Sărci

Recenzie: Îngerul întunecat (Orașul îngerilor #1) de Mihaela Strenc

Fantasy-c
02 Decembrie 2016 ⋅

 

Editura: Quantum Publishers

Anul apariţiei: 2016

Goodreads: 4. 58

„- Iubirea e un sentiment transformator, singurul care-l poate preface pe om în înger sau în demon.”

Întotdeauna m-am ferit de copertele care îmi „impun” înfăţişarea unui personaj. Îmi plac cele abstracte, misterioase, care se axează mai mult pe simbolistică, nu pe trăsăturile fizice ale protagoniştilor. Cea pentru „Îngerul întunecat”, deşi este interesantă, având acel „aer” neobişnuit care îţi încurajează mintea să emită multiple teorii, m-a îndemnat să mă gândesc la zeiţe şi iele, departe de sfera fantastică aleasă de autoare. Buzele negre, fluturele, pata de pe obraz, care se întinde până la jumătatea frunţii, sunt elementele de care m-am agăţat pe durata lecturii; din păcate, înţelesul lor mi-a scăpat sau poate că nu am ştiut cum să le interpretez, ţinând cont că romanul m-a lăsat uşor ameţită, cu un număr mare de întrebări şi idei mai mult sau mai puţin credibile (dar ce este credibil într-un roman fantasy, în care orice formă de realitate poate să fie alterată într-o iluzie?).

Supranaturalul ne înconjoară. Ne tulbură şi ne domină simţurile. Ne înşală şi ne atrage, până în clipa în care ne prăbuşim şi le permitem instinctelor să preia controlul. Atunci, ne rătăcim, incapabili să ne agăţăm de conceptele de „timp” şi „spaţiu”, de ce este real şi ce este fantezie. Devenim ţinte uşoare, „victime”, pentru creaturile întunericului, pentru demoni şi strigoi, sufletele noastre aflându-se la mila lor. Din fericire pentru noi, Veghetorii ne urmăresc și ne protejează.

Veghetorii mi-au amintit de Gardienii din seria „Academia Vampirilor”: „soldaţi” aflaţi de partea Binelui, care îşi trăiesc vieţile pe baza unui set strict de reguli, pe care nu îndrăznesc să le încalce, asta dacă nu îşi doresc să părăsească „familia” şi să renunţe la harurile pe care le posedă. Conceptul de „Veghetori” m-a fascinat încă din primele capitole şi aş vrea să o felicit pe autoare pentru „zgârcenia” afişată, oferindu-ne foarte puţine informaţii pentru a avea o viziune de ansamblu, dar suficiente cât pentru a-mi menţine interesul ridicat. Voiam mai mult, da, nu am să mint. Încă nu îmi este foarte clar ce abilităţi au, cât de puternici sunt sau care este ierarhia lor, dar sper că voi primi câteva răspunsuri în al doilea volum, pe care îl voi citi în această săptămână (cu nelipsita mea cană de ceai – cred că voi opta pentru cea cu Frozen).

În veşnicul război dintre Bine şi Rău, o cunoaştem pe Ana, o Veghetoare cu inima frântă, care pare că şi-a pierdut calea şi nu ştie ce îşi mai doreşte. O tânără rătăcită, sensibilă şi îndurerată, care îmbrăţişează riscul şi aventura într-o noapte, dornică să uite, să viseze şi să simtă. În această rătăcire, îl întâlneşte pe Alex, un bărbat fermecător, chipeş şi înstărit, care îi va schimba pentru totdeauna viaţa.

După atât de mult timp de la citirea romanului, încă nu ştiu ce să cred despre Alex. M-au obosit schimbările lui bruşte de personalitate, indiferența mascată, răceala şi batjocura cu care i-a tratat pe cei din jurul său. Are o înfăţişare şi un comportament de „bad boy”, dar este mai mult de atât, nu la asta este limitat personajul său, nici pe departe. E pierdut, melancolic şi nefericit. Iubeşte jocurile, tachinările, să deţină controlul şi să îşi impună voinţa. E o enigmă, una pe care Ana ar vrea să o descifreze, captivă între atracţia pe care o simte față de el, o pasiune vulcanică şi pătimaşă, care îi consumă sufletul, şi neliniştea care îi încolţeşte aproape zilnic inima, o teamă lăuntrică şi mistuitoare, pe care încearcă să o ignore, refuzând să îi ofere glas.

