Sărci

ARTiști: Lady Gaga

Artiști
24 Februarie 2016 ⋅

Activitate: 2008 – prezent

Gen: Electropop cu diverse influențe, dancepop, jazz

Ce este ARTA? Cum o recunoaștem? Ține ea de originalitate sau de reconstrucție? Putem crea cu adevărat ceva nou? Sau suntem limitați de ceea ce a fost creat deja?

Arta este ceva abstract cu adevărat. Unii o recunoaștem drept chestia aia care nu mă interesează, că doar nu degeaba am venit la real. Alții o vedem ca pe un mister ascuns pe fundul unei fântâni infinite. Este arta de sine stătătoare sau în relație cu știința? Este știința o artă? Este arta o știință? Probabil ambele afirmații sunt valabile, în funcție de cum vrem noi să definim arta. Ca să vă scutesc de alte lamentări specifice mie, o să constat cu stupoare că Știința și Arta sunt părți opuse ale aceluiași lucru.

Creația poate avea loc pe două căi: fie considerăm realitatea fizică și pornim de la ea cu idei asupra unei realități fictive, dar realistice, fie avem o realitate fictivă și căutăm să îi integrăm ideile în cea fizică, pentru a crea o imagine realizabilă. Ambele evocă anumite idei, concepții, ironii, sentimente chiar.

Aceste aberații proprii fiind enunțate, pot să mă ocup de următorul artist (pregătesc topoare pentru hateri), și anume de Lady Gaga.

Lumea din sală râde.

Râd și eu forțat cu ei.

Cu toții am văzut deja consacratul videoclip de mai sus. Încă din primele creații, Lady Gaga a știut să atragă atenția. Piesele dance-pop cu versuri simple și tematica succesului - Fame, cum îi zice și numele primului album. Mă amuză când mă gândesc că, la momentul înregistrării pieselor, artista noastră nu era faimoasă. Dar părea sigură pe ea. A studiat muzica de mică și a rămas fermecată de modă și de POP CULTURE. Dar, cumva, a știut ce trebuie să facă ca să obțină primii bani din muzică.

"We live for the fame, fame, baby, isn't it a shame, shame, in it for the fame, fame."

Numele cel puțin dubios i-a adus și o anumită obscuritate, care nu a făcut decât să crească atenția publicului și mai mult. Dar nu a rămas la atât. A continuat să se folosească de vocea ei (inutilă din moment ce majoritatea pieselor ei erau un light synthpop – cu voci modificate digital), și a reușit să introducă vestimentații inedite, dovedind o obsesie pentru formele descopuse din cristale și latexul negru, precum și o serie de fulgere ce aminteau de David Bowie (la fel cum o fac și o parte din piesele din primii ani). De la pop-ul clar al piesei Brown Eyes până la un electropop tot mai accentuat, întreg albumul se joacă cu tonalități din ce în ce mai puternice, căutând nesigur frecvența potrivită.

Nu a trecut mult timp după succesul succesului și Gaga deja s-a prins cum stau lucrurile. The Fame: Monster, deși un Extended Play, cu doar 8 piese noi, a adus o stabilitate a artistului. Gaga a creat opt piese diferite surprinzând opt monștri diferiți – prin versuri, compoziție, imagine. Nu a ieșit o capodoperă, dar a ieșit artă. Revedem descompunerile geometrice tot mai des în constumațiile artistei. Mie cel puțin mi-a rămas întipărit în minte telefonul albastru descompus într-o pălărie.

Toate piesele, au adus ceva nou, o nouă direcție în care Gaga să se extindă. Și tot aici și-a găsit curajul să își arate vocea. Și iubirea nemuritoare pentru pian, în cadrul piesei Speechless. Videoclipurile sunt lungi și la fel de unice precum piesele – nu se aseamănă deloc între ele. Prezintă arta la un alt nivel, prin firul poveștii, compoziția vizuală, coregrafie. Gaga testează terenul în toate cele trei dimensiuni, folosindu-se de coșmarurile ei cele mai tulburătoare și hotărăște ce vrea să facă mai departe.

