Sărci

Recenzie: Cu el pentru totdeauna (Destine la limită #3) de Katie McGarry

15 Ianuarie 2017 ⋅

 

Editura: Epica

Anul apariţiei: 2015

Goodreads: 4. 28

 

„E, oare, posibil să goneşti mai repede decât amintirile?"

 

Cu el pentru totdeauna reprezintă povestea a două suflete diferite, cu câteva lucruri în comun, două suflete care reuşesc să se completeze într-atât de bine, încât pot alcătui un întreg indestructibil. Pentru că nu este întotdeauna vorba despre ce îţi doreşti, ci şi despre ce îţi rezervă soarta. Niciunul dintre ei nu crede că va ajunge într-o zi să îşi rişte viaţa pentru o altă persoană, să se lase prins în mrejele unei iubiri unice şi să plătească preţul ei fără a sta pe gânduri.

Isaiah este un băiat crescut pe străzi, obișnuit de la o vârstă fragedă cu greutăţile vieţii. Știe pe cine să respecte şi pe cine să dea la o parte pentru propriul interes, conștient că nimeni nu va lupta vreodată pentru el. Trebuie să reușească prin forţe proprii. Oricât de dificil este drumul până acolo, oricât de multe riscuri şi-ar asuma, Isaiah îşi respectă promisiunile. Crescut în cămin, pe străzi, în case goale cu oameni reci, Isaiah afişează „carapacea” de dur, persoana cu care nu te poţi juca vreodată, dacă nu vrei să se termine urât. Doar câţiva îl ştiu sificient de bine încât să poată spune că are o inimă, una pe care nimeni nu a descoperit-o cu adevărat.

Rachel este tânăra care are orice îşi poate dori. Locuieşte într-o vilă din cartierul cel mai bun al oraşului, învaţă la o şcoală particulară, are zece pe linie, hainele ei provin de la cele mai prestigioase case de modă, spune doar ceea ce trebuie şi trăieşte pentru a face pe toată lumea fericită. Perfecţiunea pe care o clădeşte amenință să se destrame. Îşi acceptă destinul şi luptă pentru a fi o bucurie pentru cei din jur, uitând adesea de sine, că viaţa i-a fost oferită pentru a o trăi, nu pentru a o dedica altora.

„Nu mai există frică. Nici greaţă. Nici fraţi care să-mi dea ordine. Nici părinţi cărora să le fac impresie bună. Suntem doar eu, pedala de acceleraţie şi drumul liber."

Singura pasiune pe care cei doi o împărtăşesc este aceea pentru maşini. Fascinaţi de ideea de libertate pe care le-o oferă viteza, posibilitatea de a lăsa în urmă amintirile, şi, odată cu ele, toate suferinţele pe care le poartă cu ei, cei doi descoperă fericirea în motoare puternice şi gustul victoriei.

Când Isaiah înţelege că el şi prietenul său, Noah, nu au de unde să facă rost de bani pentru a plăti chiria apartamentului modest pe care îl împart, decide că una dintre singurele soluţii pe care le are este să participe la curse ilegale cu maşini. Rachel nu face decât să îşi caute refugiul; ajunge să participe la cursele ilegale ale lui Eric, fără să realizeze pericolul în care se află. Nu ştie că maşinile se pierd în joc.

Rachel acceptă ajutorul lui Isaiah, doar că nu realizează că întrecerile dintre ei o ajută să își mențină atât mașina, cât și părţi importante ale caracterului ei.

O cursă pierdută ar putea distruge afacerea lui Eric. Motorul maşinii lui Rachel se opreşte la linie, oferindu-i lui Isaiah un avantaj neașteptat. Cursa ar fi fost ca şi câştigată, dacă poliţiştii nu ar fi apărut sau dacă „şobolanii” nu ar fi fugit care încotro ca să îşi salveze pielea. Înţelegând că ea nu face parte din peisajul mizer în care el se integrează, Isaiah ştie că trebuie să o ajute şi să fugă împreună, doar că maşina lui nu pare dispusă să îl asculte şi sfârşesc amândoi în maşina ei.

Eric o consideră pe Rachel vinovată de apariția polițiștilor și pretinde cinci mii de dolari, în condițiile în care ea încă procesează tot ce s-a întâmplat. Deoarece Rachel nu l-a abandonat, Isaiah ia asupra lui datoria pe care Eric o pretinde.

