Sărci

Cronică: Bridget Jones's Baby (2016)

Comedie-f
17 Septembrie 2016 ⋅

 

 

IMDb: 7. 4

Întrebarea a fost „Vreun fan Bridget Jones?”, iar eu am răspuns că „merg eu”. Nu eram, bineînţeles, fan Bridget Jones, în mare parte pentru că nu auzisem în viaţa mea de dânsa, dar m-am documentat, şi tare plicticos a fost. Mi-am spus că trebuie să văd celelalte două filme cu ea ca să nu îl neîndreptăţesc pe acesta cu filtrul meu ignorant şi fără gust pentru viaţă.

Am tras de pleoape cu aşa frecvenţă la primul că la cel de-al doilea m-am mulţumit să citesc synopsis-ul de pe IMDb.

Cu toate acestea, seria părea să aibă un aer de ceva mai mult decât o comedie siropoasă. Lucru constatat încă de la primul cadru al primului film, care s-a deschis cu vocea lui Bridget pe fundal. Chiar timbrul ei este elementul care dă acestor filmelor o atmosferă de poveste citită de undeva, o atmosferă de nuvelă. Cam atât mi-a ridicat sprânceana la filmele vechi. Problema fiind că nu au fost amuzante. Acum să vorbim despre cel nou.

M-am aşteptat ca dezamăgirea mea în raport cu primele producţii să se datoreze unei discrepanţe notabile între generaţii, intuind la cel de anul acesta o schimbare de ton în conformitate cu comedia contemporană bună. Sunt mândru să spun că asta s-a întâmplat.

Filmul nu este unul leneş, care să-şi bazeze întreaga existenţă pe numele francizei. Este una dintre acele comedii romantice care, într-adevăr, încearcă să se diferenţieze printr-un stil autentic. Ce-i drept, cred că acest ultim produs ar trebui separat de restul şi luat ca singurul repezentat al unui stil potrivit cu numele foarte plăcut fonetic „Bridget Jones”.

În primul rând, Bridget arată pentru prima oară cu adevărat bine. Ştiu că o caracteristică specifică acestui personaj este forma mereu situată între normală şi durdulie, dar nu mi s-a părut deloc că acest mecanism a funcţionat în individualizarea personajului de-a lungul întregii serii, făcând-o doar să arate ciudat de nepotrivită în vecinătatea respectivilor bărbaţi. Mai în vârstă, cu ceva riduri, dar cu un aspect în sfârşit demn de o eroină cu acea voce fantastică de narator, Bridget Jones din 2016 este un personaj demn de nuvela pe care pare să o trăiască. Comportamentul ei de ameţită iresponsabilă îi vine, de asemenea, mult mai bine în această formă decât în cealaltă. Toate pentru că pur şi simplu asta e realitatea, o tipă simpatică (nu extrem de frumoasă) şi imatură este în stare să jongleze cu bărbaţi de succes pentru că are dispozitivele de atracţie.

În al doilea rând, cred că originalitatea comediei reiese în special din faptul că este britanică. Am mai văzut comedii aparent clişeice scoase de britanici şi niciuna nu seamănă cu alta, şi nici cu altceva din acelaşi gen. Asta încercam într-un fel să spun şi la #Selfie69, când îţi laşi seva naţională să se amestece în compoziţia scenarului, poate nu o să iasă ceva pentru întreaga lume, dar o să iasă ceva al tău, pe care oamenii îl pot recunoaşte dintr-o mie.

Glumele sunt inspirate, fără să fie neapărat porcoase, dar şi cele porcoase au doza lor de subtilitate. Cred că ceea ce le face cu adevărat bune este realismul lor. În afară de câteva scene care ţin de structura de basm a acestui gen de filme, restul scenelor au destulă realitate dură şi acidă în ele cât spectatorii să poată empatiza.

Personajele sunt, de asemenea, un mare plus. Niciun clişeu, nici măcar prince charming sau amantul. Nici Bridget Jones în sine nu poate fi acoperită în totalitate cu nicio etichetă de genul, femeia superbă şi imatură care cucereşte bărbaţi, dulceaţa irezistibilă şi inteligentă, femeia optimistă etc. Este o corcitură dintre toate acestea şi o trăsătură care o face originală – faptul că personajul ei este unul de tip kafkian, care provine din mizeria absurdului unei lumi a muncitorilor prost plătiţi şi ţinuţi în viaţă cu vise din filme sau cărţi. Prea puţine lucruri în film strălucesc a speranţă curată. Totul are două valenţe.

Mark Darcy, personajul lui Colin Firth, este impecabil în opoziţia lui completă faţă de Bridget, iar noul cuceritor pare mult prea aproape de idealism, dar este salvat curând de fapte şi vorbe umane, egoiste, care-l readuc pe Pământ.

În concluzie, ultimul Bridget Jones poate sună stupid „Bridget Jones’s Baby”, dar este o comedie romantică care reuşeşte să se menţină la suprafaţa originialităţii şi să distreze spectatorul fără să apeleze la mecanismele ruginite ale comediilor romantice americane, care ne sapă în creier cu clişee. Nu pot să spun că este o comedie completă, o capodoperă, dar îşi face treaba în zona romantismului cu happy end într-o manieră creativă.