Sărci

Recenzie: Gregor Pământeanul (Cronicile din Subpământ #1) de Suzanne Collins

Fantasy-c
16 Decembrie 2016 ⋅

 

Editura: Nemira (Nemi)

Anul apariţiei: 2016

Goodreads: 3.98

 

„Oaspeţii puteau să plece, dacă voiau. Prizonierii trebuiau să evadeze. Şi exact asta intenţiona şi el să facă.”

Suzanne Collins nu are nevoie de o introducere, dar Gregor... este un străin pentru tine. Am fost în locul tău, în urmă cu puţin timp. Îmi făceam bagajele şi încercam să aleg ce cărţi să iau acasă, după târgul de carte Gaudeamus, cu intenţia de a renunţa la fantasy şi la cărţile pentru copii, măcar pentru o perioadă, urmând să îmi îndrept atenţia spre lecturi „serioase”, mai complexe, un clasic sau poate unul dintre romanele pe care tot evit să le încep, de teamă că nu o să fie pe gustul meu sau că nu îl voi înţelege.

Am pierdut şirul scuzelor, de câte ori am spus că iau o pauză de la fantasy sau YA. Nu pot. Am depăşit momentul în care ele reprezentau doar o „lectură uşoară”, o „aventură de o noapte” (Sanderson este excepţia, pentru că o noapte nu este îndeajuns), motivul pentru care fugeam de realitate şi mă ascundeam de necunoscut, unde legile îmi erau străine şi totul era învăluit în mister, până când autorul căpăta suficientă încredere în mine încât să îmi dezvăluie o parte dintre secretele sale. Ca bookaholic, fantasy-ul a devenit o parte din mine. Şi, din fericire, nu există leac.

Jocurile Foamei a fost prima distopie pe care am citit-o. Am fost nemulţumită de final şi nu am înţeles vreodată de ce este Peeta atât de popular şi de îndrăgit, însă asta nu m-a împiedicat să devorez cărţile într-un weekend. Mi-au plăcut la nebunie stilul alert și acțiunea imprevizibilă, aşa că nu am rezistat tentaţiei de a-mi extinde bagajul cu încă o carte, „împinsă” de curiozitate, dornică să aflu ce idei au luat naştere în mintea autoarei înainte de Jocurile Foamei.

La doar unsprezece ani, după dispariţia misterioasă a tatălui său, Gregor este „bărbatul” familiei. Un tânăr atletic, care se fereşte de necazuri, modest şi cuminte, care îşi iubeşte surorile şi îşi protejează mama, fără să aducă în discuţie situaţia materială delicată în care se află, precum şi imaginea pe care le-o oferă colegilor de la şcoală, când vine îmbrăcat cu haine peticite, sperând să treacă neobservat sau să nu atragă prea multă atenţie asupra sa.

Subsolul blocului poate să fie un loc foarte periculos, mai ales dacă ai o soră de doi ani, care alunecă prin grilajul dintre maşinile de spălat şi uscătoare, inconştientă de pericolul care o aşteaptă. Din instinct, Gregor sare după ea, disperat să o prindă pe Boots, dar este mult prea târziu pentru ei. Subpământul îi aştepta. Îi chema.

Collins a creat o lume fantasy bogată, pe fundalul unui înfruntări iminente între fiinţele care sălăşluiesc în Subpământ, un univers presărat cu pericole, secrete şi legende, unde o profeţie străveche poate face diferenţa dintre pace şi război, viaţă şi moarte. Zburătoare, târâtoare, ţesătoare, rozătoare şi oameni. Atât ne dezvăluie autoarea în primul roman al seriei, strecurându-ne câteva indicii despre următoarele aventuri ale lui Gregor, ca să aşteptăm cu şi mai multă nerăbdare veşti de la Bufniţa Nemi.