Așa se naște Born This Way, un album închegat și omogen, ce construiește influențe din rock, metal, disco, house, jazz, pe o bază electropop. Versurile și tematica devin mai elevate și prind un contur în complexitatea lor net superioară. Costumațiile încep să fie mai puțin obscene și mai mult estetice, dar revenind periodic la descompuneri geometrice. Videoclipurile rămân la lungimea pieselor (oricum) lungi și creează o natură mai lentă a imaginii, nu pe cea specifică pop-ului modern, cu schimbări bruște și periodice de perspectivă.

Pe scurt? Gaga s-a rafinat. A renunțat la experimente împrăștiate în toate direcțiile. Muzica ei s-a calmat și a devenit mai profundă. Dar împingerea constantă a barierelor creației a rămas prezentă. Schimbările bruște de personalitate și înfățișare de la un cântec la altul au rămas și ele. Lady Gaga nu mai e puștoaica care vrea să se dea în spectacol, ci artista matură care a găsit o cale de exprimare. Una calmă și pașnică. Pentru moment.

"Don't hide yourself in regret, just love yourself and you're set."

Dacă ați crezut că flacăra s-a stins aici, v-ați înșelat amarnic. Următorul album aduce o explozie de voce, culoare, sintetizatoare și electropop. ARTPOP aduce o revoluție interioară pentru Gaga, pe care o exprimă prin muzică. A lăsat deoparte ereziile și a trecut la mitologia greacă. S-a acoperit cu un costum negru și și-a permis vocii să o domine.

Dacă a avut vreodată un concept album, Artpop e acela. Formulat exact pe ideea extinderii limitelor a ceea ce a fost imaginat până acum, Artpop sintetizează exact esența artei, continuând să aibă o compoziție simplistă, însă nepierzând nimic pentru asta. Chiar dacă, la prima vedere, nu toate piesele par să aibă o tematică complexă, evocă sentimente și idei multiple, jucându-se cu prejudecățile ascultătorului.

"A hybrid can withstand these things, my heart can beat with bricks and strings, my artpop could mean anything, anything at all."

Semnificațiile profunde și chiar autoironia își fac loc printre versurile pieselor, pentru cel care ascultă cu atenție mesajul și vrea să îl decodifice.

"I try to sell myself, but I am really laughing, because I just love the music not the bling."

"I stand here waiting for you to bang the gong, to crash the critic saying <<Is it right or is it wrong?>>"

"One second I'm a Koons, then suddenly the Koons is me. Pop culture was in art, now art's in pop culture in me."

După ce v-am scârbit cu versurile astea puerile, putem trece la cea mai recentă pasiune a artistei. Poate nu știți, poate nu credeți, dar Lady Gaga cântă jazz - nu, rectific, nu cântă jazz - trăiește jazz. Respiră jazz. Tony Bennett a invitat-o pe Gaga să cânte o piesă cu el pentru albumul lui Duets II. Dacă i-ar fi spus cuiva lui Tony nu numai că o să iasă o piesă genială, dar și că o să fie atât de uimit de vocea și talentul ei pentru jazz încât să îi propună să cânte un album întreg cu el - și că ea o să accepte... probabil ar fi strâmbat din nas.

Dar s-a întâmplat, și așa a apărut Cheek to Cheek - un album de coveruri jazz si classic pop cântate de duetul Tony&Gaga. Lady Gaga demonstrează că nu ne-a arătat tot ce poate încă, și că mai are mulți ași în mâneca hainelor extravagante. Ce urmează mai departe? Orice îi poate trece prin cap. De un singur lucru putem fi siguri - va împinge și mai departe limitele artei.

Partea cea mai importantă a artistei e că nu o poate opri nimic. Niciun gen muzical. Nicio imposibilitate vestimentară. Nici măcar un rol în American Horror Story nu a reușit să o doboare, rol pentru care a și câștigat un Golden Globe. În ultima perioadă, Gaga a trecut printr-o libertate artistică determinată de succesul ei. Momente precum coverul piesei Imagine și colajul comemorativ al lui David Bowie, idolul ei și inspirație a primului album, ne arată încă o dată, dacă mai era nevoie, că talentul, dedicația și arta semnate de Lady Gaga depășesc de fiecare dată noi bariere.