Sărci

Recenzie: Doamna de la Miezul Nopții (Uneltiri Întunecate #1) de Cassandra Clare

YA
13 Mai 2017 ⋅

 

Editura: Grupul Editorial Corint (Leda Edge)

Anul apariției: 2016 

Goodreads: 4. 49

 

- Legile nu înseamnă nimic, copile, a spus Malcom încet, dar el tot l-a auzit. Nimic nu e mai important ca dragostea. Și nu există o lege mai presus de ea.”

Așa cum ne-a obișnuit, autoarea oferă un roman ce a stârnit simțurile fanilor extaziați de ideea unei noi serii. Uneltiri Întunecate este, totuși, o serie diferită față de celelalte, pentru simplul fapt că timpul poartă personajele în viitor, fiind o oarecare continuare a seriei Instrumente Mortale, conținând personaje ce apar atât în această serie cât și în Dispozitive Infernale. În ciuda faptului că în Instrumente Mortale îi vedeam mici, doar niște copii prinși în marele război (frate, ce greu e să nu dau spoilere, nu pot să cred), acum Julian Blackthorn și Emma Carstairs sunt tineri vânători de umbre, gata să își spună povestea.   

Acolo trebuia să cobori, dar Emma a preferat să sară, aterizând pe pământul bătătorit. În clipa următoare a ajuns lângă ea și Julian a prins-o de spate, ca să o susțină, iar degetele lui erau cinci linii fierbinți. Nu avea nevoie de ajutor - dintre ei doi, ea avea un echilibru mult mai bun decât el -, dar, și-a dat seama dintr-o dată, el făcea așa întotdeauna, din instinct. Un reflex de protecție.”   

Pentru cei care nu le cunosc scurta istorie, trebuie menționat faptul că în ultimul volum al seriei Instrumente Mortale, Orașul focului ceresc, bătălia finală este cea care mătură suficient de multe destine, întoarce lumea cu susul în jos și distruge tot ce are fiecare mai important. Julian și Emma, în vârstă de 12 ani pe atunci, sunt nevoiți să își riște viețile pentru a-i apăra pe micuții frați ai lui Julian. Cu un curaj nemărginit, copiii nu se sfiesc să lupte pentru ce iubesc și până la urmă izbânda este de partea lor. Asta dacă mai poate fi considerată izbândită o luptă în care amândoi rămân orfani și sunt nevoiți să se despartă de două persoane din familie (a căror prezență era vitală, rămași acum în grija unor oameni pe care nu îi cunosc). Julian înțelege că indiferent cât de greu i-ar fi, trebuie să se ridice pentru familia lui, să fie acolo pentru cei pe care îi iubește și să nu renunțe la cea mai bună prietenă a lui. El și Emma nu trebuie sub nicio formă să se despartă, iar asta se poate realiza sub o singură formă acceptabilă în ochii Conclavului. Cei doi sunt de acord să devină parabatai și să rămână veșnic legați prin vrăji, iubire și dedicare. Totuși, deciziile pe care ajungem să le luăm din disperare nu sunt neapărat cele mai corecte, mai ales când niciodată nu știm ce pregătește viitorul.

         - Suntem uniți, Emma, uniți - eu respir când respiri și tu, sângerez când sângerezi și tu, sunt al tău și tu ești a mea, întotdeauna ai fost a mea, iar eu întotdeauna, întotdeauna am fost al tău!”

Julian și Emma au crescut, anii au trecut cu sacrificii, muncă și dureri; cu toate acestea, cei doi sunt mai pregătiți ca niciodată să își descopere trecutul pentru a-și câștiga libertatea. Încă de mică, Emma a presupus că moartea părinților ei nu a fost doar o întâmplare oarecare. Toate indificiile au dus către ceva cu mult mai complicat, un mister pe care a tot încercat să îl dezlege în decursul anilor. Acum este capabilă și suficient de pregătită încât să nu ezite. Când descoperă numeroase crime înfăptuite în Los Angeles și află că majoritatea victimelor nu sunt nicidecum mundane, Emma știe că a găsit drumul pe care trebuie să îl urmeze ca să găsească răspunsurile. 

