipului mamei ei. Dorea să îşi îndepărteze oamenii de pe câmp, apoi să se întoarcă la luptă.

Claire a încuviinţat din cap, revenindu-şi puţin.

– Ştia că nu avea prea multe şanse să plece de acolo; dacă englezii îl prindeau… el spunea că ar prefera să moară în luptă. Asta voia să facă.

S-a întors spre Roger şi l-a privit cu ochi tulburători, de culoarea ambrei. Ochii ei îi aminteau mereu de ai unui şoim, ca şi cum ea ar fi fost capabilă să vadă mult mai departe decât alţi oameni. Nu pot să cred că nu a murit acolo – pentru că mulţi au pierit, şi el voia asta!

La Culloden murise aproape jumătate din armata Highland, doborâtă de focurile de tunuri şi de gloanţe de muschete. Dar nu şi James Fraser.

– Nu, a spus Roger cu îndărătnicie. Partea aceea, pe care ţi-am citit-o din cartea lui Linklater…

A întins mâna pentru a ridica un volum alb, intitulat Prinţul din Heather.

După bătălie, a citit el, optsprezece ofiţeri iacobiţi s-au adăpostit într-o fermă din apropierea landei. Acolo au zăcut în mari suferinţe, cu rănile neîngrijite, vreme de două zile. Apoi au fost prinşi şi împuşcaţi. Un bărbat, pe nume Fraser, din regimentul stăpânului de la Lovat, a scăpat de măcel. Restul sunt înhumaţi la marginea parcului local.

– Ai înţeles? a spus el, lăsând cartea în jos şi uitându-se serios la cele două femei peste paginile ei. Un ofiţer din regimentul Stăpânului domeniului Lovat.

A luat paginile listei de apel.

– Iată-i! Doar şase. Bun, ştim că bărbatul de la fermă nu putea fi Simon cel Tânăr, e o figură istorică bine-cunoscută şi ştim prea bine ce i s-a întâmplat. S-a retras de pe câmpul de bătălie – fără nicio rană, să nu uităm asta – cu un grup de oameni de-ai săi şi şi-a croit drum spre miazănoapte, reuşind să ajungă în cele din urmă la castelul Beaufort, în apropiere de acest loc.

A arătat cu mâna spre fereastra foarte lată, prin care se vedeau luminile din Inverness licărind în noapte.

– Şi nici bărbatul care a scăpat din ferma Leanach nu a fost unul dintre ceilalţi patru ofiţeri – William, George, Duncan și Bayard, a spus Roger. De ce? A smuls o altă filă din teanc şi, cu un aer aproape triumfător, a fluturat-o deasupra capului. Pentru că toţi au murit la Culloden! Toţi patru au fost ucişi pe câmpul de luptă – le-am găsit numele înscrise pe o placă din biserica de la Beauly.

Claire a oftat prelung, apoi s-a lăsat moale pe scaunul rotativ îmbrăcat în piele din spatele biroului.

– Dumnezeule mare! a exclamat ea. A închis ochii şi s-a aplecat în faţă, sprijinindu-şi coatele pe birou şi prinzându-şi capul între mâini, iar părul ei castaniu, des şi ondulat s-a revărsat, ascunzându-i chipul. Brianna şi-a pus o mână pe spatele lui Claire, iar pe faţă i s-a întipărit o expresie tulburată când s-a aplecat peste mama ei. Era o fată înaltă, cu o faţă cu oase delicate şi mari, iar părul ei roşcat şi lung lucea în lumina caldă a lămpii de birou.

– Dacă nu a murit, atunci… a început ea.

Claire a ridicat capul brusc.

– Dar este mort! a întrerupt-o ea. Avea chipul încordat şi riduri fine în jurul ochilor. Pentru numele lui Dumnezeu, au trecut două sute de ani, fie că s-a prăpădit sau nu la Culloden, acum e mort!

Vehemenţa mamei a făcut-o pe Brianna să se retragă un pas şi să îşi plece capul, astfel că părul roşcat – al tatălui ei – i-a acoperit obrajii.

– Aşa cred, a şoptit ea.

Roger şi-a dat seama că ea se chinuia să îşi reţină lacrimile. Şi nu era de mirare, şi-a zis el. Să descoperi pe neaşteptate că, în primul rând, bărbatul pe care l-ai iubit şi căruia i-ai spus „tată“ toată viaţa nu este tatăl tău natural, iar în al doilea rând, că tatăl tău adevărat a fost un scoţian din Highland care a trăit în urmă cu două sute de ani şi, în al treilea rând, să înţelegi că a murit într-un mod oribil, incredibil de departe de soţia şi de copilul pentru care se sacrificase… toate astea erau suficiente ca să tulbure pe oricine, a socotit Roger.

