Sărci

Cronică: Valea Mută (2016)

26 Octombrie 2016 ⋅

 

IMDb: -

Episoade: 4 (mini-serie)

Probabil că și orașul vostru a fost asaltat de postere și bannere cu cea mai nouă producție HBO EUROPE. Dacă nu v-ați dat seama deja, vă prezint ceea ce pare a fi cel mai bun serial românesc creat vreodată.

Valea Mută prezintă povestea a doi elevi, care, din întâmplare, sunt martorii a 4 crime, fiind astfel atrași într-o conspirație mult mai mare decât și-ar putea imagina. Astfel, rezolvarea cazului, mai exact ancheta poliției, se împletește cu viețile de zi cu zi ale celor 2 tineri, având un rezultat surprinzător de bun.

Ce face acest acest serial ca să iasă în evidență în televiziunea românească este caracterul său occidental. Eram obișnuiți cu telenovele mai mult sau mai puțin ieftine, intercalate printre seriale spaniole de proastă calitate, în timp ce americanii și britanicii scoteau pe bandă rulantă producții de calitate la nivel mondial. Uite că HBO a mirosit potențialul românesc și deschiderea pe care o avem (în special noi tinerii) spre acest gen de producții, iar după succesul de anul trecut cu serialul Umbre, gigantul televiziunii revine cu o producție și mai îndrăzneață, „revoluționară”. Valea Mută abordează o temă mult dezbătută și disprețuită – homosexualitatea – și face asta în cel mai dureros mod posibil: folosindu-se de adevăr.

Philip este un băiat neintegrat, închis, neînțeles de nimeni. Când își mărturisește sentimentele față de cel mai bun prieten al său, fiind respins, oarecum batjocorit, lumea i se răstoarnă cu susul în jos. Obligat să ia parte la minciuna lui Horia, pentru a ascunde ce s-a întâmplat între ei 2 la cabană, tânărul trebuie să înfrunte pericolul constituit de ucigașul pe care îl văzuseră în acțiune, de unul singur. Pe lângă a fi un thriller captivant, serialul ne prezintă concepția românească despre homosexualitate, dificultățile unui băiat diferit de a se integra în societate, cum vulnerabilitatea și bunătatea sunt mereu abuzate. Theodor Șoptelea reușește să transmită toate aceste emoții perfect, fiind adevărata atracție a serialului. Vlad Bălan, Horia, are o prestanță excepțională la rândul său, jucând rolul antagonistului social-emoțional.

Am mai spus asta de nenumărate ori, dar Valea Mută este unul dintre serialele mele favorite din această toamnă. În ciuda acelui iz românesc pe care îl răspândește asupra unei producții de fond occidentale, Valea Mută este un must-watch, aducând în discuție o temă sensibilă, mascată de o povestea foarte captivantă, presărată cu multe răsturnări de situație.