Sărci

Fragment în avanpremieră: Cronicile lui Magnus Bane de Cassandra Clare, Sarah Rees Brennan și Maureen Johnson

Diverse-c
04 Mai 2017 ⋅

 

Bineînțeles că azi Alec nu era aici, căci era ziua lui de naștere și el ieșea împreună cu familia sa. Iar Magnus nu era tocmai genul de prieten pe care puteai să‑l aduci la ieșirile cu familia. De fapt, că veni vorba de ieșirile în familie, membrii familiei Lightwood nici măcar nu știau că Alec avea un iubit — ca să nu mai pomenim că acesta mai era și magician —, iar Magnus nu avea habar dacă aveau să știe vreodată.

Nu era un lucru în legătură cu care Magnus să‑l preseze pe Alec. Își dădea seama după prudența lui Alec că era prea devreme. Nu exista niciun motiv pentru care Magnus să se dea jos din pat, să se ducă agale spre bucătărie prin spațiul destinat camerei de zi și să și‑l imagineze pe Alec îngenuncheat în fața blatului de bucătărie, făcând cafea, și îmbrăcat într‑un pulover urât, cu chipul concentrat asupra sarcinii simple. Alec era scrupulos până și în ceea ce privește cafeaua. Și chiar poartă pulovere îngrozitoare, gândi Magnus și fu consternat când gândul aduse cu el un val de afecțiune.

Nu era vina familiei Lightwood. În mod evident, ei îi alimentau pe Isabelle, sora lui Alec, și pe Jace Wayland cu destui bani cât să se îmbrace cu ținute care să le vină bine. Magnus bănuia că lui Alec îi cumpăra hainele mama lui sau și le cumpăra el singur, pe baza caracterului practic — O, iată, ce drăguț; pe gri nu prea se vede limfa —, iar apoi purta hainele urâte și funcționale la nesfârșit, fără să pară să bage de seamă că în timp se uzau, se zdrențuiau și se găureau.

Fără să vrea, Magnus descoperi că schița un zâmbet în timp ce scotocea în căutarea ceștii lui mari și albastre pentru cafea pe care scria mai bun decât gandalf cu litere sclipitoare. Era îndrăgostit; oficial, era revoltat de el însuși.

Se prea poate să fi fost îndrăgostit, dar mai avea și alte lucruri la care să se gândească în afară de Alec. O companie mundană îl angajase să invoce un demon cecaelia. Pentru suma de bani pe care i‑o plăteau, și luând în considerare faptul că demonii cecaelia erau demoni mai neînsemnați, care cu greu puteau să producă toată acea agitație, Magnus convenise să nu pună întrebări. Sorbi din cafea și medită la ținuta pentru invocat demoni din acea zi. Invocarea demonilor nu era ceva ce Magnus făcea prea des, ținând cont că era, practic, total ilegală. Magnus nu avea un respect deosebit față de Lege, dar dacă tot o încălca, voia să arate bine făcând‑o.

Gândurile îi fură întrerupte de sunetul interfonului. Azi nu lăsase ușa descuiată pentru Alec și ridică din sprâncene când auzi sunând. Doamna Connor venise cu douăzeci de minute mai devreme.

Lui Magnus îi displăceau profund oamenii care veneau mai devreme la întâlniri de afaceri. Era la fel de rău ca și întârziatul, de vreme ce zăpăcea pe toată lumea, ba chiar și mai rău, oamenii care veneau mai devreme se purtau întotdeauna cu deosebită superioritate în ceea ce privește obișnuințele lor proaste legate de timp. Se purtau ca și cum ar fi fost mai just din punct de vedere moral să te trezești devreme decât să te culci târziu, chiar dacă făceai aceeași treabă în același interval de timp. Magnus socotea că asta este una dintre cele mai mari nedreptăți ale vieții.

Era posibil să fie puțin irascibil pentru că nu apucase să‑și termine cafeaua înainte să fie obligat să se ocupe de afaceri. Apăsă pe butonul interfonului pentru a o lăsa pe reprezentanta companiei să intre. Doamna Connor se dovedi a fi o femeie de treizeci

și cinci de ani, a cărei înfățișare era în concordanță cu numele ei irlandez. Avea părul roșu și des răsucit și ridicat în sus, și genul de piele albă impenetrabilă în legătură cu care Magnus era gata să parieze că nu se bronza niciodată. Era îmbrăcată cu un costum albastru pătrățos, dar care părea scump, și se uita chiorâș la ținuta lui Magnus.

Aceasta era casa lui Magnus, ea venise mai devreme, iar Magnus se simțea pe deplin îndreptățit să fie îmbrăcat în nimic altceva decât niște pantaloni de pijama negri împodobiți cu un model cu tigri și păsări flamingo care dansau. Își dădu seama că pantalonii îi alunecau un pic în jos pe șolduri și îi trase în sus. Văzu privirea dezaprobatoare a doamnei Connor deplasându‑se spre pieptul lui gol și fixându‑se pe pielea netedă cafenie unde ar fi trebuit să se afle un buric. Pecetea diavolului, o numise tatăl lui vitreg, dar el spusese același lucru și despre ochii lui Magnus. Magnus depășise de mult momentul în care îi păsa dacă îl judecau mundanii.

— Caroline Connor, se prezentă femeia. Nu‑i întinse mâna. Director financiar și vicepreședinte de marketing la Sigblad Enterprises.

— Magnus Bane, zise Magnus. Înaltul Magician din Brooklyn și campion la Scrabble.

— Aveți recomandări deosebite. Am auzit că sunteți un vrăjitor extrem de puternic.

— Magician, de fapt, o corectă Magnus.

— Mă așteptam să fiți…

Se opri ca o persoană nehotărâtă asupra unei selecții de bomboane de ciocolată, având mari dubii cu privire la toate. Magnus se întreba ce ar fi ales, ce reper de magician demn de încredere își imaginase sau sperase — vârstnic, bărbos, alb. Magnus întâlnise mulți oameni care căutau un înțelept. Nu prea avea timp de asta. Totuși, trebuia să admită că ăsta nu era poate cel mai profesionist mod în care se comportase el.

— V‑ați așteptat, poate, sugeră el calm, să port o cămașă?