Sărci

Recenzie: Vegetariana de Han Kang

Ficțiune
02 Iunie 2017 ⋅
Olaf

 

Editura: Grupul Editorial Art (Colecția Musai)

Traducerea: Iolanda Prodan

Anul apariției: 2016

Goodreads: 3.59 (OBIECTEZ)

Număr de pagini: 248 

„- Nimeni nu mă poate înțelege... nici doctorul, nici asistentele... toți sunt la fel. Nici măcar nu încearcă să mă înțeleagă. Îmi dau medicamente cu forța, îmi fac injecții...

Yeong-hye vorbea rar, cu voce joasă, dar fermă.

- Ascultă, Yeong-hye! Toate astea se petrec pentru că ne e frică că o să mori! A țipat In-hye, pierzându-și calmul.

Yeong-hye a întors capul, privind-o absentă, ca și cum în fața ei se afla o străină. În cele din urmă a deschis gura și a întrebat-o:

-Și ce? Nu e voie să mori?”

Dintotdeauna am avut o preferință pentru dubios. Pentru bizar, pentru deosebit, pentru ieșirea din tipare. Oameni, filme, evenimente. Seriale, poezie, teatru. Cărți. Am întâlnit până acum câteva cărți dubioase. Straniile și minunatele amărăciuni ale Avei Lavender e o carte dubioasă prin modul în care e povestită, deși nu aș putea spune exact cum. The Raven Cycle e dubioasă prin atmosfera creată, deși este o serie destul de light. Și mă întunec e dubioasă prin acțiune. Prințul Spinilor e dubioasă prin personajul principal sadic, irațional, *nemernic*, care totuși e plăcut de cititor. Dubioșenia tuturor cărților pe care le-am citit până acum se concentrează pe un anumit element, fie că e writing style-ul, fie că e povestea, fie ce am zis mai sus.

E clar că am crezut din start că Vegetariana va fi o carte dubioasă. Problema mea la momentul acesta e că nu pot determina cu exactitate ce a făcut această carte superbă atââât de dubioasă. Da, plotul e destul de inedit, dar îl văd foarte ușor eșuând. Personajele sunt oarecum banale, memorabile chiar prin faptul că sunt comune. Scrierea este, aș putea spune, chiar nepotrivită pentru lucrare: pe alocuri mi-a lăsat impresia de copilăresc, chiar de subdezvoltat. Cartea asta nu e dubioasă nici măcar prin lungimea ei; are de abia 250 de pagini. Ceva, cândva, cumva, a transformat totuși Vegetariana în ceva ce n-am mai întâlnit până acum, într-o dubioșenie de anvergură colosală. O combinație, probabil, între toate aceste elemente absolut obișnuite. Am adorat fiecare moment.

„Nevastă-mea nu a avut niciodată ceva special în personalitatea ei. Cel puțin așa am crezut până în ziua în care s-a hotărât să devină vegetariană. Sincer să fiu, nici măcar nu m-am simțit atras de ea atunci când ne-am întâlnit pentru prima dată: nu era nici prea înaltă și nici prea scundă; părul, tuns bob, nu era nici prea lung și nici prea scurt; tenul uscat, de nuanță gălbuie, se exfolia întruna; avea pleoape căzute și pomeți puțin proeminenți; era îmbrăcată în haine de culori neutre, inexpresive, ca și cum i-ar fi fost frică să-și arate personalitatea. Încălțată în cei mai simpli pantofi de culoare neagră, se apropiase de masa la care o așteptam, mergând nici prea repede, nici prea încet, cu pași nici prea grei, dar nici prea ușori.”

Yeong-hye este o femeie... average. Așa cum este spus în citatul de mai sus, e greu să găsești ceva deosebit la ea. Chiar ăsta este unicul motiv pentru care soțul ei s-a căsătorit cu ea: faptul că este atât de banală, încât puținele lui calități pică totuși într-o lumină bună. În acest fel, nu s-ar putea simți niciodată complexat lângă femeia cu care trăiește, nu va fi comparat niciodată cu ea, decât într-un mod avantajos pentru el, și niciodată nu va fi părăsit de ea, pentru că este out of her league. Faptul că nu scoate mai mult de 10 cuvinte pe gură în fiecare conversație reprezintă încă un plus, pentru că nu îi poate contesta opiniile în niciun fel. Desigur, copilăria ei abuzivă nu îl interesează prea tare, pentru că scopul său ca soț nu este să o ajute să treacă peste ananghiile în care o pune viața. Evident. Tare drag mi-e de bărbatul ăsta.

 „Dar mie, mie îmi era frică. Cu hainele îmbibate de sânge, m-am ascuns după un copac; m-am ghemuit ca să nu fiu văzută de nimeni. Mâinile îmi erau pline de sânge, gura inundată de sânge. Acolo, în șură, am ridicat hălcile de carne căzute pe jos și mi le-am îndesat în gură. Întreaga gură mi s-a încleiat de sângele roșu țâșnit din bucățile de carne crudă și moale, zdrobite între gingii și cerul gurii. Reflectați în balta de sânge de pe podeaua șurii, ochii mei străluceau orbitor.”