A traversat încăperea spre Brianna şi i-a atins braţul. Ea i-a aruncat o privire scurtă, absentă şi a încercat să surâdă. El i-a cuprins umerii cu braţul şi, deşi o compătimea pentru suferinţa ei, se gândea că ea îi dădea o senzaţie minunată, de căldură, moliciune şi totodată de vioiciune. Claire rămăsese la birou, nemişcată. Ochii ei gălbui ca de şoim căpătaseră o culoare mai caldă, încărcaţi de amintiri. Erau aţintiţi asupra peretelui dinspre răsărit al bibliotecii, acoperit încă din podea până la tavan cu notiţe şi obiecte de colecţie ce-i aparţinuseră reverendului Wakefield, regretatul tată adoptiv al lui Roger.

Uitându-se şi el spre perete, Roger a văzut anunţul referitor la întrunirea anuală, trimisă de Societatea Trandafirului Alb – nişte suflete excentrice, entuziaste, care încă susţineau cauza independenţei Scoţiei, care se întâlneau în semn de omagiu nostalgic faţă de Charles Stuart şi faţă de eroii Highland ce îi urmaseră.

Roger şi-a dres discret glasul.

– Hmm… dacă Jamie Fraser nu a murit la Culloden… a spus el.

– Înseamnă că a murit curând după aceea. Ochii lui Claire i-a întâlnit pe ai lui Roger, iar privirea rece a redevenit cafeniu-gălbuie. Nu ai idee cum a fost, a spus ea. În Highlands izbucnise foametea – înainte de bătălie, niciun om nu mâncase nimic. El a fost rănit – ştim asta. Chiar dacă a evadat, nu s-ar fi găsit nimeni care să îi poarte de grijă…

Spunând acestea, vocea ei a devenit nesigură; acum ajunsese medic, fusese vindecătoare chiar şi pe vremea aceea, în urmă cu douăzeci de ani, când păşise printr-un cerc de pietre aşezate în picioare, şi îşi unise destinul cu James Alexander Malcolm MacKenzie Fraser.

Roger era conştient de prezenţa amândurora; fata înaltă, care tremura, pe care o îmbrăţişase, şi femeia de la birou, care rămăsese atât de nemişcată şi de echilibrată. Ea călătorise prin piatră, prin timp; fusese bănuită de spionaj, arestată ca vrăjitoare şi smulsă în împrejurări ciudate din braţele primului ei soţ, Frank Randall. Iar trei ani mai apoi, James Fraser, cel de-al doilea soţ al ei, o trimisese înapoi prin pietre, însărcinată, în efortul disperat de a-i salva pe ea şi pe copilul nenăscut de dezastrul iminent care avea să îl lovească.

Desigur, şi-a zis el, a trecut prin destule experienţe. Însă Roger era istoric. Era animat de o curiozitate amorală, insaţiabilă, tipică unui savant, prea puternică pentru a fi diminuată de simpla compasiune. Mai mult decât atât, în mod ciudat, era conştient de prezenţa celei de-a treia persoane din tragedia familiei în care se simţea amestecat – Jamie Fraser.

– Dacă nu a murit la Culloden, a reluat Roger, cu glas ceva mai hotărât, atunci probabil că aş putea descoperi ce s-a întâmplat cu el. Vreţi să încerc?

Ţinându-şi răsuflarea, a aşteptat, simţind prin ţesătura cămăşii respiraţia caldă a Briannei.

Jamie Fraser trăise şi murise. În mod confuz, Roger simţea că avea datoria de a afla adevărul, că rudele lui Fraser meritau să ştie tot ce se putea despre el. Pentru Brianna, asemenea cunoştinţe aveau să fie tot ce va şti vreodată despre tatăl pe care nu îl întâlnise. Iar pentru Claire – dincolo de întrebarea pe care el i-o pusese, era gândul care nu îi venise ei în minte încă din cauza şocului: traversase bariera timpului de două ori până acum. Probabil că o putea face încă o dată. Iar dacă Jamie Fraser nu murise la Culloden…

A observat înţelegerea licărind în ochii de culoarea ambrei ai lui Claire în momentul în care gândul i-a încolţit în minte. De obicei, avea pielea palidă; acum, faţa ei devenise albă ca fildeşul mânerului de la cuţitul pentru scrisori, aflat în faţa ei pe birou. L-a apucat strâns, degetele noduroase ieşindu-i astfel în evidenţă.

Claire a rămas tăcută multă vreme. Apoi şi-a aţintit privirea asupra Briannei, a zăbovit un moment, după care a revenit la Roger.

– Da, a şoptit ea atât de încet, încât el abia a auzit-o. Da. Află asta pentru mine, te rog. Află.