În contradicție cu Boots, care este entuziasmată de frumuseţea neobişnuită a Subpământului şi vrăjită de fiinţele supranaturale cu care îşi intersectează paşii, alegând să le îmbrăţişeze sau să le vorbească, în loc să ţipe şi să fugă de ele, Gregor este temător şi nesigur de ceea ce ar trebui să facă sau ce este corect să spună. Nu ştie în cine să aibă încredere şi nu înţelege ceea ce vede: un oraş aflat sub pământ, o civilizaţie veche de sute de ani, un stil de viaţă diferit faţă de cel de la suprafaţă, mai rudimentar, dar atât de bine gândit, încât ar putea să confunde „accidentul” cu o vacanţă neprevăzută. Însă el şi Boots nu pot să rămână, indiferent cât de mult ar dori să viziteze lumea nou descoperită. Are o familie la care trebuie să se întoarcă, o mamă îngrijorată, care şi-a pierdut deja soţul şi nu ar suporta să îşi piardă şi doi dintre copii.

Din păcate pentru el şi din fericire pentru oamenii din Subpământ, nu poate să plece. Nu încă. În ciuda tinereţii sale şi a aspectului fragil, Gregor este considerat un erou, războinicul pomenit în „Profeţia Griului” a lui Bartolomeu de Sendviş (am râs zece minute după ce i-am citit numele), o profeţie care vorbeşte despre salvarea lumii din Subpământ.

În palatul din Regalia, oraşul oamenilor din Subpământ, Gregor aşteaptă momentul potrivit pentru a evada, împreună cu Boots. Este imposibil ca el să fie eroul din profeţie. Este doar un copil, nu un războinic.

Acţiunea se desfăşoară foarte repede şi abia am reuşit să iau o gură de ceai printre capitole, amuzată de personaje şi intrigată de misterioasa profeţie, pe care am recitit-o de câteva ori, timp în care mi-am notat diferite idei în agendă, încercând să desluşesc ghicitorile.

Gregor mi-a amintit prea mult de Peeta, motiv pentru care nu m-am ataşat atât de mult de el, însă am adorat-o pe Boots. Sora lui este o avalanşă de îmbrăţişări, zâmbete şi sentimente. Are naivitatea şi bunătatea specifice unui copil, care alege să vadă doar ce este mai bun în cei din jurul ei, fără a simţi intenţiile ascunse sau întunericul din privirile care îi sunt aruncate. Energia ei este copleşitoare, şi, nu de puţine ori, am râs cu lacrimi, imaginându-mi cum ţesătoarele îi pregăteau scutece, iar Gregor o spăla şi o schimba fără să comenteze, descoperind în acest gest monoton şi simplu o amintire caldă şi relaxantă, o evocare a vieţii lor de la suprafaţă. O amintire care ar putea să fie completată de prezenţa tatălui său, dacă subpământenii nu-l mint şi nu îi oferă o speranţă falsă, încercând astfel să-l convingă să pornească într-o călătorie primejdioasă prin ținuturile din Subpământ, căutând cei 11 aliaţi care îl vor ajuta să îndeplinească „Profeţia Griului”.

„Doi de pe Pământ, doi din Subpământ, din neam regesc,

Două zburătoare, două târâtoare,

Două ţesătoare se învoiesc.

O rozătoare alături, unul înainte pierdut.

Şi opt vor rămâne după ce restul se duc.”

Citind seria Harry Potter, mi-am dorit o bufniţă. Apoi, lista s-a mărit cu un corb, după seria Neîmblânziţii. Acum, am adăugat şi un liliac. Nu ştiu cum vor reuşi să se înţeleagă între ei, dar nu renunţ la niciunul.

Zburătoarele sunt lilieci: lilieci uriaşi, aurii sau negri, de nuanţa cărbunelui încins sau a cerului în miez de iarnă, creaturi superbe, magnifice, nobile şi regale, care pot încheia un legământ cu o fiinţă umană, jurând să o protejeze şi să îi fie alături, aşa cum şi un Subpământean îşi leagă destinul de ele, pe viaţă şi pe moarte (liliecii mi-au amintit puţin de daimonii din seria Materiile Întunecate).

