Sărci

Keanu Reeves ţinteşte acţiunea în „John Wick 2”, din 17 februarie, la cinema

Diverse-f
16 Februarie 2017 ⋅

După succesul înregistrat în 2014 cu prima parte, Keanu Reeves revine în cinematografe, din 17 februarie, în continuarea filmului - „John Wick 2” cu o miză uriaşă şi acţiune la superlativ, care vor dezvălui toate secretele organizaţiei internaţionale de asasini.

După ce şi-a schimbat total stilul de viaţă şi s-a pensionat, legendarul personaj este din nou forţat să revină în misiune atunci când un fost asociat îi cere să se achite de o datorie mai veche şi să planifice un ultim asasinat. Obligat să respecte codul organizaţiei, John pleacă la Roma, unde se va confrunta cu cei mai periculoşi criminali din lume.

Implicarea lui Keanu Reeves în seria „John Wick” trece dincolo de apariţia lui pe marele ecran, actorul fiind cel care l-a convins pe Chad Stahelski să regizeze ambele filme. Cei doi se cunosc de pe vremea filmelor „Matrix”, când au lucrat împreună la elaborarea cascadoriilor.

Obişnuit să îşi facă singur cascadoriile, Keanu şi-a petrecut patru luni pentru a studia stilul brazilian de arte marţiale de la pionierii acestui sport, fraţii Machado. Mişcările de jiu-jitsu au stat la baza coregrafiilor protagonistului, iar Reeves a învăţat să stăpânească perfect mai multe tehnici de luptă corp la corp. „Stilul de bătaie al lui John se rezumă la a se apăra sau a ataca în absolut orice situaţie sau moment. Foloseşte judo şi jiu-jitsu chiar şi pentru a transforma o maşină într-o armă letală. Atât de multă determinare are personajul.”, declară actorul Keanu Reeves.

Distribuită de Freeman Entertainment, acţiunea „John Wick 2” îi aduce pe Keanu Reeves, Common, Ruby Rose şi Laurence Fishburne, în premieră pe marile ecrane din ţară începând cu 17 februarie.