Sărci

Recenzie: Vraja dorințelor (Tărâmul Poveştilor #1) de Chris Colfer

Fantasy-c
22 Mai 2017 ⋅

 

Editura: Nemira (Nemi)

Anul apariției: 2017

Goodreads: 4.21

„Uneori ne uităm propriile calităţi pentru că ne concentrăm pe ceea ce ne lipseşte.”

Un vârtej copleşitor de sentimente transpuse în gânduri, dorinţele sunt inspirate din amintiri şi din fantezii, ele fiind atât o sursă de bucurie, cât şi o sursă de tristeţe, împletind entuziasmul cu speranţa, curajul cu ambiţia. Dorinţele se agaţă de vise şi ne hrănesc iluziile; uneori, ne consumă energia şi ne abandonează în cele mai neaşteptate momente, furându-ne creativitatea pentru a ne arăta ce se ascunde la graniţa dintre ficţiune şi realitate. Dorinţele sunt vii, în suflet, în inimă şi în trup, iar puterea lor este nemărginită, dacă știi cum o poţi modela şi controla.

Nu e suficient să îţi doreşti un obiect sau o persoană, nu poţi spera la realizări, fără să munceşti pentru obţinerea lor. Intenţia nu trebuie să fie efemeră, aşa cum au descoperit şi gemenii Bailey, după ce m-au răpit în mijlocul zilei şi m-au atras într-o călătorie unde jumătate dintre personaje vor să te mănânce de-ndată ce pun ochii pe tine.

„- Ce-are toată lumea de-aici? De ce toţi cei pe care-i întâlnim vor să ne mănânce? Poate să-mi explice cineva de ce se tot întâmplă chestia asta?”

Chris Colfer este cunoscut pentru serialul Glee, dar eu îl ştiu ca autor, nu ca şi actor/cântăreţ. Are un har, un har aproape magic, drept pentru care dorinţa mea cea mai „pătimaşă” adresată Bufniței Nemi este să apară cât mai repede cel de-al 2-lea volum, ca să mă întorc în Tărâmul Poveştilor... de data asta pregătită, cu o armură corespunzătoare, câteva cuţite ascunse în cizme şi provizii substanţiale de mâncare (asta dacă nu vreţi ca mesele voastre să fie alcătuite din mere, pâine, legume şi câteva muşte „apetisante”). Cel mai important sfat pe care vi-l pot da: să aveţi încălţări uşoare, pentru că vom merge şi vom alerga foarte mult (ca să nu devenim cina unui trol urât mirositor).

„Dar ce nu pricepe lumea e că un personaj negativ e doar o victimă a cărei poveste nu a fost spusă.”

Ultimul an a fost dificil pentru Alex şi Connor Bailey. Un an trist, al schimbărilor şi al amintirilor dureroase, depăşite cu greu prin descoperirea unui loc, a unui grup sau a unei îndeletniciri ce serveşte drept refugiu. Tristeţea este mascată prin zâmbete forţate şi un optimism fals, susţinut cu îndârjire de copii, mult prea maturi pentru vârsta de doisprezece ani.

Alex Bailey este sora mai mică a lui Hermione Granger. În ochii colegilor, este tocilara cu mâna întotdeauna ridicată, eleva care cunoaşte toate răspunsurile şi îşi scrie cu mare nerăbdare temele, pentru a-şi depăşi limitele şi a-şi impresiona profesoara. Când citeşte, Alex este fericită şi uită. Uită de atmosfera apăsătoare de acasă, de răutăţile ce îi sunt adresate, de singurătatea din suflet. Cărţile o salvează în fiecare zi, dar nu doar sub forma basmelor sau a poveştilor nemuritoare. Curiozitatea ei nu cunoaşte granițe, iar mintea ei acceptă cu bucurie orice provocare, dezlegând enigmele din cărţile de istorie şi acumulând o cantitate vastă de informaţii din toate volumele de specialitate devorate în pauzele de la școală, când se ascunde în bibliotecă.

Connor Bailey este... diferit de sora lui. Deşi nu îndrăzneşte să mărturisească, îi este ruşine de diferenţele dintre ei. Are impresia că niciodată nu o va ajunge pe Alex, că mereu o să fie geamănul mai puţin inteligent, care învaţă cu dificultate şi abia dacă trece clasă. Connor nu este leneş, doar că metodele lui de asimilare nu sunt la fel de logice sau de vizibile. Ideile îi vin pe moment, iar viziunea lui este transpusă prin originalitatea cu care vede şi analizează tot ce se află în jurul său, intuind teme şi motive profunde, ce pot scăpa la prima vedere. Dacă Alex este sora „serioasă” şi raţională, Connor este fratele sarcastic şi amuzant, ce vine cu cele mai năstruşnice soluţii şi cu cele mai savuroase replici.

