Sărci

Recenzie: Băiatul Echo de Matt Haig

SF-c
13 Octombrie 2016 ⋅

Editura: Trei

Anul apariţiei: 2015

Goodreads: 3,88

 

Nu mi s-a mai întâmplat să mă simt atrasă de ceva de acest gen, mai ales ceva care să implice simultan conexiunile reale şi logice ale maşinăriilor viitorului cu conexiunile care se realizează între suflete şi care poartă de obicei numele de iubire. Ideea este că auzisem despre această carte, dar până să pun mâna pe ea nu mă intrigase această combinaţie în care un robot, care nu ar trebui să manifeste ataşament emoţional, ajunge să se îndrăgostească de o fată care este absolut lipsită de apărare într-o lume viitoare în care familia nu mai contează în comparaţie cu valoarea banului şi a dezvoltării mondiale, aşa că sentimentele sunt scoase instantaneu din ecuaţie.

Povestea lui Audrey Castle începe odată cu un eveniment nefericit. Androidul care era responsabil cu treburile casnice şi educarea lui Audrey are o defecţiune în sistem care o împinge la gestul necugetat de a-i ucide cu sânge rece pe părinţii lui Audrey, având iniţiativa de a o ucide şi pe ea dacă fata nu s-ar fi dovedit cu mult mai pregătită pentru situaţii de acest gen. Reuşind să scape din casă şi fiind încă în stare de soc, nu îi rămâne altceva de făcut decât să apeleze la unchiul său, mare conducător al companiei Castle, Alex Castle, care îi redirecţionează nava (maşina, într-un fel sau altul) către casa lui. Fiind primită cu mare ospitalitate, unchiul ei şi fiul lui arătându-se răvăşiţi de evenimentul tragic prin care a trecut Audrey şi păstrându-şi masca de cei mai buni oameni, fata nu pare să creadă că ar putea fi în altă parte mai în siguranţă decât în casa unchiului său. Temându-se acum de androizii Echo şi fiind prea speriată la gândul că Alex Castle are casa plină de asemenea maşinării care ar putea să o omoare din cauza unei defecţiuni în sistem, Audrey este liniştită de asigurările pe care unchiul său i le oferă şi de grija cu care este primită în noua sa casă.

„Da. Aşa te maturizezi.

Descoperi durerea, dar în loc să fii paralizat de acea durere, devii mai puternică fiindcă ştii că i-ai supravieţuit. Pielea e mai rezistentă când ştii că se cicatrizează. Aşa că data viitoare când apare o altă durere, eşti pregătit. Ea a făcut ca restul vieţii să fie luminată de o rază de speranţă. Aşa cum cicatricea face ca pielea din jur să apară mai netedă şi mai frumoasă."

 

La început starea de şoc pare să fie atenuată cu ajutorul unei maşinării care impiedică întregul organism să perceapă altfel de stări decât calm, astfel că fata reuşeşte să se odihnească cu ajutorul neuropadurilor şi să nu înţeleagă din start că a intrat în gura lupului. I se pare ciudat să sesizeze un android diferit, un Echo cumva aparte, pe care îl descoperă în timp ca fiind Daniel. Tânăra Audery îşi pune întrebări cu privire la schimbările care se produc în mintea ei, fiind obişnuită de către tatăl său, care era un tehnofob, să nu se lase influenţată de maşinării, să nu se înconjoare de obiecte mai mult decât de oameni şi să nu slăvească progresul aparaturii care ar putea distruge capacităţile fiinţei umane.

Este cu atât mai revoltător şi mai ciudat, cu cât Audrey este supusă chinului de a da interviuri şi de a dezvălui toată drama, încurajată de unchiul său. Alex Castle nu îşi încurajează nepoata să spună adevărul presei pentru că ştie că aşa este moral, ci pentru că Alissia, Echoul care i-a ucis părinţii lui Audrey, era un produs al companiei Sempura, adversara de temut a companiei Castle.

Dacă eşti suficient de atent cât să citeşti printre rânduri tonele de intenţii bune şi ideile propagandiste ale fiecărei părţi, ai să-ţi dai seama că toată treaba cu presa şi tot incidentul este doar o muşamalizare a unei idei născocite de o minte diabolică, care nu ştie unde să se oprească şi unde să-şi înfrâneze nevoia de putere, mai ales când este vorba de familia sa. Audrey devine doar un pion în lupta de eradicare a companiei Sempura, ea fiind doar cea care îşi va ajuta unchiul să aibă cea mai puternică companie din lume.

Daniel este totuşi singura problemă din planul strălucit al lui Alex Castle. Ştiindu-şi istoria şi cunoscând detaliile pe care Audrey nu le poate afla decât cu greu şi care ajung să îi fie cunoscute în mod criptat, Daniel face legăturile necesare între toată povestea ca să ştie că odată ce misiunea lui Audrey ajunge la sfârşit, unchiul ei va găsi o cale să scape şi de ea. Ceea ce face ca romanul să fie mai mult decât interesant este originea unui Echo care poate să simtă şi care are o gândire liberă. Daniel simte durere, simte iubire şi fericire, gândeşte şi îşi pune întrebări de la cele mai simple până la cele mai complicate, ceva ce nu va putea să facă un alt Echo vreodată. Fiind mai mult decât o maşinărie concepută să execute comenzi, Daniel îşi dă seama că simte ceva pentru nepoata lui Alex Castle şi că îşi doreşte să o facă să cunoască adevărul şi să o salveze din capcana în care a intrat fără ştiinţa ei.

