Sărci

Recenzie: Graffiti Moon de Cath Crowley

YA
07 Martie 2017 ⋅

 

Editura: Storia Books (Colecția Young Adult)

Anul apariţiei:2016

Goodreads: 3.9

 

„- Ştiai că suntem făcuţi din aceeaşi materie ca stelele? Suntem energie nucleară în explozie.”

Ai simţit vreodată nevoia de a striga numele personajelor în mijlocul nopţii, de parcă astfel ai putea să creezi o punte de legătură între cer şi pământ, între iluzie şi realitate? Tentaţia de a recomanda o carte unui străin pe stradă, o persoană care nu poate înţelege de ce eşti atât de fericit şi de optimist, de ce ţi-ai întors privirea spre el, de parcă ai avea un plan neobişnuit în minte, o idee îndrăzneaţă de pus în aplicare, iar el a devenit complicele ideal? La mai bine de o săptămână după ce am terminat Graffiti Moon, acest sentiment nu m-a părăsit, acompaniat acum de o bucurie tipic copilărească, de o energie fără precedent, care sper să nu dispară prea curând, umbrită de problemele de zi cu zi.

După atât de multe cărţi dramatice sau copleşitoare, care m-au întristat şi mi-au înjumătăţit (şi aşa) puţinele ore alocate somnului, autoarea Cath Crowley mi-a aruncat un colac de salvare şi mi-a amintit cât de uşor este să zâmbeşti, să râzi şi să te bucuri de un roman YA pentru adolescenţi „clasic”, lipsit de triunghiuri amoroase forţate sau de „drame” exagerate, care răpesc din plăcerea lecturii şi încarcă (inutil) acţiunea.

Scriu acest articol după o pauză îndelungată de la recenzii (îmi este ruşine, dar voi ameliora „problema” în următoarele zile), însă îl scriu cu entuziasm, cu drag şi din plăcere, „acompaniată” de nelipsita mea cană cu ceai, de dansul picăturilor de ploaie pe geam şi de torsul unei pisici pufoase (ah, ce bine e să te întorci acasă), care ronţăie cu delicateţe coperta când îmi întorc privirea. Nu-ţi face griji, o voi pedepsi mai târziu.

Graffiti Moon este un roman încântător, cu o acţiune compactă, care se desfăşoară pe parcursul a 24 de ore, pe durata cărora îi cunoaştem pe Lucy şi pe Ed, doi tineri alături de care vom străbate un oraş al umbrelor, unde metalul şi lemnul vorbesc, iar poveştile şi culorile prind viaţă sub mantia lunii.

„De cele mai multe ori, atunci când privesc desenele făcute de Shadow şi de Poet, văd ceva cu totul diferit de ceea ce-mi spun cuvintele. Tocmai asta e ceea ce-mi place legat de artă, faptul că ceea ce vezi are uneori legătură mai degrabă cu adâncul propriei persoane decât cu imaginea de pe perete. În timp ce privesc desenul, mă gândesc că toţi purtăm un secret în noi, care zace în adormire, la fel ca mica pasăre galbenă.”

Liceul s-a terminat, „tortura” s-a încheiat. Pentru câţiva elevi, viitorul este scris în stele. Nu şi pentru Lucy, care îşi doreşte mai mult de la viaţă, de la ea, de la oraşul care se joacă în fiecare noapte cu sentimentele ei, dând naştere unui nou desen, unui nou mesaj din partea lui Shadow, cel care scrie, compune şi pictează, cel care ridică termenul de „artă” la un alt nivel.

La lecţiile de sticlărie, Lucy nu modelează sticla, ci propria ei personalitate. Îşi eliberează creativitatea, se bucură de gustul libertăţii şi uită de atmosfera tristă care o aşteaptă acasă. Zâmbeşte rar, aproape precaut, nesigură de talentul ei, iar fiecare piesă pe care o finalizează este o victorie şi un ecou al pasiunii pe care o investeşte în proiectul ei final, Flota amintirilor.

Mi-a plăcut mult de Lucy; la un moment dat, m-am regăsit în ea. E încăpăţânată, vulcanică şi curajoasă. Nu are încredere în puterile ei, însă asta nu o împiedică să viseze, să spere şi să pornească într-o călătorie în necunoscut, sperând ca la final să-l întâlnească pe misteriosul Shadow, cel care a împânzit oraşul cu desenele sale. Le priveşte minute în şir, încercând să le descopere enigma. Lucy se pierde în detalii, în nuanţele care învăluie siluetele îngheţate din „tablouri”, atrasă de simbolistica lor, de mesajele pe care autorul le-a strecurat cu dibăcie, ajutat uneori de Poet, o altă legendă urbană, cu versurile sale criptice şi imposibil de descifrat.

„Încerc să-mi dau seama ce gândeşte. Probabil că visează la un băiat inexistent. Unul din al cărui tub de vopsea se revarsă un ocean şi din a cărui gură se revarsă cuvinte care exprimă ceea ce ar vrea ea să audă. Mă întreb cum arată Shadow în mintea ei. Cum îi sună vocea.”

