Sărci

Recenzie: Unghere și cotloane de Jessica Lawson

Ficțiune
16 Martie 2017 ⋅

 

Editura: Storia Books

Anul apariţiei: 2016

Goodreads: 3.93

„Doamnei Crum îi plăcea să zică: Ţine minte, bărbaţilor nu le plac cititoarele, le plac frumoasele.”

Ploaie, ploaie și iar ploaie. Cum în acest weekend nu am putut să scriu, iar ceaiul cu mango și papaya a fost epuizat (încă) de la primele ore ale dimineții, mi-am petrecut prima zi în Brașov într-un conac bântuit, alături de şase copii neastâmpărați, mult prea curioși pentru binele lor.

Înainte să plec, mi-am abandonat bagajele în fața mașinii și am urcat în grabă scările, cu un singur gând în minte: vreau să citesc un thriller pe drum. Posibilități? Aş îndrăzni să spun nenumărate. Fără un motiv clar, am evitat seriile începute și autorii consacrați în favoarea unui roman (aparent) mai light, care îmi promitea o lectură amuzantă și o aventură scurtă, dar memorabilă, folosindu-se de slăbiciunea mea pentru poveștile cu fantome şi dragostea nou descoperită faţă de literatura pentru copii.

Unghere şi cotloane este o avalanşă de emoţii şi de întâmplări supranaturale. Romanul m-a cucerit încă de la primele pagini, prin intermediul unei eroine fascinante, de aproape doisprezece ani, care mi-a amintit cât sunt de norocoasă: în comparaţie cu ale ei, „dramele” mele sunt copilăreşti şi absurde.

Numele ei este Tabitha Crum. Are o tunsoare neobişnuită. Îi place să citească, în special romane poliţiste. Este mică şi fragilă; ar putea să fie etichetată cu uşurinţă drept „ştearsă”. Hainele pe care le poartă sunt prea strâmte sau prea largi, rupte sau pătate, alcătuind o „ţinută” pentru care primeşte zilnic „complimente” şi porecle noi. Singurul ei prieten este un şoricel orfan, Pemberley, care îi este mereu alături şi pe care îl ascunde întotdeauna în buzunar, speriată că ar putea să îi fie luat sau, chiar mai rău, ucis. Părinţii o dispreţuiesc şi nu ratează nicio oportunitate pentru a-şi bate joc de ea, pentru a-i aminti cât de neimportantă şi cât de neîndemânatică este.

„Îşi închise ochii strâns pentru o clipă, încercând să oprească acele lacrimi de nestăpânit, cauzate de şoc. Emoţiile de orice fel îi supărau părinţii, aşa că îşi dezvoltase o personalitate mai degrabă introvertită decât extrovertită pentru acasă, însă de data aceasta îi era greu să nu protesteze. Toată lumea va şti că a fost abandonată, ceea ce este mult mai rău decât să fie fiica unor părinţi neiubitori şi neglijenţi.

Să fie respinsă pentru totdeauna de cei care ar fi trebuit să o îndrăgească era, de fapt, unul dintre punctele de pe lista ei de lucruri mult mai rele, deşi probabil că nu recunoştea asta nici măcar faţă de sine însăşi.

- Cu ce am greşit?”

Neînţelegeri apar în fiecare familie, dar niciodată nu îi voi putea înţelege pe părinţii care îşi urăsc copiii. Toţi avem defecte. Toţi greşim. Ne cerem scuze, învăţăm şi iertăm. Nu şi părinţii Tabithei, care abia aşteaptă să plece în vacanţă şi să îşi abandoneze singurul copil la orfelinat, unde va munci la bucătărie pentru a-şi putea plăti „chiria”, urmând să renunţe la şcoală şi să aibă o zi liberă pe lună. Cât de frumos din partea lor!

Dar, cum până şi cele mai ghinioniste persoane au parte de un „dram de noroc”, Tabitha primeşte una dintre cele şase scrisori trimise de misterioasa contesă Camilla Lenore DeMoss, prin care este invitată să petreacă un weekend la Hollingsworth Hall, un conac bântuit, unde servitorii sunt schimbaţi la şase luni, iar fantomele... au personalităţi încântătoare.

Contesa este o enigmă, o legendă urbană, în jurul căreia se înmulţesc zvonuri, bârfe şi informaţii false. Azi este tânără şi frumoasă, elegantă şi rafinată, iar mâine este o vrăjitoare rea, cu negi pe nas şi cu un trecut întunecat, despre care nimeni nu îndrăzneşte să vorbească după ora opt (suntem, totuşi, în 1907 – ne retragem devreme la culcare). Nu vreau să vă divulg prea multe informaţii legate de contesă, aşa că am să vă împărtăşesc un singur indiciu în ceea ce o priveşte: are cuţite în poşetă. Foarte ascuţite. Şi ştie să le folosească.