„Liliacul a coborât în picaj până deasupra lui Boots, atingându-i în treacăt degetul cu blana de pe piept, apoi s-a avântat din nou în aer, descriind o buclă. În vârful acesteia, când liliacul era pe spate, Gregor a observat pentru prima dată că pe el stătea cineva. Călăreţul avea picioarele petrecute pe după gâtul liliacului. Şi-a dat seama că era o fată.”

Pentru un roman atât de scurt, numărul personajelor mi s-a părut neobişnuit de mare. Nu am avut timp să le cunosc prea bine, cu mici excepţii, dar sper ca acest aspect să se schimbe în următoarele volume, urmând ca ele să nu fie evidenţiate prin câteva trăsături aleatorii sau (doar) prin intermediul interacţiunilor cu Gregor. Potenţialul lor este imens, iar povestea este departe de a se fi încheiat.

„La început, i s-a părut că avea părul cărunt, ca al bunicii lui, dar nu era aşa. Avea mai degrabă culoarea argintului, un fel de blond cu o nuanţă metalică. Era strâns într-o coadă împletită, complicată, care îi cădea pe spate până la nivelul taliei, unde era băgată într-o curea. Pe cap, fata purta o bentiţă aurie. Ar fi putut să fie un fel de bentiţă pentru păr, dar Gregor avea o presimţire rece că, de fapt, era o coroană.

Nu voia ca fata aceea să deţină puterea. Îşi dădea seama din postura ei ţanţoşă, din zâmbetul abia schiţat cu colţul stâng al gurii, din felul în care reuşea să-l privească de sus, deşi el era mai înalt decât ea cu mai bine de cincisprezece centimetri, că era tare încăpăţânată.”

Luxa şi Henry mi-au atras atenţia din prima clipă în care au fost introduşi de autoare. Moştenitoarea din Regalia şi războinicul neînfricat şi nechibzuit. Luxa este o fire vulcanică şi o tânără curajoasă, care şi-a pierdut părinţii şi acum caută să îi răzbune. Este încăpăţânată şi cu greu îşi schimbă punctul de vedere, chiar şi atunci când realizează că a greşit. Sinceritatea ei este atât un atu, cât şi un dezavantaj. Nu se sfieşte să spună ceea ce gândeşte sau să îşi împărtăşească sentimentele, indiferent de consecinţe sau de atenţionările pe care le primeşte din partea lui Vikus, un personaj memorabil, pe care vă las singuri să-l descoperiţi. Refuz să vă dau informaţii adiţionale despre el. Aceeaşi „regulă” se aplică şi în cazul lui Henry.

„De fapt, numai câţiva dintre ei catadicseau să se şi țină. Un tip care părea cam încrezut, aflat călare pe un liliac negru lucios, stătea chiar rezemat pe spate, sprijinindu-şi capul cu o mână.”

Romanul se axează pe neînţelegerile dintre fiinţele care trăiesc în Subpământ, o imagine dureros de asemănătoare cu situaţia de la suprafaţă, cu problemele curente din societate, chiar dacă acest roman a fost publicat prima oară în 2005. Cei care nu corespund cu acel model fix, de urmat, acel pattern universal valabil, sunt izgoniţi sau jigniţi. Diferenţele par să nu fie acceptate sau încurajate, ci discreditate, de parcă ar fi o eroare a naturii. Fiecare popor din Subpământ este valoros şi deosebit, însă mereu va exista unul care va încerca să le domine pe celelalte, să întemeieze noi alianţe sau să le distrugă pe cele vechi, doar pentru a deţine controlul. Învelişul fantasy nu ascunde mesajele şi avertismentele transmise de Collins; din contră, le pune mai bine în evidenţă.

Gregor Pământeanul este combinaţia inedită dintre Tunele şi Stăpânul Inelelor, o lectură pentru toate vârstele, având toate ingredientele necesare pentru o aventură palpitantă şi neprevăzută, presărată cu multe momente amuzante şi lecţii preţioase, pe care nu trebuie să le mai ignorăm, ci să le punem în aplicare.

Mulţumesc mult editurii pentru roman!