Sărci

Cronică: Revenge - Răzbunare (2011-2015)

Dramă-s
22 Iulie 2016 ⋅
Tudor

 

IMDb: 8.0

Episoade: 89 (serial finalizat)

 

“Before you embark on a journey of revenge, dig two graves.” (Confucius)

Îmi amintesc și acum cât de fascinat am fost cu mulți ani în urmă de Contele de Monte Cristo al lui Dumas. O carte absolut superbă, a cărei idee în sine o consider o capodoperă. Acum, imaginați-vă extazul și curiozitatea mea, atunci când am descoperit că există un serial inspirat după capodopera lui Dumas, adaptat însă la zilele noastre. Primul lucru pe care l-am făcut? Am dat play unui episod, mi s-a părut bunicel, așa că l-am continuat, până ce acum câteva zile l-am terminat.

În rolul principal o avem pe Emily Thorne (Emily VanCamp), o fată frumoasă, inteligentă și bogată, a cărei viață e aparent minunată: deține o vilă pe plajă în Hamptons, are mulți prieteni și a cucerit inima unui bărbat pe măsură - Daniel Grayson (Josh Bowman). Însă, dincolo de aparențele înșelătoare ale unei vieți perfecte, Emily ascunde un secret întunecat: plănuiește să îi distrugă pe toți cei care l-au trădat pe tatăl ei cu mulți ani în urmă, făcându-l vinovat pe nedrept. După moartea acestuia, Amanda Clarke primește o moștenire uriașă, își schimbă numele în Emily Thorne și cumpără vechea sa casă, așteptând să își poată pune planul în aplicare.

Cu toate că mulți oameni au contribuit la distrugerea tatălui lui Emily, persoana pe care aceasta o urăște cel mai mult este Victoria Grayson (Madeleine Stowe), femeia în care tatăl ei și-a pus toată speranța și dragostea, dar care a pus la cale ruinarea sa încă de la bun început. Totodată, Victoria este și mama lui Daniel, iubitul lui Emily. Interesant până aici, nu?

Prin intermediul serialului vei putea vedea ce reprezintă cu adevărat să locuiești în Hamptons, cum petrece vară de vară elita newyorkeză și cât de multe minciuni și trădări se pot ascunde într-un zâmbet fals și un surâs prefăcut. În Hamptons, familia Grayson este cea mai puternică, deoarece ei fac legea și tot ei decid cine poate să stea și cine nu. Pe lângă Daniel, Victoria și Conrad Grayson (Henry Czerny) mai au încă o fiică, pe Charlotte (Christa Allen), ale cărei aventuri alături de prietenii ei mi-au amintit constant de Gossip Girl (că tot ziceam de Gossip Girl, fanii au ocazia să îl reîntâlnească pe fratele mai mic al Serenei).

Pe lângă personajele deja menționate, mai avem una bucată prieten din copilărie, Jack Porter (Nick Wechsler), care încă își aduce aminte de Amanda lui cea dragă, de care e încă îndrăgostit *clișeul permanent*, dar și omul care o ajută pe Emily să se răzbune, afaceristul Nolan Ross (Gabriel Mann), veșnic recunoscător tatălui lui Emily pentru că a crezut în el și în visele lui.

Acțiunea serialului este complexă, drama și suspansul sunt la ele acasă, însă are unele momente *nu multe* când are tendința să se transforme într-o telenovelă ieftină. Cheia succesului poveștii este antiteza dintre Emily și Victoria, într-un război atât direct, cât și indirect, pe viață și pe moarte.

În mod cert nu este cel mai bun serial din toate timpurile, dar este interesant de văzut atunci când rămâi în pană de idei și vrei să încerci ceva nou. Ceea ce apreciez cel mai mult este că nu e un serial cu o poveste plictisoare, lungită la nesfârșit. 4 sezoane sunt absolut suficiente pentru a nu pierde publicul.

În concluzie, îl recomand.

Fie îl vei termina într-o săptămână pentru că îți va plăcea la nebunie, fie vei trage mult de el, agățându-te de o ultimă fărâmă de curiozitate în ceea ce privește soarta personajelor. Nu există cale de mijloc.