La un moment dat, mi s-a părut că această legătură îi îmbolnăveşte pe amândoi, în moduri diferite. Am comparat-o cu o relaţie abuzivă, la nivel emoţional, care are urmări aproape catastrofale în ceea ce o priveşte pe Ana, care este de nerecunoscut după jumătatea romanului. Un prizonier aflat la limita dintre viaţă şi moarte, un simplu pion pe o tablă de şah fără margini. Transformarea este spectaculos reliefată de către autoare. Faţă de alte protagoniste, Ana nu străluceşte, dar nici nu trebuie să o facă: nu este extraordinar de frumoasă sau de talentată. Comite greşeli şi ia decizii pripite, dar este o luptătoare. Este imposibil să nu te temi pentru soarta ei, pentru mintea ei fragilă, care este atacată de pretutindeni, atât de adversari, cât și de aliați.

„De cinci zile nu mai era ea însăşi. Încercările la care fusese supusă, coşmarul prin care trecuse, toate o răvăşiseră, extenuând-o. Şi cu cât se gândea mai mult la ceea ce i se întâmplase, cu atât îi venea mai greu a crede că acele lucruri se petrecuseră aievea şi nu erau croite de propria imaginaţie.”

Este discutabil dacă Ana este ancora lui Alex sau invers. Au nevoie unul de celălalt, sunt legaţi, dar nu „iubirea” este sentimentul care îi uneşte. Dorinţă, furie, ură, obsesie, deznădejde, poate chiar şi o urmă de afecţiune. Manipulare. Dragostea a lipsit în acest roman ori, dacă a existat, nu a fost credibilă, nu a fost suficient de puternică, de sinceră, pentru ca eu să îl iert pe Alex pentru tot ceea ce a făcut.

„Privind-o ţintă, îşi scoase cu nerăbdare hainele şi se aplecă s-o sărute. Faţa lui era rece, la fel ca buzele, de parcă ploaia de afară i s-ar fi prelins în trup. Nu-i plăcea acea senzaţie şi totuşi nu se îndepărtă de el. Nu avea de ce să-şi mai pună întrebări, aceea fusese alegerea ei şi nu avea dreptul să mai regrete. Se simţea, cu toate astea, ca şi cum o iluzie ar fi luat sfârşit, şi ea s-ar fi trezit singură şi înfricoşată.”

Bântuită de coşmaruri şi vizitată (mult prea des) de entităţi care vor să o rănească, Ana suferă şi este copleşită; este ca o floare care se îneacă de la prea multă apă. Se ofilește. Rezistenţa îi este spulberată, mintea îi este înşelată şi nu îşi recunoaşte chipul în oglindă. Ceva o urmăreşte şi vrea să o distrugă. Dar ce? Şi de ce? Cu ce a greşit?

Legătura dintre Alex şi Ana atrage atenţia Veghetorilor, care sunt nemulţumiţi de alegerea ei. Ar fi ea capabilă să părăsească familia şi să renunţe la darurile ei, pentru a fi împreună cu Alex, un bărbat al cărui trecut este învăluit în secrete şi minciuni? Un bărbat greu de citit, care o tratează uneori ca pe un obiect, ca pe un câştig, urmând ca trăsăturile lui să se schimbe o clipă mai târziu, reflectând o pasiune de care ea se agaţă cu disperare, ca un înotător rătăcit pe furtună, care încă speră să fie salvat?

„- Spune, mă vrei sau nu?

Tânăra îi surprinse ocheada şi îi zâmbi, zicându-şi că-şi pierduse minţile fiindcă lua în considerare propunerea lui. Şi atunci, pentru a fi mai convingător, o răsturnă pe spate şi o sărută lung. Alex nu prea era o persoană căreia să i se spună nu sau care să se dea bătută cu una cu două, iar Ana nu avea suficientă tărie să i se mai împotrivească.”

Pe la jumătatea romanului, am devenit confuză. Se întâmplă „ceva”, despre care nu pot să vorbesc, un „ceva” pe care nu l-am înţeles şi care pare să nu aibă sens, care îmi confirmă percepţia de „abuz emoţional”. Psihologia celor două personaje este neobişnuit de complexă şi de bine structurată. Chiar şi după ultima pagina parcursă, după ultimul cuvânt citit, nu pot să nu remarc cât de pierduţi sunt Alex şi Ana. Nesiguri. Temători. De o instabilitate aproape dureroasă.

„Îngerul întunecat” nu este lectura uşoară la care mă aşteptasem. Personajele te copleşesc şi te intrigă, Veghetorii te seduc şi te mint, iar finalul îţi lasă un gust amar, pentru că nu eşti sigur la ce să te aştepţi în continuare. Un pas lent la capitolul acţiune, oferind posibilitatea dezvoltării unei relaţii greu de descris, de dragoste-dorință-distrugere, pe fundalul promisiunii unei înfruntări care s-a terminat mult prea repede, alternând viziunea a ceea ce este corect şi ceea ce este interzis.

În ceea ce priveşte sentimentele tale... haos. Care, sper eu, va continua şi în al doilea volum. Nu te uita aşa urât la mine, haosul are beneficiile sale.

Mulţumesc mult editurii pentru roman!