Sărci

Recenzie: Sezonul accidentelor de Moïra Fowley-Doyle

YA
09 Iunie 2017 ⋅

 

Editura: Trei (Young Fiction Connection)

Anul apariţiei: 2017

Goodreads: 3.59

 

„Aşa că hai să ridicăm paharele pentru sezonul accidentelor,

Pentru râul de sub noi unde ne înecăm sufletele,

Pentru vânătăi şi secrete, pentru fantomele de pe tavan,

Încă un pahar pentru drumul plin de apă.”

Sunt sceptică atunci când vine vorba de note şi de critici. Dacă aş lua în considerare doar rating-urile de pe IMDb şi Goodreads, urmăresc prea multe filme şi seriale average, nu apreciez sau nu rămân impresionată de „capodoperele” cu zeci de premii, în timp ce la cărţi situaţia este puţin diferită, fiind rare ocaziile în care notele mi s-au părut nedrepte sau neobişnuit de mari (*cough* Harry Potter and the Cursed Child *cough*).

Am observat cu cât de multă uşurinţă şi nedreptate refuzăm să cumpărăm anumite cărţi şi să le acordăm o şansă doar pentru că nota nu este peste 3.8 sau un search pe Google nu ne oferă prea multe informaţii, nu ne răsplăteşte timpul cu fanfiction şi fanarts, cu zvonuri despre ecranizări şi dream casts. Din când în când, spre marea mea bucurie, descopăr un diamant neşlefuit, un roman ce se mulează perfect pe gusturile mele, o lectură încântătoare și vie, unde cuvintele pulsează sub apăsarea degetelor, iar haosul alunecă neatins de pe pagini, într-o poveste ce sfidează tiparele.

„Mi-e frică de secretele tuturor.”

Cara Morris nu este o adolescentă obişnuită. Când nu poartă două pulovere şi trei eşarfe înfăşurate în jurul gâtului, poţi întrezări vânătăile de pe braţe, sângele uscat de pe piele, rănile ce refuză să se vindece şi să dispară de pe trupul ei. Simţi teama cu care păşeşte, atenţia cu care analizează fiecare cameră, persoană sau obiect, grija cu care evită să se apropie de lucruri ascuţite, tristeţea ce îi întunecă ochii când privirea îi alunecă pe ceilalţi elevi, veseli, energici sau atât de liniştiţi, de calmi şi de siguri pe ei.

În fiecare an, înainte de Halloween, începe sezonul accidentelor, blestemul familiei Morris. Căzături, oase rupte, piele sfâşiată, tăieturi şi experienţe înfricoşătoare, perioada din an când Moartea pândeşte din întuneric, aşteptându-şi următoarea victimă. În casa familiei Morris, colţurile mobilelor sunt acoperite, lamele sunt ascunse, Frica rămâne un musafir nepoftit şi Timpul este singurul care poate să pună capăt coşmarului. Indiferent cât de precauţi sunt, membrii familiei Morris au întotdeauna de suferit. Sezonul accidentelor nu poate să fie explicat sau înţeles: a devenit o parte din viaţa lor, o amintire ce dăinuie şi renaşte în fiecare an.

„Se rup oase, se sfâşie pielea, încep să apară vânătăi. [...] Acum, în fiecare toamnă ne facem planul de bandaje şi analgezice; ne punem centurile, ne pregătim bine. Nu ieşim din casă fără să purtăm măcar trei straturi de haine. Ne e frică de sezonul accidentelor. Ne e frică de cât de repede se transformă accidentele în tragedii. Deja am avut destule.”

Romanul este o ghicitoare, un thriller, o aventură, un puzzle şi o „doză” periculoasă de suspans. Mi-a plăcut la nebunie stilul autoarei, fluid, cursiv, cu o rezonanţă aproape muzicală, atmosfera sumbră şi întunecată, de o naturaleţe şi de o violență copleşitoare, acea ambianță de filme şi poveşti de groază, fiinţe supranaturale ce înşală şi atrag privirea, acţiunea culminând cu legende, vrăji şi cărţi de tarot.

Pentru o lectură atât de scurtă, sub 300 de pagini, m-am ataşat neaşteptat de repede de personaje. Nu sunt adolescenţii pe care îi întâlneşti (de obicei) în romanele YA. NU încearcă să se schimbe pentru un ideal măreţ, NU sunt tineri puri şi lipsiţi de vicii, NU au toate răspunsurile la îndemână şi NU sunt implicaţi în poveşti clișeice de dragoste!

„- Sunt groaznic de îndrăgostit de tine.”

Pentru o persoană introvertită, Cara este o tânără foarte curajoasă şi îndrăzneaţă. Curiozitatea e o trăsătură dominantă, dar, de data aceasta, s-ar putea să îi fie cel mai periculos duşman. Încercând să afle identitatea unei fete ce apare în toate pozele familiei Morris, ca o umbră sau un spectator nepoftit, viziunea Carei asupra realităţii păleşte. Imaginaţia, teama, trecutul, chiar şi propria ei minte, luptă împotriva ei. Nu ştie ce este aievea sau doar o simplă închipuire, dacă ochii o păcălesc sau dacă toţi cei din jurul ei sunt orbi, incapabili să vadă ce se întâmplă în oraşul lor.

