Sărci

Recenzie: Calul și băiatul (Cronicile din Narnia #3) de C. S. Lewis

Fantasy-c
01 Februarie 2017 ⋅

 

Anul apariției: 2016

Anul primei apariții: 1954

Editura: Arthur (Grupul Editorial Art)

Goodreads: 3.9

Este indiscutabil faptul că C. S. Lewis este un mare clasic al literaturii universale. Din păcate, generațiile trecute de români nu au avut cu adevărat șansa de a se bucura de opera sa. De ce oare, nu vom ști niciodată. Ediția de buzunar a seriei (tradusă pentru prima oară la RAO) nu s-a bucurat de o foarte mare apreciere și publicitate, așa că a fost retrasă de pe piață. Din fericire, GRUPUL EDITORIAL ART a decis să mai ofere încă o șansă acestei serii minunate. Și bine a făcut!

Din punct de vedere al apariției, această carte este a 5-a, însă, respectând ordinea cronologică a evenimentelor relatate (după cum a fost și publicată de editura românească), este volumul 3 al seriei. În noaptea în care Shasta află că nu e fiul pescarului Arsheesh şi că acesta vrea să-l vândă ca sclav, se hotărăşte să fugă din Calormen împreună cu Bree, Calul Vorbitor. În drum spre miazănoapte, spre Narnia, se întovărăşesc cu Aravis şi cu Hwin, un alt cal vorbitor, fugare şi ele. Între timp, miza devine mult mai mare, nu doar fuga de acasă. Shasta și Bree trebuie să îi avertizeze pe narnieni de pericolul în care se află, de planul calormenilor de a-i cuceri. Povestea este presărată cu multe momente tensionate, dintre care unul este chiar uimitor. Eu unul nu mă așteptam ca lucrurile să evolueze așa.

Lectura acestui volum mi-a adus aminte de Creangă și de poveștile românești pe care toți am fost forțați să le citim când eram mici. Elementele magice se împletesc cu peisajele bogat descrise, conferind o strălucire aparte poveștii. Este primul volum din serie a cărui acțiune se petrece complet în tărâmul fictiv. Reaparița unor personaje din volumele anterioare, mult iubite, fac legătura concretă între firele narative.

Cum am mai spus și în recenziile volumelor anterioare, Cronicile din Narnia nu este o serie alertă, care să te lase fără suflare. Eu unul am avut o perioadă foarte foarte încărcată recent, iar acest volum m-a ajutat să mă eliberez. Ilustrațiile originale dau un farmec aparte poveștii, aducându-te cu un pas mai aproape de Narnia. Chiar dacă acțiunea este simplă, preponderent previzibilă, Calul și băiatul este o poveste nemuritoare, pentru toate vârstele. Dacă aveți o zi grea, obositoare, vă recomand cu toată căldura acest volum, ba chiar întreaga serie!

Mulțumesc editurii pentru volum!