Sărci

Cronică - King Arthur: Legenda Sabiei (2017)

15 Mai 2017 ⋅

 

IMDb: 7.4

Distribuitor român: Vertical Entertainment

 

Asistăm zilele acestea la încă un remake al legendei Regelui Arthur sau mai degrabă a sabiei Excalibur. Sau remake-ul este despre domnia lui Vortigern? Cu siguranţă este despre ascensiunea eroului, un om simplu care se culcă normal şi se trezeşte special. La propriu. Arthur doarme şi-l trezeşte un tovarăş pentru că era căutat de SPP, garda împăratului.

Aşadar, suntem introduși cu viteză legală în film, pe nişte acorduri grave de vioară, care te fac să te aşezi mai bine în scaun. Lupta aia din trailer cu elefanţii uriaşi este servită ca aperitiv şi te pregăteşte bine de felul principal. Muzica este bună, dar greu de înţeles cum a fost gândită, de ce au fost plasate tonuri dramatice în momente în care se întâmplă nimic.

Acțiunea este scurtă, dar povestea mult lungită şi cu tente biblice. Copilul trimis pe apă într-un coş pentru a trăi, găsit de o femeie în albia râului şi crescut ca pe propriul copil. Sună cunoscut? Se antrenează de mic să devină războinic, iar în paralel strânge bani pentru nu ştim ce. Profilul lui Arthur este cel cu care ne-am obişnuit în ultimii ani: arogant până la extrem, altruist şi încăpăţânat.

Până la urmă, care e treaba cu Excalibur? Arthur e singurul care poate să o scoată din stâncă, moştenitorul de drept a puterii acesteia, dar îl face mai mult slab decât puternic. Însă problema nu este antrenamentul lui, ci trauma pe care a suferit-o când tatăl lui a fost omorât. Deci, teoretic, conexiunea cu sabia o face la nivel mental. Excalibur este laitmotiv în acest film, dar apare prea puţin şi atunci nu este pusă în valoare. Tot timpul doar se vorbeşte despre ea. Actualul rege, Vortigen, şi-o doreşte şi nu prea, adică el nu vrea să fie cel mai puternic, vrea să nu existe cineva care să-i ameninţe poziţia de pe tron.

Jude Law (Vortigern) nu dezamăgeşte, dar nici nu putem spune că joacă un rol memorabil aici. Nu îşi manifestă obsesiv setea de putere, dar se poate vedea în privirea lui psihopată că vrea să controleze totul, până în cel mai mic detaliu; tot timpul paranoic, cam ca un lider comunist. Dacă mergeţi la cinema cu gândul că King Arthur: Legenda Sabiei este un film bun pentru că joacă Jude Law în el, aveţi dreptate: nu este aşa.

Guy Ritchie a încercat să schimbe şi să facă ceva unic din arhicunoscutul erou Arthur, dar nu prea i-a ieşit. Pare că a avut multe idei, dar nu a reuşit să le exprime în două ore. Povestea este efectiv spusă în imagini derulate pe fast forward, inserate între ele imagini stratice cu Arthur în crizele lui de sănătate mentală şi cadre în slow motion care m-au dus cu gândul la Thor, la fel de arogant de altfel. Un amestec între apă şi ulei.

După cum am spus, aperitivul este bun, dar felul principal nu mai vine.