Sărci

Cronică: I, Daniel Blake - Eu, Daniel Blake (2017)

Dramă-f
15 Martie 2017 ⋅
Dora

IMDb: 8

Distribuitor român: Independența Film

 

„I, Daniel Blake” este mai mult un film trist decât unul realist. Pentru cei care nu s-au confruntat niciodata cu probleme financiare sau de sănătate prea grave, filmul oferă un sentiment de bucurie, apoi de remușcare pentru bucurie, și tot așa. Dar asta după film, când ai timp să îl digeri și să îți dai seama ce s-a întâmplat de fapt. În timpul vizionării nu ai destul timp să te gândești la viața ta, în timp ce personajele de care cumva te-ai îndrăgostit din prima secundă, suferă. Și suferă! La prima vedere, pelicula poate fi descrisă ca „ceea ce s-ar întâmpla dacă Mungiu ar începe să facă filme în Marea Britanie” (aparent ar primi un Palmes d’Or la Festivalul de la Cannes, așa că hai Cristi, știi ce ai de făcut).

Premisa filmului este foarte simplă: sistemul de ajutor social este simplu, accesibil, prietenos, dar lipsește cu desăvârșire. Și nu este nici simplu, nici accesibil sau prietenos. Daniel Blake este evaluat de către doctor ca fiind inapt de muncă după atacul de cord pe care îl suferise. Problema apare când cei de la ajutor social îl cataloghează pe Dan ca apt de muncă, refuzând să îi mai dea banii de care acesta depinde. Începe un întreg du-te-vino cu cei de la Serviciul de ajutor social, totul în încercarea de a primi acei puțini bani cu sprijinul cărora să poată supraviețui.

În plan secund o avem pe Katie, o tânără mamă singură ce are în grijă doi copii, mutată din Londra de la un centru pentru cei fără adăpost într-un apartament din Newcastle. Având la rândul ei probleme cu cei de la ajutor social, lovindu-se din nou și din nou de birocrație și funcționari publici, între cei doi se înfiripă rapid o prietenie, formând în scurt timp o pseudo-familie. Dan le oferă o mână de ajutor prin casă, iar ei îi oferă lui familia pe care nu a avut-o niciodată.

Filmul are un ritm constant, o atmosferă tipic englezească și actori imperfecți cu accente uneori greu de urmărit. Nimic nu este ieșit din comun la acest film și tocmai acest lucru îl face extraordinar. Nu există un erou care să salveze pe toată lumea când e cea mai mare nevoie, dar nici un final grandios care să oprească timpul în loc. Sunt câteva săptămâni din viața oamenilor pe lângă care poate treci pe stradă.

„Dacă nu e atât de mare lucru filmul, atunci de ce să mă uit?” Pentru că tocmai simplicitatea asta și abordarea foarte „matter-of-factly” a tuturor lucrurilor care se întâmplă fac filmul extraordinar. Poate nu e pentru cei foarte ușor de impresionat sau pentru cei care așteaptă ceva special. Însă acest film trebuie văzut, dacă nu din alt motiv, măcar ca să putem spune „uite, și acolo e la fel” și să îi lăsăm pe cei din jurul nostru să se întrebe dacă ne refeream la sărăcie sau la cinematografie.