              

„Îngrijorarea ei nespus de sinceră pentru mine mă copleşeşte. Ceva întărit din pieptul meu se clinteşte, expediind o vibraţie de avertisment prin tot organismul. Indiferent ce naiba s-o petrece înăuntrul meu, trebuie să înceteze."

În ciuda a tot ceea ce se întâmplă, el nu pare să fie doar omul care face ceea ce trebuie să fie făcut. Nu şi în preajma ei. Iar ea nu e doar fata care trebuie să pară perfectă şi care îşi ascunde slăbiciunea în spatele minciunilor. Nu în preajma lui. Sunt capabili să treacă dincolo de aparenţe. Sentimentele pe care încep să le dezvolte unul pentru celălalt nu sunt iluzii. Sunt nevoia de a proteja şi de a fi protejat. Dar măştile pe care le poartă îi împovărează în fiecare zi.

„Ei sunt familia mea, iar eu o să mă lupt ca să-mi păstrez ce-i al meu."

În aventura în care ei se aliază pentru a strânge banii, se cunosc unul pe celălalt, se ajută, se susţin, se alină şi se îndrăgostesc. Îşi descoperă imperfecţiunile şi toate suferinţele. Pentru prima oară, îşi doresc să le vindece, nu să le lase în urmă. Vor să-şi ofere dreptul de a face greşeli. Îşi oferă libertatea de a fi ei înşişi, de a lupta pentru ceea ce vor şi pentru a iubi aşa cum își doresc.

„Arunc o privire spre Rachel, dar ea îşi fereşte în grabă ochii când remarc că mă studia pe furiş. Ce naiba o vedea ea când se uită la mine? Dac-ar vedea ce se află în interior, ar lua-o la fugă, țipând de mama focului. Exteriorul nu e decât o modestă proiecţie."

Pentru Isaiah, Rachel începe să nu mai însemne doar o datorie de plătit. Chipul ei în mintea lui pare să îi demonstreze că există bunătate în lume şi că viaţa poate încă să fie frumoasă, cât timp ai pentru ce să lupţi şi refuzi să te dai bătut.

„Urăsc afecţiunea asta. O urăsc într-un fel care-mi îngheaţă sângele în vene şi-mi îngreunează muşchii de furie. Urăsc felul în care m-a privit mereu familia mea, de parcă aş fi o ratată. Urăsc faptul că am însemnat o permanentă dezamăgire, în timp ce fiecare dintre fraţii mei a excelat la atâtea activităţi publice, ca sporturile sau dezbaterile pe echipe."

Rachel ajunge să înţeleagă că fericirea familiei înseamnă sacrificarea propriei fericiri. Nevoia de a o înlocui pe sora pe care nici măcar nu a cunoscut-o aproape că o determină să o urască. O soră care a fost doborâtă de cancer şi care a lăsat atâtea goluri în familie. Un nucleu perfect în aparenţă, care se destramă pe zi ce trece din cauza lipsei de comunicare. Cu cât Rachel pătrunde mai adânc în lumea lui Isaiah, cu atât înţelege mai bine că poate fi perfectă în felul ei şi că este puternică, chiar dacă cei mai mulţi o văd doar ca o pradă uşoară.

„Niciunul dintre noi nu clipeşte în timp ce ne fixăm reciproc cu privirea. Da, amândoi am cunoscut iadul, iar Noah mi-a promis, când a ieşit de sub tutelă, că n-o să mă lase de izbelişte."

Un volum foarte interesant, în care regăsim personajele din romanele precedente.

Prin aceste legături, prietenia dăinuie dincolo de spaţiul şi timpul în care protagoniștii şi-au greşit unii altora, s-au dezbinat şi au uitat unii de ceilalţi. Prietenia este ridicată la rang de cinste şi în nenumărate rânduri i se demonstrează importanţa. De cele mai multe ori, personajele au rolul de a demonstra de ce merită să lupţi pentru prietenie.

O iubire pe care nimeni nu a prevăzut-o. O fată, în aparenţă superficială, îndrăgostită de un băiat care nu oferă nimic societăţii, doar furie împotriva sistemului şi încăpăţânare, dar o fată care reuşeşte să-l cunoască mai bine decât oricine altcineva. Un băiat care nu primeşte mai nimic de la viaţă şi care are acces la iubirea necondiţionată a persoanei dragi, fapt ce îi oferă posibilitatea de a se ridica şi de a-şi vindeca toate rănile acumulate în timp.

Mulţumesc enorm Editurii Epica pentru volum!