Sărci

Recenzie: Fangirl de Rainbow Rowell

YA
18 Aprilie 2017 ⋅

 

Editura: Grupul Editorial Art (YoungArt)

Anul apariţiei: 2017

Goodreads: 4.13

 

„- De ce scriem ficțiune? întrebă profesoara Piper.

Cath se uită în jos, în caiet.

Ca să dispar.”

Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul de fangirl, internetul nu este (tocmai) blând în explicaţii: o persoană obsedată de un film, de un serial, de o carte, de un artist, un stalker începător, ce are reacţii puternice, uneori nesănătoase, prin care îşi împărtăşeşte entuziasmul şi nerăbdarea pentru „pasiunile” sale. „Obsedat” mi se pare un cuvânt nepotrivit şi exagerat, pentru că, hai să fim serioşi, toţi am avut sau avem „dependențe” fictive, indiferent de forma lor.

Dacă noi decidem să le facem publice şi să ţipăm pe stradă că suntem fascinate de Tom Hardy (am început de curând Taboo şi amân cât pot de mult ultimele două episoade), nu ne putem supăra dacă atragem priviri curioase şi cei din jur simt nevoia să se distanţeze de noi, pentru că avem un „licăr diavolesc” în ochi. Nici nu ştiu dacă mai are rost să menţionez persoanele ce publică pe Facebook TOT ce simt despre un actor sau un personaj, până în punctul în care ajungi să-l urăşti. Pe scurt, e recomandat să ne abţinem, din când în când, de la anumite declaraţii sau dezvăluiri.

Fangirl” dezvoltă o temă delicată, de foarte multe ori controversată, însă Rainbow Rowell şi-a temperat personajele, astfel încât doar noi ştim ce simt cu adevărat, ce emoţii au când citesc şi cât de departe ar merge pentru a-şi îndeplini dorinţele.

Menţionez că nu am citit „Eleanor & Park”, iar „Fangirl” mi-a stârnit curiozitatea după o discuţie aprinsă dintre câţiva prieteni, motivul fiind o scenă neobişnuită, despre care voi evita să vorbesc, ca să nu intru în sfera spoilerelor. Dacă vă decideţi să citiţi cartea, o să ştiţi când ajungeţi la ea (*wink*). Şi poate că o să şi râdeţi, cine ştie?

Dacă în realitate îl avem pe Harry Potter, în „Fangirl” îl cunoaştem pe Simon Snow, eroul unei serii foarte populare despre vrăjitori, o serie din care nu lipsesc o şcoală de magie, o tânără care excelează la toate materiile, un villain ce nu încearcă să-şi ascundă intenţiile, creaturi fantastice, prieteni dispuşi să se sacrifice pentru protagonist... sună cunoscut, nu?

Din milioanele de fani care aşteaptă ultimul volum al seriei Simon Snow, autoarea le scoate în evidenţă pe gemenele Cath şi Wren, care îşi petrec nopţile în fața laptopului, scriind fanfiction, uneori şi peste două mii de cuvinte în decurs de câteva ore. Şi-au format un fanbase, primesc sute de mesaje în fiecare zi, iar camera lor pare un altar închinat seriei, pentru că personajele sunt peste tot, pe fețele de pernă, pe pereţi, pe tavan, pe dulapuri, pe podea, zeci de poze şi de schiţe, de tablouri şi de postere... după cum am spus mai sus, un altar.

Abandonate de mamă, Cath şi Wren au fost crescute de un tată aerian şi veşnic în căutare de răspunsuri: uneori, uită că trebuie să doarmă sau să mănânce, pare că trăieşte de pe o zi pe alta şi lasă un haos în urma sa, prins în plasa creaţiei. Dar niciodată nu le-a ignorat pe fetele sale. Le iubeşte şi mereu se îngrijorează pentru ele, însă are momente când nu ştie cum să reacţioneze în preajma lor, când nu ştie ce ar face sau ce ar spune un părinte „bun”, neavând încredere în instinctele sale. Cath şi Wren sunt ancora lui în realitate şi îi asigură un echilibru, sufletesc şi mental, dar ce se va întâmpla cu el când fetele pleacă la universitate?

„ „Cath încerca să memoreze imaginea lui din acel moment pentru mai târziu, când va avea nevoie de ceva care s-o liniştească. El avea părul șaten-deschis, aceeaşi nuanţă ca a lui Cath şi Wren. Şi acelaşi tip de păr: des şi drept. Nasul îi era un pic rotunjit, dar mai lat şi mai lung decât al lor. Avea aceeaşi nonculoare în ochi, la fel ca fetele. Era ca şi cum ele ar fi fost doar ale lui. De parcă şi-ar fi împărţit ADN-ul la trei, în mod egal.

Ar fi fost o imagine mult mai liniştitoare dacă el n-ar fi părut aşa de trist. Îşi lovea prea tare cheile de picior.”

Dacă gemenele au fost apropiate şi cele mai bune prietene cât timp au locuit sub acelaşi acoperiş, Cath încă nu vrea să accepte faptul că sora ei vrea să se distanţeze de ea, să cunoască alte persoane şi să îşi facă noi prieteni la universitate. Nu vrea să îi fie colegă de cameră şi a renunţat la fanfiction şi la Simon Snow. Şi-a abandonat sora, copilăria şi familia, iar acum Cath este singură şi speriată.

