Sărci

Dana Rogoz este ,,Balerina”, cea mai simpatică dansatoare, din 3 martie, la cinema

Diverse-f
16 Februarie 2017 ⋅

Aflată la primul ei rol principal de dublaj, Dana Rogoz promite să fie cea mai simpatică dansatoare, din 3 martie pe marile ecrane, odată cu interpretarea micuţei Felicie din spectaculoasa animaţie 3D ,,Balerina”.

Despre aşteptările sale şi rolul din,,Balerina”, Dana Rogoz a declarat: ,,În copilărie mi-am dorit să fiu stewardesă, pentru că aveam o prietenă de la care înţelesesem că meseria asta e despre a zbura cu avionul si a te întoarce acasă cu multe cadouri pentru copii. Să zicem că la vârsta micuţei balerine Felicie îmi doream deja să fiu actriţă. Am dublat mai multe personaje de-a lungul ultimilor ani, însă acesta este primul rol principal. Sigur e multă emoţie. Baletul nu este un sport. Este o artă. Exact ca şi actoria. Înseamnă foarte multă muncă, indiferent de oră, zi sau de viaţa personală. Trebuie să fii acolo cu totul. Din 3 martie, voi fi cea mai simpatică dansatoare, promit!”, a concluzionat artista.

Animaţia 3D „Balerina” prezintă aventura lui Felicie, o tânără orfană care are o singură pasiune: dansul. Alături de Victor, cel mai bun prieten al său care îşi doreşte să devină un inventator renumit, pun la cale un plan extrem de îndrăzneţ pentru a fugi din orfelinat direct la Paris, Oraşul Luminilor şi al tuturor posibilităţilor. Felicie va trebui să lupte mai mult ca niciodată, să se autodepăşească şi să înveţe din greşeli astfel încât să poată transforma în realitate cel mai nebunesc vis al său... Într-o bună zi va deveni cea mai graţioasă balerină de la Opera din Paris.

Distribuit de Freeman Entertainment, filmul 3D „Balerina” are premieră pe marile ecrane din România din 3 martie.

Clipul care conţine declaraţia integrală a artistei poate fi urmărit aici: