Sărci

Cronică: Stranger Things (2016 - )

19 August 2016 ⋅

 

IMDb: 9.1

Episoade: 8 (renewed pentru sezonul 2)

Nu se întâmplă prea des ca un serial să atragă atenția unui număr foarte mare de telespectatori la scurt timp după ce a fost lansat. Se întâmplă și mai rar ca un serial să păstreze aproximativ aceeași notă pe IMDb și la 1000 si la 100.000 ratinguri. Stranger Things, hit-ul verii produs de nimeni altcineva decât platforma Netflix, este un subiect ultra-dezbătut și acum, la mai bine de o lună de la lansare. Eu personal sunt încă șocat de popularitatea acestui serial în România, în săptămâna imediat următoare lansării. Dar pe bună dreptate, în definitiv.

Stranger Things este un omagiu adus anilor ’70-’80, punând laolaltă elemente din filme celebre precum E.T., ALIEN sau The Goonies. Când dispare Will Byers, un băiat de 13 ani dintr-un orășel american, întreaga comunitate este dată peste cap. Se formează mai multe grupuri de căutare, care aleg căi diferite de acțiune, dar care în final se intersectează într-un mod grandios. Mike, Dustin și Lucas, prietenii cei mai buni și totodată partenerii de Dungeons&Dragons ai lui Will, în ciuda stării generale de alertă și a interdicției părinților de a părăsi casele după lăsarea întunericului, decid să dea o mână de ajutor în rezolvarea dispariției prietenului lor. Astfel, cei 3 băieți o găsesc pe Eleven (poreclită El), o fetiță de vârsta lor cu puteri telekinetice.

Finn Wolfhard, Gaten Matarazzo și Caleb McLaughin (Mike, Dustin și Lucas) sunt niște actori incredibil de talentați pentru vârsta lor. Personajele interpretate de ei sunt dinamice, amuzante și inocente, exact cum ar trebui să fie copiii de 13 ani. Sunt cumva forțați să se maturizeze din cauza dispariției lui Will, dar abordarea lor asupra lumii ce îi înconjoară și părerile lor despre societate rămân tipic copilărești. Eleven, pe de altă parte, aduce în discuție elementul conspiraționist. Considerată drept rezultatul experimentelor umane cu LSD din anii ’70, El pare desprinsă din unul din romanele lui Stephen King, asemănându-se extrem de mult cu Carrie. După ce a fost ținută captivă toată viața, după ce experimente crunte au fost făcute asupra ei, El învață ce înseamnă familia, prietenia și chiar dragostea.

Joyce, mama lui Will, este prima care acceptă paranormalul, dezvoltând o metodă șocantă (și amuzantă) de a comunica cu fiul ei. Șeriful Hopper îi devine aliat și împreună descoperă ce se întâmplă la compania care furnizează energia electrică din oraș.

Jonathan Byers, fratele lui Will, este considerat drept ciudatul liceului, iar dispariția fratelui său nu îl pune într-o lumină mai bună. Nancy, sora lui Mike, ajunge să fie singura lui prietenă și împreună construiesc propriul lor caz în încercarea de a-l găsi pe Will, în momentul în care Jonathan realizează că mama lui este nebună.

Există foarte multe plot holes în poveste și foarte multe detalii care devin neverosimile. Acceptăm caracterul fictiv al serialului, dar multe aspecte legate de mentalitatea locuitorului orașului, implicarea părinților în viața copiilor și abilitățile de detectivi a personajelor mai sus menționate, trag un semn de alarmă legat de verosimilitatea întregii povești.

În doar 8 episoade, scenariștii nu au destul timp să prezinte satisfăcător de multe detalii despre toate entitățile din seriale. Astfel, ne regăsim la finalul sezonului cu foarte multe întrebări, la care sperăm că vom primi răspunsuri într-un al doilea sezon.

Trecând (ușor) peste toate aceste posibile minusuri, Stranger Things este un serial excepțional, antrenant, care te ține în suspans de la primul până la ultimul episod.

Recomand un maraton, pe întuneric, cu volumul dat la maxim, dacă vreți să trăiți serialul, nu doar să îl urmăriți!