(Pentru mine, Cath este Jessie din New Girl)

Am prins drag de Cath, încă din primele capitole, fiindcă mi-a amintit de mine, în primul an de facultate. Ca şi ea, mergeam doar la cursuri şi înapoi acasă, nu mă uitam în stânga sau în dreapta, nu mă opream pe stradă, să admir oraşul nou, nu voiam să merg la cumpărături, să ies în oraș sau să părăsesc siguranţa apartamentului în care stăteam cu chirie. Tot ce îmi doream era să vină weekend-ul, ca să pot merge acasă. Din fericire, această perioadă a fost scurtă pentru mine, de doar câteva săptămâni. Cath nu a avut acest noroc.

În dicţionar, la cuvântul introvertit, aş adăuga numele lui Cath. Este tot timpul speriată. De Reagan, colega ei de cameră, de campus, de colegi, de profesori, chiar şi de sala de mese, unde ajunge abia peste câteva luni, fiindcă nu a avut curajul să întrebe pe cineva unde este. Cath se simte în siguranţă, fericită, doar în fața laptopului, când scrie despre Simon Snow şi Tyrannus Basilton Pitch. În lumea ei, eroul şi antagonistul sunt îndrăgostiţi unul de celălalt.

Sursă: aici

În contrast cu Cath, Wren este sora sexy, seducătoare, sociabilă şi populară. Frânge inimi, petrece până în zori, se îmbată mult prea des, ştie să folosească o trusă de machiaj şi a renunţat la statutul de fangirl. Pot înţelege această schimbare, că a dorit să se distanţeze de sora ei, însă de ce a simţit nevoia să se poarte urât cu ea, ştiind cât de speriată este Cath de… tot? Wren e nepăsătoare şi nu are nicio reacţie când o vede pe Cath cum tremură, aproape să aibă un atac de panică. Îi întoarce absentă spatele, se întâlneşte rar cu ea și niciodată nu sunt singure, de parcă legătura dintre ele a fost compromisă din momentul în care au părăsit casa părintească.

„- Povesteşte-mi. Spune-mi de ce eşti aşa de nefericită.

- E vorba despre... tot. Sunt prea mulţi oameni. Şi nu am ce căuta printre ei. Nu ştiu cum să mă comport. Niciunul dintre lucrurile la care mă pricep nu pare să conteze acolo. Nu contează să fii deştept... Nici să fii bun la scris. Iar atunci când lucrurile astea contează, e doar pentru că oamenii vor ceva de la mine. Nu pentru că mă vor pe mine.”

Pierderea lui Wren este o lovitură dureroasă pentru Cath, dar există şi o parte bună. Iar numele lui este Levi şi este prietenul colegei ei de cameră.

Levi zâmbeşte zi şi noapte, chiar şi atunci când doarme. Le zâmbeşte străinilor, persoanelor pe care le iubeşte, paznicului din campus, profesorilor, colegilor, chiar şi fiecărui client de la Starbucks, unde lucrează după ore. Levi este mereu vesel şi energic, de o sinceritate alarmantă. Sunt distractive scenele în care se lungeşte pe patul lui Cath şi se uită pe furiş la ce scrie, când îi fură batoanele energizante de sub birou şi îi cere să-i citească din fanfiction. Uneori, am simţit că este tatăl gemenelor: rupt de realitate, prins într-un vis. Mi-a plăcut mult de el, mai ales în prima parte a romanului, însă aş fi preferat ca autoarea să nu adauge atât de mult „sirop” în relaţia lor, transformându-le povestea din ceva deosebit într-o iubire YA clișeică, pentru care mi-am pierdut repede interesul.

„Cath îi simţea pieptul ridicându-i-se în timp ce inspira. Îi simţea răsuflarea în păr la răstimpuri. Când Levi îşi mişca bărbia, îi atingea uşor ceafa. Pe Cath începuseră s-o doară muşchii braţelor, ai spatelui şi ai gâtului, pentru că stătea de atâta timp încordată.

Pierdu locul unde citea şi se opri pentru un moment.

Simţi apăsarea bărbiei lui Levi pe capul ei.

- Ia o pauză, spuse el pe un ton care, deşi nu era şoptit, era aproape la fel de uşor ca un murmur.”

Sursă: aici

Capitolele alternează: deşi acţiunea este relatată din prisma lui Cath, avem norocul să-i citim şi fanfictionurile despre Simon şi Baz. Aici, m-a pierdut pentru a doua oară autoarea. Pe cât de mult îi adoră Cath pe Simon şi pe Baz, eu abia am avut curiozitatea să citesc capitolele lor. Mi s-au părut superficiale şi scrise în grabă, abundă în descrieri neconvingătoare, care „scârţâie”, iar acţiunea este all over the place. Ideal ar fi fost să nu citesc fragmente din 7-10 povești diferite, având un singur element în comun: Simon îl place pe Baz şi Baz îl place pe Simon. M-am prins repede de asta.

Fangirl” este lectura ideală de weekend, dacă vrei un roman YA lejer şi amuzant, despre familie, regăsire, prietenie şi fiorii primei iubiri. Este povestea unei autoare ce nu îndrăzneşte să creeze, doar să rescrie, a unei tinere care este obligată să se maturizeze şi să cunoască lumea, părăsindu-şi zona de confort. La un moment dat, toţi am fost Cath. Mai mult sau mai puţin (*wink*).

Mulţumesc editurii pentru roman!