Sărci

Recenzie: Marele Uriaș Prietenos de Roald Dahl

Ficțiune
19 Decembrie 2016 ⋅

 

Editura: Grupul Editorial Art (Arthur)

Anul apariţiei: 2016

Goodreads: 4.21

  

„Omleții sunt singurele animale care omoară pe cei de soiul lor.”

Roald Dahl este o legendă vie, un stâlp al literaturii pentru copii. Nu ştiu de ce i-am evitat cărţile, însă urmările nu au întârziat să apară. S-a ascuns în bibliotecă, supărat pe „manierele” mele, dar am reuşit să încheiem un armistiţiu de sărbători, urmând ca în această perioadă de probă să ne cunoaştem mai bine. Matilda şi Charlie şi Fabrica de ciocolată au urcat câteva sute de poziţii pe lista de to-read, mulţumită „insistenței” a doi colegi bloggeri, pe care îi admir şi îi respect foarte mult, aşa că viitorul meu este „zugrăvit” în nuanţe de umor negru, replici acide şi situaţii tulburătoare.

Pentru că Roald Dahl nu scrie pentru copii, departe de el acest gând. Scrie pentru copilul îmbrăcat în haine de adult, care îi înţelege sarcasmul şi care poate să admire iscusinţa cu care transpune realitatea înconjurătoare într-o poveste „inocentă”.

Curioasă din fire, Sophie are „norocul” de a-l surprinde pe Marele Uriaş Prietenos (MUP) „în acţiune”. Convinsă că el se pregătea să răpească un copil sau că abia terminase o cină copioasă, ea crede că o pătură o poate ascunde de simţurile vigilente ale uriaşului.

Pentru că a fost descoperit, MUP o răpeşte pe Sophie şi călătoreşte împreună cu ea în tărâmul uriaşilor, unde alimentele sunt dezgustătoare, iar singura metodă prin care îţi pot potoli setea este să bei sifoclăbucel, care are urmări... imprevizibile, să spunem.

Grijile lui Sophie pălesc când realizează că MUP este revoltat de ideea de a mânca oameni, în contradicţie cu ceilalţi uriaşi, care dorm cât e ziua de lungă şi noaptea călătoresc în toată lumea, răpind şi mâncând oameni, fiind foarte pretenţioşi cu „delicatesele” care le ajung în stomac.

Să afirm că am fost revoltată de idee nu acoperă reacţia pe care am avut-o când MUP îi înşiră lui Sophie aromele pe care le au oamenii, în viziunea uriaşilor. Recunosc, am fost parţial amuzată, parţial îngrozită, când am aflat că eschimoşii reprezintă o gamă largă de arome de îngheţată sau că grecii sunt greţoşi (norocul lor, dacă mă întrebi pe mine), „calitate” care îi împiedică pe uriaşi să îi viziteze.

„- Dar uriaşii aceia dezgustători merg în fiecare țară din lume? întrebă Sophie revoltată.

- Toate ţările, cu excepţia Greției e vizitate din când în când, răspunse MUP. Țara pe care un uriaş o vizitează depinde de cum se simte pe moment. Dacă vremea e toropită şi uriaşul se simte ca într-o tigaie încinsă, atunci galopește departe, în nordul de îngheţată şi-şi face rost de unul sau doi eschimoşi şi se răcoreşte numaidecât. Un eschimoș mare şi gras pentru un uriaş e ca o delicioasă îngheţată pe băţ pentru tine.”

Jocul de cuvinte inventat de autor pentru MUP este puţin obositor, mai ales când vrei să citeşti repede şi să te bucuri de lectură. MUP a învăţat singur să citească, dar limbajul pe care îl foloseşte are multe lacune. Uneori, mă împiedicam de cuvinte, dar, chiar şi aşa, nu mă puteam supăra pe el, pentru că a avut cele mai savuroase replici, iar reflecţiile sale asupra omenirii m-au pus pe gânduri, o reacţie pe care am remarcat-o şi la Sophie.

Diferenţa de vârstă, de generaţii, dintre mine şi Sophie, nu a făcut diferenţa. Poate că eu am înţeles totul la alt nivel, dar nedreptăţile societăţii nu au lăsat-o indiferentă pe această orfană mică, inventivă şi încăpăţânată, care are un plan surprinzător de simplu (în acelaşi timp, imposibil) de a-i învinge pe uriaşi.

MUP este un personaj fermecător, pe care îl iubeşti şi îl îndrăgeşti prin prisma defectelor cu care a fost „binecuvântat”. El rosteşte adevărul fără să ezite, fără să caute cuvintele potrivite, prin care ar putea să-l facă mai uşor de digerat, mai blând pentru cei care nu ştiu cum să reacţioneze la aflarea unei veşti proaste. Sinceritatea lui e copleşitoare şi brutală, însă are un efect puternic asupra lui Sophie. În cămaşa ei de noapte, cu ochelarii alunecând peste nas, la adăpostul oferit de urechea uriaşului, ea îşi vede lumea spulberată şi se scutură de minciunile pe care le acceptase până în acel moment.

„- Înţelesul nu e important, zise MUP. Eu nu poate să aibă dreptate tot timpul. Foarte des, în loc de dreptate, eu am nedreptate.”

Legătura dintre cei doi eroi se dezvoltă foarte repede, într-o simfonie de discuţii contradictorii, reacţii aprinse şi lecţii de gramatică şi de fonetică, pe care MUP le consideră drept un reproş nemeritat, el fiind autodidact. În ciuda timpului scurt în care se desfăşoară acţiunea romanului, primele semne de prietenie dintre Sophie şi MUP nu se las mult aşteptate. Învaţă unul de la celălalt, se respectă, se ajută şi ar putea să salveze „omleţii” de poftele uriaşilor, dacă planul lor va avea succes.

Pentru a adăuga şi un strop de magie, pentru a creşte senzaţia de necunoscut, pentru a spori imprevizibilul, Roald Dahl i-a oferit un dar preţios lui MUP, pe care am să-l ţin secret, fiind mult prea valoros pentru a fi pomenit. Îţi spun doar atât: vei dori să-l îmbrăţişezi pe MUP, chiar dacă sunt câţiva metri distanţă diferenţă între voi.

Marele Uriaş Prietenos este o poveste pentru copilul din tine, ascuns în haine de adult, îngrijorat şi mereu pus pe gânduri. Dahl reuşeşte să facă haz de necaz, să te sperie şi să te amuze, ajutat de ilustraţii încântătoare şi de un umor sec, uneori brutal, pe care îl vei savura din plin.

Mulţumesc editurii pentru carte!