Sărci

Persepolis (Persepolis #1) de Marjane Satrapi

11 Decembrie 2016 ⋅

 

Editura: Grupul editorial Art

Anul publicației: 2014

Goodreads: 4. 22

 

Nu ați mai văzut Woody în dreptul unei recenzii... de ceva vreme. Mă chinui să scriu (termin) această recenzie de 3 luni. Nu am cuvinte să reproduc ce mi-a transmis această carte. Și acum, la luni distanță, sunt confuz, intrigat, impresionat de profunzimea unui roman grafic.

M-am ferit multă vreme de romanele grafice. Da, tot eu făceam recenzii și la benzile desenate LEXSHOP, deci undeva la mijloc exista o plăcere în a lectura această îmbinare între desene și scris. Dar, vă mărurisesc că benzile desenate erau mai mult un hobby, o dragoste pentru MARVEL și supereroi. Cu romanele grafice însă, este o cu totul altă poveste. Nu îmi puteam imagina că mesajul transmis va avea vreun impact (relevant), dacă în permanență sunt distras de desene. Aparent, nu este chiar așa cum credem toți.

Această recenzie va fi mai deosebită. Va fi mai mult ca o impresie despre lume, atunci când ochii ți se deschid și ajungi să vezi simultan ambele fețe ale monedei.

Să fim sinceri. Trăim într-o societate bolnavă. Suntem asupriți de valori greșite, provenite preponderent din teamă. Din aceste valori se naște o ură fără margini, un dispreț nejustificat, față de o masă de oameni. Când vedem un voal sau o barbă mai lungă în completarea unei pieli mai maronii, facem câțiva pași în spate și ne uităm după cea mai apropiată ieșire, pentru orice eventualitate. Spunem că Europa a fost invadată, vrem să îi trimitem înapoi, să trăim în aceeași bulă de sticlă, protejați (oarecum) de „modernele” atacuri teroriste. Îi jignim, chiar umilim, pe acești oameni (marea masă), datorită acțiunilor unui anumit grup minoritar. Dar se ridică următoarea întrebare: dacă vei vedea un măr stricat, nu vei mai mânca mere niciodată? Așa ziceam și eu… Îi judecăm că fug, aruncăm cu pietre în ei, sperând că la un moment dat se vor întoarce înapoi de unde au venit, dar nu stăm niciodată să judecăm cu adevărat de ce fug de la bun început. Da, vorbesc despre celebrii, mult prea dezbătuții, „prefăcuții” refugiați orientali. 

Persepolis este ca o găleată de apă rece ca gheața, turnată în cap atunci când somnul îți e mai drag. Te trezești și nimic nu îți mai pare familiar. Nimic din ce vezi și auzi în jur nu mai are sens. Acest roman grafic spune povestea unei adolescente din Teheran, Marjane Satrapi, și greutățile copilăriei acesteia. Cam atât vă pot spune despre carte. Restul, pare doar ficțiune. Din păcate, însă, nu este. De la o credință nu foarte diferită de creștinism, locuitorii acestei regiuni sunt forțați să treacă la islamism. Gândiți-vă la tot ce știți despre comunismul românesc (cât de rău era pe atunci) și amplificați totul cu 1000. Aceasta este viața pe care unii oameni o duc de zeci de ani încoace și de care încearcă cu toată ființa să se distanțeze.

Marjane Satrapi adaugă o notă personală de umor acestei opere. Vor fi momente în care vei râde (foarte puține) și momente în care vei plânge cum nu ai mai plâns niciodată. Mesajul îsi atinge scopul, iar ilustrațiile, în loc să te distragă, așa cum ai crede inițial, învăluie povestea într-o aură inocentă, copilărească, impactuând mesajul. Nu am cuvinte să vă descriu mai amplu. Nu am cuvinte să vă spun ce am simțit când citeam această carte. Finalul, pe deasupra, este ca un cutremur de 10 pe scara Richter. Vei sta jumătate de oră uitându-te în gol, încercând să îți dai seama de unde poți procura cel mai repede cel de-al doilea volum.

Am identificat o singură problemă la această carte: SE GĂSEȘTE FOARTE GREU! Totuși asta nu ar trebui să vă împiedice să o citiți. Persepolis este acea carte care ar trebui introdusă drept materie obligatorie la școală. Suntem oameni, dar uităm să mai fim umani. Trebuie să citim astfel de opere, care să ne aducă înapoi cu picioarele pe pământ, care să ne trezească la realitate. Este un must-read pentru TOATE GENERAȚIILE.

Mulțumesc editurii pentru roman!