Yeong-hye devine, cumva, exponențial mai interesantă. O serie de vise îngrozitoare, marcante, care nu o lăsau să doarmă noaptea, să funcționeze normal, să se privească în oglindă, orori de nedescris (sincer, n-au prea fost descrise. Puncte minus pentru asta. *glumesc*), și toate legate de carne, de trupesc, de dorință. Se făcea că ucide, că torturează, că abandonează. După toate aceste... descoperiri ale sinelui, aș putea spune, Yeong-hye devine vegetariană. Aruncă tot ce înseamnă animal din casă, pentru că nu mai suportă mirosul, gustul, ideea. Se descotorosește de ouă, de lapte, de pește. Simte mirosul de carne pe soțul ei în fiecare por, și renunță la a mai face dragoste cu el. Acum, transformarea ei e continuă. Și nimeni nu știe ce rezultat va avea aceasta.

Desigur, Vegetariana poate fi interpretată ca o carte despre vegetarianism. Am văzut asta. De prea multe ori. Pentru mine, noul stil de viață al lui Yeong-hye reprezintă o impunere a sinelui, o răzvrătire împotriva status quo­­-ului, chiar dacă scopul final al acestei mișcări este eliberarea de acele vise mai puțin plăcute. În lumea ei, în Seoul, vegetarianismul este privit cu ochi răi, mai degrabă ca un strigăt pentru atenție decât ca ceva rațional și dorit de către practicant. Tatăl ei o plesnește și îi îndeasă carne pe gură. Mama ei o forțează să bea un ulei din carne de capră neagră (hello România) și plante medicinale. Sora ei nu o înțelege. Soțul e făcut de rușine la întâlnirile de afaceri, pentru că toate preparatele prezintă carne. Yeong-hye compensează în acești ani de vegetarianism pentru tot ce nu a făcut în restul vieții ei. Este dintr-o dată propria ei persoană, și totul doar pentru că a renunțat la carne. Eu, cel puțin, așa văd lucrurile.

„Oare de ce simt că totul îmi este necunoscut? Totul pare ca și cum m-aș fi întors prin partea din spate a unui anumit ceva. Ca și cum aș fi închisă după o ușă fără clanță. Sau nu... poate că abia acum am ajuns să cunosc și să înțeleg acel ceva ce a fost aici de la început? În adâncul tenebrelor, totul e zdrobit, nimicit cu disperare.

Și doar o dată, doar o singură dată vreau să mai strig din nou, din răsputeri. Vreau să mă arunc dincolo de fereastra înghițită în întunericul de smoală. Poate doar așa acea greutate indefinită îmi va părăsi corpul. Oare ar fi cu putință?

Nimeni nu mă poate ajuta.

Nimeni nu mă poate salva.

Nimeni nu mă poate face să respir.”

Aș vrea să continui cu Yeong-hye, dar simt că merită să o trăiți pe cont propriu. Așa că o să vorbesc puțin despre structura cărții. Delimitată în 3 părți, aceasta ne arată gradual un intim, un personaj apropiat de Yeong-hye, o perspectivă diferită. Prima parte este reprezentată de PoV-ul soțului femeii, bărbatul minunat despre care am vorbit mai devreme. Mai mult nu merită. He can choke. A doua parte se concentrează pe cumnatul ei, soțul lui In-hye. Artist, fotograf, scenograf, nu sunt prea sigur ce este; cred că nici el nu știe. Pasionat de Yeong-hye de când a cunoscut-o, acesta duce o luptă continuă purtată de dorința sa carnală și integritatea sa ca soț si tată, ajungând în final să reprezinte un moment de cumpănă în tumultul psihic al femeii, să-i schimbe radical perspectiva asupra sinelui. Ultima parte, de departe cea mai personală, însumează gândurile lui In-hye cu privire la modul în care a trăit alături de sora sa, și multiplele moduri în care îi putea face existența mai bună. Mi s-a părut mai vulnerabilă chiar decât personajul principal, și pusă în fața unor confruntări și mai mari. More on that later. De fapt nu, cred că intră la spoilere.

„- Ți-a fost greu?

S-a uitat la el și a izbucnit în râs. Râsul ei slab, dar vesel, era râsul cuiva ce nu refuză nimic din ce i se întâmplă, râsul cuiva pe care nimic nu îl sperie. Abia atunci a realizat ce îl șocase atunci când o văzuse întinsă pe cearșaf. Corpul ei era unul deposedat de orice dorință sexuală. Era trupul frumos al unei tinere femei, unul ce luase forma unei contradicții, un corp din care orice urmă de frivolitate bizară dispăruse. Dar nu rămăsese un simplu vid, ci unul plin de forță. Razele soarelui se dizolvau ca firele de nisip pe fereastra imensă, iar frumusețea trupului ei se dispersa fără încetare, sfidând nevăzutul. Sentimente și senzații imposibil de descris l-au copleșit ca niște valuri furioase spărgându-se de stânci, domolind pasiunea carnală ce-l tortura de mai bine de un an.”

Nu cred că pot fi mai coerent de atât în realizarea unei recenzii pentru o carte așa de... diferită. Cred că o să mai citesc autori sud-coreeni. Nu cred că mai are rost să continui, pentru că v-aș strica experiența. Din ce am înțeles, oamenii fie adoră romanul ăsta, fie îl detestă. No middle ground. Eu, cel puțin, am considerat că merită încercarea. Și așa a fost.

Mulțumesc din suflet Grupului Editorial Art pentru roman!