Sărci

Recenzie: Renașterea (Assassin's Creed #1) de Oliver Bowden

Fantasy-c
25 Iunie 2017 ⋅

 

Editura: Grupul Editorial Art (Paladin)

Anul apariţiei: 2016

Goodreads: 3.74

Comandă: aici

„Adevărul se negociază în fiecare zi. Trebuie să te obişnuieşti cu asta, Ezio.”

Am descoperit jocurile din seria Assassin's Creed în ultimul an de liceu, într-o perioadă de stres, nervi şi insomnii, fiind mereu cu gândul la bacalaureat, la admitere şi la un şir (aparent) nesfârşit de examene, teste şi simulări. Nu aveam răbdare să citesc, nu simţeam nevoia să ies din casă sau să socializez. Preferam să merg la meditaţii şi să fac teste, deoarece credeam că viitorul meu depinde doar de rezultatele din acea vară (târziu mi-am dat seama cât de naivă am fost).

Cunoscându-mi fascinaţia pentru Ordinul Templierilor şi uşor îngrijorată din pricina schimbării mele de personalitate, mama mi-a cumpărat un box-set Assassin's Creed: trei jocuri ce îl au drept protagonist pe Ezio Auditori şi un pachet special de cărţi de joc, cu personajele seriei. A fost dragoste la prima vedere. Am lipsit două săptămâni de la şcoală. Note aveam, eram tocilară, aproape zece pe linie, aşa că m-am bucurat de o vacanţă improvizată, în spaţiul meu de gamer, cu provizii din belşug, spectactori ocazionali şi un număr impresionant de crime de trecut în CV. Zi şi noapte, mă căţăram pe clădiri, pe acoperişuri şi pe ziduri, mă agăţam de frânghii, acţionam scripeţi, mă ascundeam în căruţele cu fân şi acceptam misiune după misiune, până când adormeam în fața laptopului, cu degetele strânse în jurul mouse-ului.

Am descoperit cărţile la un târg de carte, câţiva ani mai târziu, un pachet cu 7 volume (între timp, numărul a crescut), dar ceva m-a împiedicat să le cumpăr. După ce am citit primul roman în engleză, mi-am regretat decizia. Am tot pândit oferte, dar setul era mereu indisponibil, incomplet. Treptat, am uitat de serie, apoi Renașterea a apărut la Grupul Editorial Art şi am ştiut că mă voi reapuca de jocuri şi că zilele şi nopţile mele de asasin(at) încă nu s-au terminat.

„Nimic nu e adevărat, totul este permis.”

După Altaïr Ibn-La'Ahad, Ezio Auditori este asasinul meu preferat. Prima impresie nu este neapărat favorabilă: un tânăr încrezut şi arogant, ce se foloseşte de farmecele sale pentru a obţine tot ceea ce îşi doreşte, de la iertarea şi aprobarea părinţilor, până la inimile celor mai frumoase tinere de viţă nobilă din Florenţa. Ezio trăieşte viaţa din plin: îmbrăţişează riscul, nu se gândeşte la consecinţe sau la cât de mult afectează escapadele sale reputaţia familiei Auditori, însă, dacă luăm în considerare adevărul, şi anume că aşchia nu sare departe de trunchi, poate e greşit să ne facem griji cu privire la ce vor spune vecinii sau nobilii din Florenţa.

Trădat de cei pe care îi considera prieteni şi aliaţi, Ezio este obligat să se maturizeze la o vârstă fragedă şi să aibă grijă de familia sa. Acum, are un singur ideal în viaţă: să se răzbune şi să îi ucidă pe vinovaţi. La început, el pare să nege ceea ce s-a întâmplat, ororile la care a fost martor. Se pierde în antrenamente şi în misiuni de cercetare, se ascunde de trecut, de tânărul lipsit de griji, ce le vizita pe înserat pe curtezane şi se bătea cu pumnii, cu pietrele şi cu pumnalele cu oricine îndrăznea să-l provoace sau să-l contrazică.

„Pentru un moment, respirând greu, Ezio rămase pe loc, respirând în liniştea subtilă care urmă atacului. Era prima oară în viaţa lui când omora pe cineva... sau nu era chiar aşa, deoarece simţea o altă viaţă, mult mai vastă înăuntrul lui, o viaţă care părea să aibă ani de experienţă într-ale morţii. Senzaţia îl sperie. Noaptea aceasta îl făcuse să se maturizeze brusc - dar această nouă senzaţie părea să trezească o forţă întunecată din adâncul lui.”

Destinul lui Ezio nu este definit prin crimele săvârşite sau prin dreptatea căutată (uneori) orbeşte. Pentru a-i ucide pe vinovaţi, pentru a se infiltra în mijlocul familiilor nobile, pentru a le afla secretele şi planurile, are nevoie de ochi şi de urechi, de noi prieteni şi de noi aliaţi. Încrederea este o monedă de schimb pentru un asasin, preţioasă, de o valoare inestimabilă, greu de câştigat şi de menţinut. Însă nu imposibil de obţinut.

Aş vrea să vă vorbesc despre toate personajele, despre toţi cei care au un rol decisiv în formarea lui Ezio ca asasin, conducător şi anti-erou, dar aş scrie o nuvelă şi mă îndoiesc că aţi avea răbdare să o citiţi. Grupul format în jurul protagonistului este extraordinar de complex: curtezane, mercenari, hoţi, lideri politici, inventatori, artişti, fiecare având un rol clar stabilit. Fiecare personaj este o piesă din puzzle-ul final (o pagină din Codex, pentru cunoscători), un element fără de care misiunea Asasinilor nu ar putea să fie îndeplinită. Diversitatea lor, indiferent de forma căutată, ca înfăţişare, talent, sursă de informaţii, se propagă în rolurile acceptate în urmă cu mult timp, când au depus un jurământ sacru, pentru protejarea omenirii şi înfrângerea Templierilor.

