Sărci

Cronică: The Magnificent Seven (2016)

Acțiune
22 Septembrie 2016 ⋅

 

IMDb: 7.0

Distribuitor român: Forum Film

 

Dacă „actorii” din noile generaţii simt nevoia să joace în cel puţin patru sau cinci filme pe an, ca să nu dispară din atenţia publicului şi să aibă şanse mai mari la un premiu (trebuie să avem candidaţi şi la Golden Raspberry - Razzies, pentru cunoscători), „greii” din industrie sunt mult mai selectivi. Pentru ei contează calitatea, nu cantitatea.

Dacă eşti suficient de curios încât să arunci un ochi pe filmografia lor, o să observi diferenţa dintre rolurile lor de debut şi filmele de duzină în care apar noii idoli ai adolescentelor de peste oceane, idoli care sunt prea ocupaţi să posteze aceeaşi poză pe toate conturile lor de Social Media pentru a-şi îmbunătăţi misterioasele „acting skills” cu care i-au fraierit pe producători, ca să mai aibă timp să-şi descopere sau să-şi dezvolte talentul. În cazul în care a existat. Vreodată.

Am copilărit cu Denzel Washington, cu „Training Day”, „Philadelphia”, „Macolm X” sau „Inside Man”, aşa că am fost mai mult decât fericită când am aflat că urma să joace în „Cei Şapte Magnifici”. Mi-a fost teamă de un eşec, de o nouă dezamăgire, după Ben-Hur (nu că aş fi fost surprinsă), însă remake-ul lui Antoine Fuqua nu se îndepărtează de strămoşii săi, „Seven Samurai” (1954) și „The Magnificent Seven” (1960), şi nici nu îi face de râs.

Localitatea Rose Creek din Mexic se află la mila industriaşului Bartholomew Bogue (Peter Sarsgaard), un villain clasic pentru filmele western. Banii îi oferă putere şi influenţă, iar aurul său este îndrăgit de mercenari şi de ucigaşi, care sunt dispuşi să jefuiască şi să ucidă la ordinele sale, indiferenţi în fața nedreptăţilor comise. Le oferă locuitorilor trei săptămâni să îi accepte banii şi să părăsească oraşul, dacă nu... eh, v-aţi prins care sunt urmările.

După ce şi-a pierdut soţul (pe Matt Bomer, care a fugit în Vestul Sălbatic pentru a scăpa de Lady Gaga), Emma Cullen (Haley Bennett) apelează la „serviciile” lui Sam Chisolm (Denzel Washington), un „om al legii”, cu un CV impresionant, pe care îl rosteşte (aproape) de fiecare dată când cineva îl foloseşte drept ţintă.

Cu atât de multe nume grele în distribuţie, nu mă aşteptam să o văd pe Haley Bennett strălucind. Emma Cullen este un personaj de o frumuseţe răpitoare, dar este o frumuseţe care se face remarcată printr-o fire încăpăţânată, prin curajul şi puterea cu care negociază soarta localităţii, aspectul ei fizic fiind doar o iluzie, o mască utilă, de care învaţă să se folosească pentru a nu-şi arăta iscusinţa în mânuirea unei arme sau dorinţa de răzbunare care îi înceţoşează vederea, umbrind dreptatea pe care legea ar putea să i-o ofere.

Cu ajutorul lui Chisolm, Emma se întoarce în Rose Creek în compania unui grup de pistolari certaţi cu legea, care îi acceptă „oferta de angajare” din motive mai mult sau mai puţin egoiste. Unii sunt plictisiţi şi caută o ultimă înfruntare, doza finală de adrenalină. Alţii sunt bântuiţi de coşmaruri sau speră să îşi găsească pacea într-o altercaţie pe care o consideră de la bun început pierdută. Indiferent de motive, şapte pistolari sunt dispuşi să îşi sacrifice vieţile pentru a proteja câţiva zeci de fermieri, care au avut ghinionul de a locui pe pământul râvnit de Bogue.

