Sărci

Cronică: Valerian şi oraşul celor o mie de planete (2017)

SF-f
21 Iulie 2017 ⋅

 

IMDb: 7.0

Distribuitor român: RO IMAGE 2000

 

Valerian: The whole universe is after us. 

Când spui Luc Besson te gândeşti la Leon şi la The Fifth Element. La Lucy, Taxi şi Taken. La Nikita, serial „tăiat” mult prea repede de CW. Pentru că mi-a plăcut foarte mult The Fifth Element, un film SF must-see, underrated şi uitat în prezent, îmi era teamă să nu fiu dezamăgită de Valerian şi oraşul celor o mie de planete. Am urmărit câteva teasere, însă am evitat să mă uit la trailere. Gurile rele spuneau că o să fie epic fail şi, spre ruşinea mea, la fel am crezut şi eu. Am mers fără aşteptări la cinema şi am plecat plăcut surprinsă, dornică să citesc seria de benzi desenate scrisă de Pierre Christin cu ajutorul artistului Jean-Claude Mézières. Important de precizat, încă de la început: am râs foarte mult.

Besson ne poartă în secolul 28 pe urmele agenţilor Valerian (Dane DeHaan) și Laureline (Cara Delevingne), responsabili cu recuperarea artefactelor şi a obiectelor pierdute (furate, după caz). Când timpul le permite şi nu se relaxează pe o plajă, „captivi” într-o simulare, protejează Universul şi se duelează în replici acide şi sarcastice, până când unul dintre ei cedează şi acceptă (deocamdată) înfrângerea. Sunt tineri, curajoşi, îndrăzneţi şi nu ştiu să asculte ordinele primite de la superiori; însă, spre norocul lor, sunt indispensabili şi nepreţuiţi.

Valerian are o părere mult prea bună despre el. Este charismatic şi isteţ, se descurcă bine atunci când se află sub presiune şi improvizează rapid, mai ales când viaţa lui este premiul cel mare. Din păcate, preferă să îşi păstreze masca de Don Juan, să folosească replici clișeice şi (uneori prea) siropoase pentru a o vrăji pe Laureline, într-o încercare comică de a-i demonstra că este îndrăgostit de ea şi că o iubeşte.

Dacă nu ar fi fost Dane DeHaan, probabil că unele scne ar fi fost greu de urmărit, însă actorul este relaxat; îi place rolul și se distrează, oferindu-ne o serie de momente deosebite, alternând declaraţiile de dragoste cu un joc savuros de-a şoarecele şi pisica.

Laureline este serioasă şi matură, însă, oricât s-ar strădui să îşi controleze reacţiile, zâmbeşte când Valerian o provoacă şi îi răspunde de fiecare dată la tachinări, păstrându-şi „alura” de agent competent, ce nu are timp să se distreze sau să vadă partea plină a paharului.

Laureline: [to Valerian] We get on just great. You flirt, I smile.

Chimia dintre Delevingne şi DeHaan este palpabilă; există prietenie şi atracţie, iar dorinţa creşte repede în intensitate, până în momentul decisiv, când Valerian şi Laureline sunt forţaţi să arunce toate cărţile pe faţă şi să încheie jocul, urmând să existe doi câştigători sau doi învinşi. Deşi am avut avut câteva îndoieli, mai ales după scena de început, mi-au plăcut mult interacţiunile dintre ei, glumele cu subînţeles şi grija sinceră pe care şi-o purtau unul celuilalt. Sunt o echipă unită şi dinamică, cu multe amintiri de împărtăşit, iar aventurile lor sunt abia la început (eu vreau sequel).

Trimişi într-o misiune în metropola Alpha, oraşul celor o mie de planete, unde sute de specii, din toate colţurile Universului, trăiesc în armonie şi în înţelegere, împărţind cunoștințe, informaţii şi obiceiuri, fără a eclipsa sau schimba bogăţia culturală acumulată în ultimele secole, Valerian şi Laureline trebuie să depisteze sursa unei forţe întunecate ce ameninţă distrugerea oraşului Alpha şi (posibil) declanşarea unui război intergalactic.

Filmul are o „aură” de parodie, cu câteva trepte peste umorul specific filmelor Marvel: e greu să iei personajele în serios, când ele îşi îndeplinesc aproape perfect rolul şi par desprinse din seria de benzi desenate ce le-a insuflat viaţă. Comportamentul lor alternează, de la aroganță şi sictir, la emoții imprevizibile și sentimente neașteptat de puternice, fie ele patriotice sau de ordin personal. Însă reacţiile lor sunt cele cu adevărat memorabile: exagerate, amuzante sau o demonstraţie a absurdului, mai ales când şansele de supravieţuire nu sunt de partea lor şi merg pe ideea „let’s die with a bang”.

Dacă eşti familiarizat cu stilul lui Besson şi ai văzut The Fifth Element, nu te va uimi să afli că predomină nuanţele tari, ce dau naştere unor imagini spectaculoase, viu colorate; oraşele şi planetele au un înveliş exotic, domină o atmosferă misterioasă, specifică legendelor, iar ambianța pulsează în ritmul poveştii, temperând culorile în scenele de luptă, când acţiunea eclipsează lumea înconjurătoare. Cu o mică excepţie: când dansează Rihanna; acolo veţi distinge foarte multe învelişuri exotice şi un dans superb la bară, oferind stilului burlesque un upgrade de care nu ştiam că are nevoie.

Clive Owen salută şi el spectatorii, însă prestaţia sa este mediocră, uşor de uitat. De fapt, este recomandat să o uiți. Un plus al distribuţiei este Ethan Hawke, de care mi-a fost dor, mai ales după Cei şapte magnifici. Acum are un rol mic, însă asta nu l-a împiedicat pe actor să intre în pielea unui cowboy-proxenet, ce ştie să ofere un spectacol memorabil şi să îndeplinească toate fanteziile clienţilor săi. Și asta în doar câteva minute.

Valerian şi oraşul celor o mie de planete este un film enjoyable şi fun, perfect pentru serile de vară, cu un soundtrack ce nu trebuie să îţi lipsească din playlist (The Beatles forward). Ar fi păcat să nu te bucuri la cinema de aventura pregătită de Besson pentru tine. Sau de priveliştea oferită de Delevingne şi DeHaan pe plajă. Eu doar te avertizez!

Mulțumesc pentru invitație, RO IMAGE 2000!