Începutul romanului pare să fie puțin greoi, fiind redat prin ochii unui copil despre care se spune că are „Vederea”, fiind catalogat astfel pentru puterea lui de a recunoaște ființele supranaturale, în ciuda faptului că nu aparține acestei lumi (cel puțin așa se consideră). Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenii Lumii Vânătorilor de Umbre sunt trecute în revista cuvinte precum Conclav, Parabatai, Pacea Rece și așa mai departe. Fiul este doar puștiul unui șarlatan care se ocupă cu aflarea și vinderea secretelor pentru sume frumușele, pe care, evident, Emma îl abordează din dorința de a afla cât mai multe informații pentru rezolvarea cazului. Doar că așa cum ne-am imaginat, cazul ei nu este unul simplu deloc.

Investigația proaspăt începută a Emmei este curmată de venirea unei delegații de la Curtea Elfilor, având în frunte doi dintre reprezentanții de o frumusețe și viclenie specifică renumelui lor. Momentul nu este unul lipsit de emoție, deoarece cei doi prinți vin cu scopul de a îi însărcina pe Emma și Julian cu rezolvarea misterului ce naște tot mai multe victime. Își expun punctul de vedere printr-o manieră șocantă, aducând cu ei unul dintre personajele cele mai importante ale seriei. Cel mai mare dintre frații familiei Blackthorn, Mark, este înapoiat familiei sale, cu toate că acum pare atât de diferit de cel care era odată, în ciuda faptului că anii au trecut. Fiind înscris într-un ritual perpetuu bizar al spiritelor naturii, numit Vânătoarea Sălbatică, Mark suferă schimbări majore, vizibile, un moment în care cititorii nu au cum să nu simtă incorectitudinea legilor Conclavului sau durerea familiei care a pierdut un membru regăsit acum, dar încă îndepărtat. Mark, pe jumătate elf, pe jumătate vânător de umbre, trebuie să aleagă cărei lumi aparține, simțind că nu este pe deplin parte a niciuneia, având în suflet traume ce nu pot fi povestite.

         „[...] Familia te protejează. Noi te vom proteja întotdeauna, Mark. Nu îi vom lăsa să te ia înapoi.

            Mark a zâmbit cu un zâmbet ciudat și trist.

            - Știu, a spus el. Frățiorul meu cel bun. Știu.”

Un alt lucru despre care consider că este important de specificat este acela că seria oferă o imagine atât de frumoasă a familiei, cu toate că nu prezintă familia perfectă, iar fiecare are parte de slăbicunile lui, de clipe de rătăcire. Există neînțelegeri, desigur. Există momente în care ajung să se rănească unii pe ceilalți, neintenționat, dar asta nu diminuează nici măcar cu un gram puterea cu care se iubesc și cu care luptă să fie împreună și să fie fericiți din nou. Familia este descrisă în mod realist, fascinant de adevărat și accentul cade pe modul în care se dezbină și se reunește: la final, acele legături sunt „sudate” cu iubire adevărată. Pentru că membrii familiei aleg să se protejeze unii pe alții, să se ajute și să crească împreună, să treacă împreună peste orice.

Ceea ce este foarte înduioșător pentru cititori este faptul că, deși sunt prezentate ca un întreg și că dragostea și prietenia leagă fiecare personaj de un altul, există momente în care personajele sunt dezvăluite ca fiind vulnerabile, având secrete, mințind și rușinându-se de greșelile lor. Iar când spun asta mă gândesc în special la Emma și la Julian, ce sunt mereu asociați prin legătura lor de parabatai, dar și prin dragostea ce îi unește. Le sunt prezentate neputințele, dramele interioare, momentele de nesiguranță, în care se atestă faptul că până și cei care sunt feroce în luptă, născuți pentru a apăra dreptatea, au momente de slăbiciune, nefiind perfecți.

„Era o fantezie pe care o derula în minte uneori, înainte de a adormi. Că el și Emma își încarcă toate lucrurile în mașină și pleacă de la Institut, într-o lume unde el nu are niciun copil și unde nu există nici Lege și nici Cameron Ashdown, unde nu există alte limite decât cele impuse de iubirea și imaginația lor.

Și dacă el credea că există într-adevăr două lucruri care nu au limite, acelea erau iubirea și imaginația.”