„- Ai început să-ţi pui mintea la contribuţie! îi răspunse Connor. Deşi mie, unul, mi-a fost întotdeauna milă de Scufiţa Roșie, e clar că părinţii ei nu ţineau prea mult la ea.

- De ce spui asta? spuse Alex, întrebându-se cum o fi înţeles el asta din poveste.

- Cine-şi trimite fiica într-o pădure întunecoasă, pe unde sunt lupi, cu mâncare aburindă şi cu o haină care-ţi sare în ochi? exclamă Conner. Aproape că-l îmbiau pe lup s-o mănânce! Probabil că fetiţa îi călca pe nervi!”

În ziua în care Alex şi Connor împlinesc doisprezece ani, bunica lor le dăruieşte o carte de poveşti, însă nu este una obişnuită: volumul este un portal spre Tărâmul Poveştilor, unde toate basmele sunt reale.

Nerăbdarea, curiozitatea şi un „accident” involuntar formează un front comun împotriva gemenilor, care „alunecă” în lumea copilăriei lor, având astfel ocazia să îşi cunoască personajele preferate sau să viziteze „atracţii turistice” cum ar fi Turnul lui Rapunzel sau o anumită casă din turtă dulce.

„- Ia uite, Connor! exclamă Alex, trăgându-şi suflul. E o casă din turtă dulce, o casă adevărată din turtă dulce! Uite cât de drăgălaşă e!

- Aoleu! Simt că îmi creşte glicemia numai uitându-mă la casa aia.”

Dacă te uiţi la Once Upon a Time, nu te vor surprinde numeroasele schimbări înfăptuite de autor. Chris Colfer împleteşte magistral destinele a zeci de personaje, eroi și antagonişti în egală măsură, păstrând atmosfera feerică din basme printr-un stil bogat în descrieri și alternând legendele cu un strop potrivit de modernism, de unde nu lipsesc conspiraţiile, secretele şi enigmele.

Ca să se întoarcă în lumea lor, Connor și Alex trebuie să strângă o serie de ingrediente (unele foarte greu de obţinut), pentru a activa Vraja Dorinţelor - un descântec folcloric, pe care cei mai mulţi dintre locuitori îl tratează cu indiferenţă sau cu scepticism. Călătoria gemenilor nu este uşoară şi vor trebui să lucreze împreună pentru a izbuti. Vor fugi, vor minți și vor fura, cu inimile îndurerate şi cu obrajii albiţi de spaimă. În Tărâmul Poveştilor, basmele nu s-au finalizat după celebra încheiere „au trăit fericiţi până la adânci bătrâneți”. Vieţile personajelor nu s-au oprit, prinse în timp și spaţiu. Ele continuă într-o armonie magică, în palate de aur sau regate ascunse în pădure, prin distrugerea unor legături vechi şi crearea unor sentimente noi, prin „prelungirea” unor poveşti pe care noi le ştiam încheiate, imposibil de rescris sau de schimbat.

„O flacără poate iubi un fulg de zăpadă, dar nu pot fi niciodată împreună fără să-şi facă rău unul altuia.”

Alex şi Connor se iubesc nespus de mult, cu diferenţe, calităţi şi defecte. Fiecare zi ascunde o nouă lecţie, o morală ascunsă într-un basm, o oportunitate pentru a învăţa să vadă dincolo de aparenţe şi să accepte lumea înconjurătoare aşa cum este, cu bune şi cu rele, cu dezamăgiri şi cu speranţe, speranţe ce nu se ofilesc şi nu dispar, indiferent cât de necruţător poate să fie adevărul. O să îi îndrăgeşti pe gemeni, iar Connor te va face să râzi cu lacrimi, printr-o sinceritate pură.

Vraja dorinţelor a fost o lectură fermecătoare, citită cu nerăbdare şi cu foarte mult entuziasm, un roman ce atinge o paletă largă de teme, cea mai importantă fiind familia, „ilustrată” prin ochii unor copii ce păşesc nesiguri pe un drum plin de obstacole, la finalul căruia îşi vor învinge temerile şi îşi vor accepta destinul, indiferent de consecinţe. Un volum pe care copiii îl vor adora şi pe care adulţii îl vor parcurge cu drag, retrăindu-şi copilăria alături de o generaţie nouă, ce va creşte cu alte basme, cu alte poveşti şi cu alte legende. Din fericire, esenţa rămâne. Doar învelişul se schimbă. Şi asta nu este neapărat un lucru rău.