Dinamica grupului este savuroasă, iar umorul este perfect distribuit de-a lungul filmului, un umor sec, uneori nociv şi nepotrivit, însoţit de replici acide şi de un sarcasm sadic, potrivit unei întâlniri cu Moartea. La conducerea unei brigade diferite de sinucigaşi, Chisolm nu este liderul care îţi promite victoria sau care te ameţeşte cu discursuri emoţionante. El îţi spune adevărul, chiar dacă este urât, nemilos şi crud, pentru că are nevoie de soldaţi, de o armată mică, dar puternică, de un grup unit şi conştient de situaţia nefavorabilă în care se află. Trebuie să fie pregătiţi pentru orice eventualitate, pentru orice surpriză pregătită de Bogue pentru ei.

Din punctul meu de vedere, rolurile lui Chris Pratt seamănă prea mult între ele. De data aceasta, personajul lui s-a integrat armonios în peisaj: un pistol afemeiat, care îţi distrage atenţia cu trucuri de cărţi, un cowboy plin de sine şi arogant, care nu ştie când să se oprească din băut şi goleşte fiecare sticlă pe care îi alunecă ochii. Alături de Chisolm, care este mereu foarte calm, o fire calculată şi pragmatică, Josh Faraday asigură haosul din grup, împreună cu un sentiment fals de detaşare, care se evaporă în clipa în care duşmanii năvălesc în oraş.

Duo-ul format din Goodnight Robicheaux (Ethan Hawke) şi Billy Rocks (Byung-hun Lee) este magnific, o alianţă şi o prietenie care ne oferă câteva scene emoţionante, la limita dintre dramă şi comedie. Goodnight este o legendă şi un ţintaş excepţional, dar are un secret de păzit, mai ales de ochii vigilenţi ai lui Faraday, care abia aşteaptă să-l demaşte. La polul opus, Billy este un asasin pe care îţi e greu să-l urmăreşti. Nici nu îndrăzneam să clipesc când îşi folosea cuţitele.

Bătălia finală este spectaculoasă, hipnotizantă. Oamenii lui Bogue se aruncă în luptă siguri pe ei, cu buzunarele pline de aur, cu armele încărcate şi cu gustul sângelui deja pe buze, subestimându-şi adversarul. Ei nu înţeleg că nu trebuie să-l înfrângă pe Chisolm sau să-i ucidă pe cei şapte pistolari care protejează Rose Creek. Ei trebuie să distrugă oraşul. Acesta este inamicul lor. Nu o persoană, două sau şapte, ci întregul oraş. Fermieri, ţărani şi oameni simpli, care au învăţat să folosească un pistol, o puşcă în urmă cu câteva zile. Femei şi bărbaţi. Tineri şi bătrâni. Sub îndrumarea celor şapte magnifici, au o şansă. Trăiesc, ca învingători, sau mor, ca oameni liberi.

E dramatic, greşit şi dureros să priveşti un măcel. Nu-mi amintesc când am început să plâng, dar am fost mirată de propria mea reacţie. Plâng rar la filme şi ştiam cum o să se sfârşească. Însă nu m-am putut abţine. Este groaznic să te uiţi cum Bogue stă pe cal, în afara oraşului, aşteptând victoria. E un profitor, un laş şi un nenorocit. Este înfricoşător să observi cât de bine s-au sincronizat pistolarii şi cât de puternici sunt în luptă, cum se protejează sau se acoperă unii pe ceilalţi. La final, indiferent de rezultat, realitatea o să fie aceeaşi, de ambele tabere: un măcel.

Recomand să vedeţi întâi ecranizările din 1954 şi 1960, apoi să mergeţi cât mai repede la cinema. Nu o să fiţi dezamăgiţi!

P.S.: Vincent D'Onofrio, un nebun și jumătate. Dar un nebun cu inima mare.