„- Ezio, ţi-ai dedicat viaţa unei cauze nobile. Te-a însingurat, te-a izolat, dar într-un fel asta a fost vocaţia ta. Şi, chiar dacă instrumentul pe care l-ai folosit pentru a-ţi atinge scopurile a fost moartea, nu ai fost niciodată nedrept.”

Cu cartea lângă mine, în timp ce mă jucam, îl redescopeream pe Leonardo Da Vinci, aici un tânăr artist şi inventator, la început de drum, unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Ezio. Pentru a sincroniza lectura cu activitatea de gamer, a trebuit să fac câteva pauze mai lungi de la citit, pentru a-i oferi timp lui Leonardo să descifreze schemele pe care i le aduceam la atelier. Armele noi, armele de bază ale asasinilor, sunt legendare, cea mai cunoscută fiind lama ascunsă (hidden blade), o cale eficientă şi elegantă de a scăpa de ţintele tale. În carte, întrezărim în Leonardo un spirit liber şi naiv, de o inocență surprinzătoare, ce călătoreşte mereu de-a lungul Italiei, în căutare de protecţie şi de inspiraţie, mereu pregătit să-i ajute pe asasini, dacă talentele lui le sunt de folos.

„- Trebuie să ai mai multă încredere în tine, Leonardo, spuse Maria.

- Mulţumesc, dar uneori mi se pare că mai bine aş face lucruri mai practice, ceva care să aibă o legătură directă cu viaţa. Vreau să înţeleg viaţa – cum funcţionează totul.

- Atunci ar trebui să fii o sută de oameni într-unul, spuse Ezio.

- Doar de-aş putea! Ştiu ce vreau să explorez: arhitectura, anatomia, chiar şi ingineria. Nu vreau să redau lumea prin penel, vreau să o schimb!”

La Volpe este conducătorul hoţilor din Florenţa şi Roma. Un mit. O umbră. Un mentor pentru Ezio şi un personaj enigmatic, a cărui influenţă se extinde cu mult peste graniţele orașelor-state ale Italiei. Secretele nu se vând, se negociază. Hoţii pândesc, ascultă şi obţin toate informaţiile de care are nevoie Ordinul Asasinilor: nume, locaţii, până şi conţinutul pachetelor ce intră în oraşe. Din păcate, unii sunt uşor de cumpărat şi sunt convinşi să trădeze, să-şi vândă loialitatea Templierilor. O afacere s-a transformat într-o casă şi o familie, dar asta nu-l împiedică pe La Volpe să îşi facă singur dreptate şi să-i ceară lui Ezio o favoare în plus la următoarea tranzacţie.

O surpriză pentru mine a fost Niccolo Machiavelli. Istoria îl prezintă drept un villain, fermecător, inteligent şi charismatic, un trădător, un complotist şi un escroc. În romanul lui Bowden, nu ştii dacă trebuie sau nu să ai încredere în el. Chiar dacă seria este o operă de ficţiune istorică, cunoscând sursele originale, e greu să îţi pui viaţa în mâinile unui om ce ar avea mai mult de câştigat dacă te-ar trăda Templierilor. În ciuda „defectelor” sale, am adorat interacţiunile dintre el şi Ezio, jocul de-a şoarecele şi pisica, replicile cu înţeles ascuns, precum şi momentele în care au luptat umăr lângă umăr, cu gândurile mele suprapuse peste acţiune: Oare mă va trăda?.

Stilul lui Oliver Bowden este alert şi cursiv, ideal pentru cei ce caută o lectură rapidă şi încărcată cu suspans. Deşi capitolele sunt scrise sub formă de misiuni, simţindu-se o ruptură în ritm şi în acţiune, în special pentru cei nefamiliarizaţi cu universul jocurilor, conspiraţiile îţi vor ţine mintea ocupată, iar numărul impresionant de personaje te va atrage din ce în ce mai adânc în misterele protejate de Ordinul Asasinilor.

Ironia nu este folosită pentru a tempera şocul unor evenimente. Personajele au mereu de suferit, de pierdut, sunt despărţite pentru perioade lungi de timp, fără siguranţa că se vor mai reîntâlni, trecerea anilor fiind îmbogăţită de notele autorului, de o incursiune în istoria Italiei, secolul al XV-lea, unde trei nume vor avea întotdeauna „rezonanţă”: Girolamo Savonarola, Lorenzo de' Medici și Rodrigo Borgia.

Renaşterea este primul pas făcut de cititori în lumea asasinilor, un roman din care nu lipsesc trădările, conspiraţiile, secretele şi enigmele, o operă de ficţiune istorică ingenioasă şi captivantă, cu personaje memorabile. Pentru o experienţă de neuitat, îţi recomand să joci Assassin's Creed II în paralel cu lectura. Nu o să regreţi!

P.S.: Renaşterea prezintă doar evenimentele din Animus. Desmond, Lucy, Rebecca și Shaun lipsesc, din păcate.

Bonus: pentru o listă cu toate diferenţele dintre joc şi carte: aici.

Mulțumesc mult Grupului Editorial Art pentru volum!