Este o poveste tristă dacă stăm să ne gândim la cei doi, copii fiind în vremea războiului care a zdruncinat lumile, copii recunoscuți din Instrumente Mortale. Este foarte trist pentru simplul fapt că vârsta fragedă i-a determinat să acționeze pe baza temerilor, pentru a se proteja și pentru a ține cu dinții de ceea ce mai aveau. Dincolo de faptul că este dificil de acceptat pentru un copil să rămână orfan, cum a fost în cazul Emmei, mi se pare cu mult mai sfâșietoare postura în care este pus Julian, nevoit să ucidă pentru a-și apăra frații, nevoit să preia frâiele familiei pentru a avea grijă de ceilalți și a nu mai pierde pe nimeni. Cu toate că nu ar lăsa pe altcineva să vadă asta, Julian este terifiat de gândul că niciodată nu face ce trebuie, că toți și toate sunt responsabilitatea lui și că toată lumea va ajunge la un moment dat să îl urască pentru nevoia lui de a se afla în control, nevoie stârnită de temerile atât de profunde. Pentru mine, și cred că nu sunt singura, mi se pare mult mai emoționantă povestea lui, a celui ce nu a putut niciodată să renunțe, a celui ce a trebuit mereu să ascundă faptul că era măcinat pe dinăuntru de toate sentimentele interzise.

„Nu sunt sigur de nimic. Detest faptul că trebuie să mă ocup de toate. Detest faptul că trebuie să iau decizii. Mă îngrozește gândul că veți ajunge să mă urâți cu toții. Mă îngrozește faptul că aș putea să o pierd pe Emma. Vreau să preia cineva îndatoririle astea. Nu sunt așa de puternic cum credeți voi. Ceea ce îmi doresc eu nu e bine.”

Povestea de dragoste dintre Julian și Emma este cea care face deliciul cititorilor, fiind una imposibilă, ceva ce nu se poate întâmpla nicicum, fiind interzisă de Lege. Deoarece au ales să devină parabatai cu mult timp în urmă, Legea le interzice să se iubească altfel decât prietenește, frățește și să se considere familie, prieteni, frați uniți pe vecie, dar niciodată îndrăgostiți. Cunoscând acest aspect, amândoi ajung să se ascundă de sentimentele lor și să nu le creadă până ce nu sunt puși față în față cu pericolul de a se pierde unul pe celălalt, abia atunci înțelegând că trebuie să fie sinceri unul cu celălalt.

„ - Hai sus, Jules. Ești al meu...ești copilotul meu.

Ești al meu. El s-a urcat în mașină lângă ea.”

Emma nu a înțeles niciodată de ce nu au funcționat relațiile cu vreun băiat, fiind mereu plictisită de oricine ar fi fost în peisaj, cu toate că nu și-a dat seama că locul acela îl păstra în inimă pentru cel cu care a împărțit și bune și rele de-a lungul anilor. Julian, în schimb, nici măcar nu încearcă să se gândească la altă fată, fiind preocupat cu îngrijirea fraților săi și multe altele, temându-se ca adevărul să nu provoace suferință și să nu o îndepărteze pe Emma de el.

- Nu aveai nici măcar echipamentul, a spus Julian. Părea calm și ferm, dar degetele îi tremurau când și-a pus stela înapoi la centură. Ești tot om, Emma...

- N-am pățit nimic...

- Nu poți să-mi faci asta.

Cuvintele sunau de parcă fuseseră scoase din fundul oceanului.

Ea a înghțat.

- Ce-am făcut?”

Dragostea celor doi este cu atât mai puternică cu cât prietenia lor este una pură și sinceră, întemeiată încă de când erau mici copii, sudată de legătura parabatai. Curând cei doi ajung să înțeleagă că iubirea, mai ales într-o lume în care totul este posibil, are un preț uriaș și că ea este motivul pentru care universul este pus în mișcare într-un fel sau altul. Dragostea este cea care susține, împuternicește, vindecă, alină și învie chiar și cele mai distruse dintre suflete.

Dacă ți-a plăcut seria Instrumente Mortale sau Dispozitive Infernale, atunci neapărat trebuie să încerci și seria Uneltiri Întunecate.

Doamna de la Miezul Nopții este un volum care continuă poveștile vânătorilor de umbre ce trăiesc cu inimile încărcate de curaj și dreptate într-o lume a nesiguranței, în care singura stabilitate este reprezentată de iubire și de familie și pentru aceste două lucruri aceștia sunt dispuși să lupte până la moarte. Un volum superb, plin de dezvăluiri și adevăruri, curat scris și minunat conceput, bogat în sentimente și semnificații. Ceva ce nu are cum să nu te cucerească. O poveste sinceră despre suflete imperfecte care încearcă să își găsească drumul spre lumină și să răsară din cenușa greșelilor lor.