Urmărind o fantasmă, un artist care nu vrea să-şi dezvăluie identitatea, Lucy se reîntâlneşte cu Ed, un fost coleg, căruia... i-a spart nasul. Aş vrea să spun că a fost un accident şi că intenţiile ei au fost paşnice, dar atunci când băiatul de care te simţi atrasă abia dacă îţi vorbeşte la prima întâlnire, nu pare interesat de subiectele abordate şi îţi pune mâna pe fund, ca să salveze seara, ce opţiuni ai? Bine, opţiuni sunt destule, dar tot m-a amuzat soluţia aleasă de Lucy.

„Lângă el îl desenez pe Ed, ca să treacă timpul. E ciudat, dar când nu-l vedeam, nu mi-a fost atât de greu să vorbesc cu el. Poate că ar fi trebuit să-mi pună mâinile pe faţă la prima noastră întâlnire, în loc să mi le pună pe fund. Poate c-ar fi trebuit să fim amândoi legaţi la ochi. Ar fi fost straniu, ce-i drept, dar poate că ar fi ieşit cu totul altfel.”

Ed e un tânăr cu probleme, dintr-o familie destrămată. A renunţat la şcoală şi a rămas fără slujbă. Şi-a pierdut unul dintre cei mai buni prieteni şi acum nu are niciun drum de urmat, nicio înclinaţie de a-şi salva viitorul. Îşi iubeşte mai presus de cuvinte mama şi vorbeşte despre ea cu atât de multă dragoste, cu atât de mult respect, încât este imposibil să nu îţi fie milă de el, odată ce îi cunoşti trecutul şi îi înţelegi suferinţa. Soarta, dacă alegi să crezi în existenţa ei, a fost crudă cu el.

Când Lucy şi Ed se întâlnesc, nu sar scântei sau regrete. Lucy nu ştie cum să-l evite sau să se piardă în mulţime, iar Ed e nervos şi supărat pe ea, după ce l-a lovit şi l-a abandonat în mijlocul drumului, întins pe asfalt, cu nasul rupt şi mâinile pătate de sânge. În timp ce Lucy ne aşterne cele mai intime gânduri pe care le are faţă de Shadow, Ed se pregăteşte să comită o infracţiune, pornind de la un scop nobil: să-l salveze pe Leo, fratele pe care întotdeauna şi l-a dorit, şi să o ajute pe mama lui cu banii de chirie.

Oraşul a prins viaţă, „hrănit” de bucuria sutelor de tineri care au început vacanţa sau care au terminat liceul. Petrecerile se înmulţesc, băutura este nelipsită, dar protagoniştii au alte planuri. Şi nu mă refer doar la Lucy şi la Ed. Mă refer la Leo, prietenul, aliatul şi fratele lui Ed, care nu ştie când să se oprească şi riscă totul pe o singură carte, pe o singură noapte. La Jazz, fata lipsită de inhibiţii, care vrea să fie sărutată şi să se distreze, să-şi trăiască din plin viața. La Dylan, bufonul grupului, cu umorul său sec şi dorinţa sa sinceră de a o recâştiga pe fata pe care o iubeşte. Şi la Daisy, tânăra pe care am cunoscut-o cel mai puţin, care vrea să fie respectată şi apreciată, şi pare să nu îşi găsească un loc al ei, un grup care să o accepte cu bune şi cu rele, cu răbufniri de personalitate şi replici acide.

Şase suflete se regăsesc şi se despart în doar 24 de ore, în căutare de răspunsuri şi de un semn că sunt pe drumul cel bun, că nu e prea târziu ca să te schimbi sau să rosteşti adevărul.

Nişte bandaje

„Eu ştiu anumite lucruri”, spune ea.

Simt miros de mentă

E prea dulceag aici, înăuntru,

Prea întuneric

Prea repede

Prea ca ea.

 

Mă mişc în sensul acelor de ceas

Înfăşurând

Ceea ce ea desfăşoară

 

„Vezi, zice ea, ai făcut exact

Ceea ce am prezis

C-o să faci.”

Cu fiecare oră scursă din noapte, animozitatea dintre Lucy şi Ed dispare. Ea îi vorbeşte despre pasiunile ei, despre Flota amintirilor şi despre problemele de acasă, de parcă Ed i-a fost întotdeauna un prieten apropiat, un umăr pe care ar fi putut oricând să plângă. Iar el o ascultă şi o încurajează să i se destăinuie, ruşinat de ceea ce urmează să facă, de statutul său, de uşurinţa cu care o minte, înspăimântat că ea ar putea să-l renege sau să râdă de el. Oh, sunt atât de potriviţi unul pentru celălalt.

Graffiti Moon este tabloul unui artist începător şi talentat, o lectură captivantă, minunat scrisă, care va păstra un loc special în biblioteca mea. A fost o surpriză neaşteptat de frumoasă şi plănuiesc să recitesc săptămânal anumite capitole şi o parte din poezii. De ce? Pentru că... ugh, nu, nu am de gând să îţi spun. Nici nu cred că aş putea să găsesc cuvintele potrivite pentru a exprima ce am simţit în anumite momente. Nu, am să tac. Citeşte Graffiti Moon şi mă vei înţelege.

Mulţumesc mult Storia Books pentru carte!

P.S.: Vă rog să căutați toate tablourile menționate în carte + Prince Rupert's drop.