„Dar pe urmă a mai apărut o emoţie în timp ce o priveam cum stătea închisă în această casă în care toţi ceilalţi andorizi erau programaţi să o ucidă. Am văzut-o. Urma să moară şi pe chipul ei se vedea că ştia lucrul acesta. În acel moment mi-am dat seama că nu-mi păsa de mine. Îmi pasa de ea, de această fată care mă ura şi care ar fi vrut ca eu să nu exist.

Îmi păsa fiindcă mă simţeam legat de ea. De această fată fără părinţi care nu-şi avea locul într-o lume ostilă.

Îmi păsa pentru că puteam să o salvez.

Şi asta voi încerca."

 

Povestea este relatată atât din perspectiva lui Audrey, cât şi a lui Daniel, însă capitolele nu sunt alternate. Există părţi care ajută la descoperirea trecutului şi oferă cititorului răspunsul la întrebările pe care şi le pune, dar şi părţi care demonstrează complexitatea firii umane împotriva îmbunătăţirii umanităţii prin tehnici evoluate.

„- Eu sunt 0, 01% om, a spus el.

0,01% nu părea mult, dar atunci părea a fi totul. Probabil că a fi puţin om însemna a fi om în totalitate. Probabil că era ca atunci când eşti îndrăgostit. Nu poţi fi puţin om după cum nu poti fi puţin îndrăgostit. Înseamnă totul sau nimic. Un strop într-un ocean. Şi poate că până la urmă a fi om nici nu are legătură cu ADN-ul. Poate că are legatură cu capacitatea de a iubi, chiar dacă ştii că dragostea este ceva iraţional. Da, poate că a fi om înseamnă ceva iraţional."

 

Cartea este una care impresionează tocmai prin elementul cheie, complet aparte al universului extrem de evoluat în care sunt situaţi cititorii, acela fiind Daniel. Prin exemplul lui este dovedită importanţa naturii umane, chiar şi în cele mai mici proporţii. Se întăreşte ideea că întotdeauna mintea umana şi tot ceea ce este caracteristic unei astfel de asocieri, emoţiile, trăirile, sentimentele, stările, vor fi mai puternice în rezonanţă cu elementele unei gândiri artificiale bazată pe cunoştiinţe implantate sub forma unor cipuri în creier. Se explică nevoia unei păstrări logice a separării dintre ceea ce vizează evoluţia tehnologică şi ceea ce reprezintă fiinţa umană, deoarece insistarea asupra evouluţiei tehnologice poate duce la dispariţia fiinţei umane şi subjugarea acesteia prin puterea pe care o pot manifesta maşinăriile de mâine. Lumea în care oamenii ar ajunge să fie conduşi de ceva ce odată a fost creat de ei sună puţin ironic, însă nu imposibil dacă ne gândim şi reflectăm atent.

„Eu mă întrebam: era mai bine să trăieşti şi să iubeşti dacă viaţa şi dragostea puteau să-ţi provoace suferinţă? Era o întrebare omenească, desigur. Poate că era cea mai veche întrebare pe care şi-o puneau oamenii din toate timpurile. Iar eu nu eram om. De fapt, nici măcar nu eram viu. Nu în sens tehnic, eram doar în funcţiune. Dar o iubeam pe Rosella şi presupun că şi pe Ernesto. Pentru că era imposibil să iubeşti pe cineva fără să-i iubeşti şi pe dragii lui. Dragostea se răspândeşte cu uşurinţă. Asta m-a făcut să mă întreb de ce lumea se întorsese cu fundul în sus când dragostea era atât de contagioasă."

 

Este interesantă dragostea dintre un Echo şi o fiinţă umană, dintre Daniel şi Audrey, care cu greu ajunge să înţeleagă că Daniel este mai mult decât un ansamblu de circuite şi cipuri redate sub o forma perfectă dar care imită omul. Este captivant felul în care se pierd şi se regăsesc de mai multe ori de-a lungul aventurilor lor.

„Sărutul durase doar o secundă. În termeni logici, nu însemna nimic. Doar buzele ei atingându-le pe ale mele preţ de o clipă. Şi totuşi, era dovedit ştiinţific faptul că nu existau lucruri mici sau momente mici. Un singur fir de păr putea să facă un Echo să se simtă om. Deci cine ştie ce înţeles se putea ascunde într-un singur sărut?"

 

Băiatul Echo este o carte care oferă o viziune unică asupra unei lumi de mâine care ajunge să îşi piardă valorile umane din cauza dorinţei de comfort, trai îndelungat şi evoluţie dusă până la extremă. În această evoluţie se pierd familii, copii, oameni, sentimente şi credinţe ale oamenilor, lucruri în care s-a investit atât de mult cu secole în urmă. Băiatul Echo este dovada importanţei speciei umane într-un experiment ce uneşte tehnologia în proporţie de 99, 99% cu ADN-ul uman în proporţie de 0, 01%. Rezultatul este mai mult decât cel aşteptat, dar creaţia în cauză reuşeşte să înţeleagă că întotdeauna este mai de preferat să fii un om fragil, dar care poate trăi viaţa şi poate simţi cu adevărat, decât un Echo indestuctibil care trăieşte pentru un scop meschin.