Sărci

Cronică: John Wick Chapter 2 (2017)

Acțiune
16 Februarie 2017 ⋅
Ala

Notă IMDb: 8.5

Gen: acțiune, crimă, thriller

Distribuitor român: Freeman Entertainment

„John Wick. A man. A mith. A legend.”

 

John Wick (Keanu Reeves) este tipul rău care, după o întâmplare tragică în viața lui în care soția sa moare, dorește să se schimbe.

Totuși, odată ce acel ceva care-l ține pe linia de plutire dispare (un mic prieten canin primit de la soția lui, care să-i țină companie), dispare și dorința sa de a rămâne acea persoana caldă și pașnică.

Vrea răzbunare. Poate nu are încotro! Considerat cel mai periculos asasin, el reintră în această lume a crimei.

Partea a doua (intitulată simplu, John Wick Chapter și distribuită de Freeman Entertainment) continuă peripețiile asasinului profesionist John Wick, care, în urma recuperării iubitei sale mașini (recuperare greu de descris!) furată de mafia rusească și după rezolvarea pașnică (da, da) a tuturor problemele avute odinioară cu aceștia, ajunge în altă belea cu mafia italiană and beyond, condusă de Santino D’Antonio (Riccardo Scamarcio).

Ce pot spune despre această continuare este că nu a fost ce m-am așteptat, acel film de acțiune care să mă țină țintuită de scaun și cu ochii și urechile ciulite. Am rămas puțin dezamăgită. Nici interpretarea actorilor nu a reușit măcar să readucă povestea la nivelul sperat. Mă bazam pe Keanu Reeves pentru asta, dar se pare că rolul nu l-a prins prea bine, din punctul meu de vedere.

Au fost mai multe aspecte cel puțin bizare, care au înclinat balanța în sens negativ: povestea fără o logică în derularea acțiunii (percepție proprie!), dialog simplist și pus pe slow motion, de cele mai multe ori fără însemnătate și fără greutate, împușcături (în față) și bătăi în plină stradă, ca și cum asta ar fi absolut normal, alergatul după coadă, în principiu, pe tot parcursul filmului.

Au fost situații când pufneam în râs, dar nu pentru că ar fi fost extrem de amuzant ce se întâmpla, ci pentru că mintea mea nu pricepea ce însemnau acele lucruri: spre exemplu, când doi tipi se luptă pe viață și pe moarte, cad și se ridică și iar se luptă, iar cineva le taie craca (sort of), spunându-le simplu să rezolve la bar, mi se pare absolut ciudat, în special când aceștia chiar execută. E ca și cum ai compara asta cu o simplă ceartă între doi frați surprinși de tatăl lor, mai apoi pedepsiți și trimiși în camera lor să-și rezolve problemele discutând. Au existat, cu toate acestea, și câteva contexte care mi-au furat un zâmbet cu adevărat.

Să vă zic și cele câteva aspecte care mi-au plăcut: scurtele secvențe cu concertele de muzică care mai schimbau puțin atmosfera, apariția prietenului cel mai bun al lui John – câinele, de care știm că e atașat încă din primul film, acum cu o apariție ceva mai fioroasă, demnă de un asasin, imaginile cu Roma și Vaticanul, introducerea limbajului semnelor (inedit).

Nu mă înțelegeți greșit, îmi plac împușcăturile și adrenalina care decurge din toată această alergătură, doar că mi s-a părut oarecum neînchegat, parcă a lipsit ceva.

Lăsând asta deoparte, pe lângă transpunerea lui Keanu Reeves în John Wick, am recunoscut câțiva actori pe care i-am apreciat în alte filme sau seriale, precum Laurence Fisburne (Superman), Lance Reddick (Fringe)interpretându-l pe Charon, managerul hotelului Continental și Ian McShane (Blackbeard în Pirații din Caraibe) - în rolul lui Winston, proprietarul hotelului Continental, dar și tânăra Ruby Rose (cunoscută pentru rolul său din Orange Is The New Black) și Peter Storman (Prison Break), însă cu o apariție scurtă. Rapper-ul Common este antagonistul principal al peliculei – Cassian.

Un lucru e cert, o mulțime de omoruri. Am pierdut numărătoarea.

Nu vă zic să nu-l urmăriți, căci nu mă lasă inima, așa că dacă sunteți curioși, go for it. Vreau să știu părerea voastră! Filmul apare pe marile ecrane vineri, 17 februarie 2017.