Sursă: aici

Sunt atât de entuziasmată în timp ce scriu acest articol, aruncând priviri pe furiş pe notiţele mele, încât am emoţii, da, am emoţii, pentru că urmează să vă prezint personajele acestui roman. După cum spuneam şi mai sus, autoarea ne oferă un grup de adolescenţi umani, cu defecte şi probleme specifice vârstei, tineri care nu se sfiesc să bea, să fumeze, să facă sex sau să îşi pună întrebări cu privire la orientarea lor sexuală. Nici nu-mi amintesc ultima oară când am întâlnit un protagonist care fuma fără să se simtă vinovat sau care nu încerca să ascundă „viciul” de părinţi.

„Pot să identific versurile fiecăruia imediat. Ale lui Bea sunt cele brutale, cele care îţi vor rămâne în minte. Ale lui Sam sunt alerte şi jucăuşe. [...] Ale lui Alice trebuie să fie alea încărcate cu metafore care nu spun niciodată ce vor să zică. Ale mele sunt doar ale mele; doar acolo; pierzându-se printre restul.

Poemul e o himeră, cu mai multe capete şi mai multe limbi. E copleşitor şi derutant, şi asta îl face cu atât mai frumos.”

Alice Morris este sora cea mare, sceptică şi veşnic aflată pe gânduri, de parcă povara întregii lumi se află pe umerii ei. Are prieteni populari, un iubit muzician şi un viitor plin de posibilităţi aşternut în faţa ei, dar ceva lipseşte, ceva o nelinişteşte şi o împiedică să zâmbească până la capăt, un secret ce nu vrea să-l împărtăşească şi de care se agaţă cu îndârjire, sperând să îşi protejeze fraţii şi mama. Durerea trebuie să rămână doar a ei.

Sam Morris este fratele vitreg, cu o şuviţă albastră pierdută în părul negru şi des, cu ochi ca marea şi un surâs ironic ascuns mereu în colţul buzelor. Îşi protejează surorile, le iubeşte şi are grijă de ele, dar nu din datorie sau pentru a le distrage de la sezonul accidentelor. Legătura dintre cei trei fraţi este minunată şi superb reliefată de autoare. Sunt diferiţi din toate punctele de vedere, însă asta nu-i împiedică să petreacă aproape fiecare minut împreună, în camera lui Alice, când îşi pun toţi saltelele pe podea şi beau vin până în zori, în pauzele de la şcoală, când se strâng într-un colţ retras şi o urmăresc pe Bea, cea mai bună prietenă a Carei, cum aşază cărţile de tarot şi întrezăreşte primejdiile ce vor urma.

 „Când îi dau sticla lui Sam, el doar se uită la mine. Îi fac semn să ia sticla. Când o ridică să ţină un toast, încă se uită drept în ochii mei.

- Pentru secretele noastre, zice el.

Simt că nu mai pot să respir.”

Bea e genială şi nu cred că există un cuvânt mai potrivit pentru a o descrie. Este considerată o ciudată şi nu puţini sunt cei care sunt siguri că este vrăjitoare şi că ar putea să îi transforme în broaşte râioase dacă se încruntă în direcţia lor. Însă Bea are alte planuri, alte idei în minte. Bea este vulcanică, un spirit rebel, o tânără ce nu ţine cont de aparenţe şi trăieşte fiecare clipă de parcă ar putea să fie ultima. Locul ei este alături de fraţii Morris, în bucla lor temporală, în fantasmele din poze şi în tragediile ce au fost pregătite pentru ei, într-o casă abandonată, unde costumele şi măştile îi vor răscoli până ce vor uita cine au fost, cine sunt şi cine ar putea să fie.

Sursă: aici

Sezonul accidentelor mi-a răscolit toate simţurile. Uneori, a fost o adiere de primăvară, capturată mult prea repede de răsuflarea rece a toamnei. Miros de fum, de cenuşă şi de scorţişoară. Aroma îmbietoare a vinului, gustul tăios al unui whisky de calitate, petele de nicotină de pe degete, foşnetul aspru al frunzelor rupte de vânt. Spre final, s-a transformat într-o furtună cu fulgere şi tunete, o avalanşă de secrete de familie, de minciuni ce ard buzele şi sufletele, prinse o perioadă mult prea îndelungată în trecut pentru a putea să fie eliberate în prezent. Sezonul accidentelor este o metaforă: răspunsurile ar împiedica vraja să aibă efect.

Romanul este un amestec magic de supranatural, suspans și blesteme, un volum cu personaje convingătoare şi intrigante, o poveste cu twist-uri și momente explozive, cu un stil aproape liric al autoarei, antrenant și captivant.

Mulțumesc mult Editurii Trei pentru roman!

       P.S.: Știți ce este un cadavru rafinat?