Sărci

Cronică Hacksaw Ridge: Fără armă în linia întâi (2016)

03 Noiembrie 2016 ⋅

 

IMDb: 8.7

 

Obicei sau nu, iată-mă din nou luând parte la o vizionare de film ce are o temă cu rădăcini ancorate adânc în realitate. Filmele de acest fel prezintă o paletă extrem de vastă de nuanțe și cromatici, referindu-ne bineînțeles la stările emoționale prin care treci, precum este în definitiv și viața reală. Hacksaw Ridge este titlul filmului de față, cu traducerea extrem de potrivită, Fără armă în linia întâi (mulți au numit acțiunea aceasta, nebunie).

După cum ați realizat, este vorba de război, mai precis al doilea Război Mondial și asistăm la lupta pentru teritoriu dintre America și Japonia, insula Okinawa. Știm cu toții că războaiele nu creează în sine un peisaj tocmai de apreciat, în urma lor o singură culoare brăzdând pe câmpul de luptă și unde orice secundă poate fi fatală. Nu o să insistăm însă asupra acestei laturi aici și acum, ci mai degrabă o să vorbim despre o viață și despre cum aceasta poate salva alte vieți, neavând alte mijloace de protecție decât o cască, propria istețime, încrederea în Dumnezeu și poate… doar poate…  norocul, care tot dintr-o credință puternică în propriile forțe a izvorât.

Personajul despre care vorbim a fost creat prin prisma poveștii reale spuse de însuși autorul faptelor eroice. Acesta a avut o viață îndelungată, până la vârsta de 87 de ani, fiind alături de noi până în anul 2006. El este Desmond Doss, interpretat de tânărul actor Andrew Garfield pe care-l veți recunoaște ușor din rolul omului păianjen în The Amazing Spider-Man.

„Doss: -Please god, help me save one more!”

Povestea începe cu frânturi din copilăria băiatului, scene în care încă de la început veți distinge spiritul competitiv și impulsiv, în relația dintre el și fratele mai mare. De asemenea, relația cu tatăl, marcat de dramele din timpul războiului și intrat în patima alcoolului, este una tensionată, unicul mod de pedepsire a celor doi băieți fiind altoirea prin utilizarea curelei. Limita lui Desmond era mama, la care ținea enorm de mult și pe care nu dorea să o vadă suferind, limită pe care tatăl a depășit-o, iar reacțiile au fost pe măsură. Hugo Heaving este actorul care-l interpretează pe tată, pe numele său Tom, cel care a jucat rolul elfului Elrond în trilogiile „Stăpânul Inelelor” și „Hobbitul”. Ce pot spune este că în filmul de față arată cu adevărat ceva mai uman (se pare că a mai trecut și timpul elfilor), însă este la fel de credibil în interpretare.

Apoi băiatul a devenit adult, un tânăr cu vise și aspirații și, așa cum viața își urmează cursul, a apărut și o fată în viața lui. În funcție de unghiul din care privim putem spune că viața era mult mai simplă în vremurile acelea, în care tehnologia era limitată. Atunci, dacă te îndrăgosteai singurul mod de a socializa era cel “face to face”, iar întâlnirile, dacă totul decurgea frumos, duceau destul de repede la căsătorie. Acum, accesul la tehnologie și la mijloace infinit mai diversificate de a lua contact cu persoane de sex opus, face ca lucrurile să fie ceva mai dificile, relațiile în ziua de azi luând o cu totul altă formă. Teresa Palmer apare în rolul frumoasei Dorothy Schutte, cea care i-a răpit inima tânărului Desmond și cea care aduce un pic de parfum în întreaga poveste preponderent masculină.

Sam Worthington joacă rolul căpitanului Glover. Conștient sau nu, în gândul meu era deja pusă o etichetă asupra personajului de față, încă din momentul când l-a desconsiderat pe tânărul Desmond. Cu alte cuvinte am făcut și eu exact ceea ce căpitanul a făcut, am pus deja etichetă. Cu toții avem tendința aceasta. Într-adevăr, primul impact, prima impresie cântărește mult, însă cu cât descoperi mai multe despre altcineva, cu atât realizezi că prima impresie poate fi eronată. Un astfel de exemplu este și Smitty (Luke Bracey), genul de tip aparent dur și rece, dar care în adâncul său este de o sensibilitate profundă și căruia îi este la fel de frică ca oricărui altcuiva, duritatea fiind de cele mai multe ori doar o mască în fața societății.

„Smitty: - I’m scared!”

Societatea este cea care ne-a orientat într-o anumită direcție și majoritatea tindem să ne conformăm normelor impuse într-o formă mai mult sau mai puțin directă. Cineva spunea însă, o idee care mi-a rămas încă în minte, că doar atunci când, deși ești tentat să te schimbi și să devii ca ceilalți, dar totuși nu renunți să fi tu însuți, și mă repet, doar atunci, ai șanse să schimbi ceva. În acest fel a reușit Desmond Doss să devină primul american, Conscientious Objector, având  rol de  medic și refuzând să poarte armă din cauza sau datorită credințelor și principiilor sale, care a câștigat Medalia de Onoare în urma Celui de-al II-lea Război Mondial.

„Glover: Who did this?

Soldat: That’s the coward!”

Doss a reușit să-și apere principiile indiferent de etichetele și tratamentul primit de camarazi și, într-un final, a reușit să le câștige toată stima și respectul, dovedind un curaj peste măsură. Nu pot să spun decât că am rămas impresionată și cu siguranță reacția finală a tuturor celor prezenți, de a aplauda această producție, în regia lui Mel Gibson, într-o sală de cinema, spune mai multe decât aș mai putea spune eu în cuvinte.

Filmul este oferit de Freeman Entertainmnet și apare în cinema începând cu Vineri, 4 Noiembrie. Ofer notă maximă, pentru că merită, atât actorii, cât și punerea în scenă, decorul realist!