„Adulţii, se hotărî Tabitha, puteau da dovadă de enorm de multă cruzime. Însă şi copiii erau la fel. Cruzimea, presupuse ea, era una dintre acele abilităţi care se rafina pe măsură ce îmbătrâneai, dar putea fi învăţată şi aplicată foarte bine în oricare dintre etapele vieţii.”

Atmosfera din conac este apăsătoare şi tensionantă, fiind accentuată de ţipetele care răsună la lăsarea întunericului, relatările seci şi arogante ale majordomului, ironiile bucătăresei, atacurile de panică ale servitoarelor şi uşurinţa cu care contesa îşi manipulează musafirii.

Dar cine sunt ceilalţi cinci copii, aleşi să petreacă un weekend în conac, alături de eroina noastră curajoasă, Tabitha Crum?

Oliver Appleby este băiatul atletic şi glumeţ, elevul eminent, isteţ şi atent la detalii, pe care profesorii îl adoră şi îl laudă cu fiecare prilej ivit, spre satisfacţia părinţilor săi, care îi vor lăsa moştenire afacerea de familie „Bijuteriile Appleby”. Oliver se împrieteneşte repede cu Tabitha şi încearcă să o protejeze de răutăţile care sunt îndreptate asupra ei. Îi zâmbeşte des, îi este mereu alături şi îi devine cel mai apropiat prieten, oferindu-i puţină speranţă, speranţa că ar putea să fie iubită şi acceptată, în ciuda defectelor ei şi a statutului social inferior.

Viola Dale este cel mai amabil şi cel mai înţelegător personaj pe care l-am întâlnit în literatura pentru copii. O prezență constantă, încă de la frageda vârstă de doi ani, în circuitul evenimentelor caritabile, Viola este o tânără care îi ajută pe cei aflaţi în dificultate, o persoană sufletistă, de o sinceritate alarmantă. Indiferent de situaţie, îşi păstrează calmul şi caută întotdeauna o soluţie acceptată de către toţi, pentru a nu exista conflicte sau neînţelegeri. Ușor aeriană. Mi-a amintit de Luna Lovegood.

Frances Wellington este o domnişoară arogantă şi nesuferită, de viţă nobilă, care îşi petrece 90% din timp insultându-i pe cei din jurul ei. Cu nasul pe sus şi cu pălăria aşezată „artistic” pe cap, Frances te va enerva pe tot parcursul romanului, până când vei ajunge să implori fantomele să o răpească sau să o facă dispărută, sperând că astfel vei căpăta câteva minute de pace şi de linişte. Are un hobby foarte interesant. Să îţi spun că e şi ilegal?

Barnaby Trundle este „golanul”, băiatul neastâmpărat, care nu scapă nicio oportunitate de a o jigni pe Tabitha şi de a-i aminti că nu are niciun prieten sau o familie care să o iubească. O altă „calitate”, demnă de menţionat, este teama lui Barnaby de... de orice, dacă mă gândesc bine. Îi e frică de contesă, de cuţite, de majordom, de umbra sa. În locul lui, m-aș teme de persoana care mă privește din oglindă. Ops.

Ultimul, dar nu şi cel din urmă, pentru că a fost unul dintre personajele mele preferate, este Edward Herringbone, un băiat scund şi durduliu, căruia îi este mereu foame. Pe lângă apetitul lui sănătos şi plăcerea „delicioasă” cu care descrie sau prezintă fiecare fel de mâncare, Edward este o enciclopedie pe două picioare, un geniu care nu ştie când să se oprească din vorbit, în special din relatat povești înfiorătoare despre boli, crime, ritualuri sau criminali în serie. Eh, toţi avem defectele noastre.

Acum, întrebarea care stă pe buzele tuturor este „De ce i-a chemat contesa la Hollingsworth Hall?” sau „Ce au în comun cei şase invitaţi?”. O parte din răspuns îl vei primi dacă eşti atent la discuţiile dintre copii, însă rezolvarea nu este atât de simplă cum pare la prima vedere. Autoarea te amăgeşte, te minte şi îţi distrage de foarte multe ori atenţia, până la „marea dezvăluire”, când piesele de puzzle alunecă singure la locul lor şi tu eliberezi acel „aaaaaaaaa” enervant, încântat de acel final neaşteptat, surprinzător pentru o carte „recomandată” copiilor.

„Numărul și frumusețea camerelor lăudate în timpul vizitelor la conace sunt rareori la fel de impresionante ca abundența de secrete care se ascund între pereții acestora.”

Unghere şi cotloane este un roman poliţist ingenios, alert şi imprevizibil, presărat cu momente amuzante şi situaţii inedite, de la o crimă în timpul cinei, până la o serie de dispariţii misterioase, care îşi vor găsi rezolvarea în trecutul contesei, câteva tablouri înfricoşătoare şi o serie de pasaje secrete, pe care nu este recomandat să le cercetezi după ora de culcare.

P.S.: „Observaţiile” inspectorului Percival Pensive, de la începutul fiecărui capitol, oferă indicii preţioase pentru cititorii pasionaţi de thrillere. Citeşte-le cu atenţie!

Mulțumesc editurii pentru roman!