Sărci

Cronică: Shadowhunters (2016 - )

Fantasy-s
18 Ianuarie 2016 ⋅

 

IMDb: 6.3

Episoade: 13 (renewed pentru sezonul 2)

 

Nu ştiu dacă am mai fost vreodată atât de critică faţă de un serial, faţă de nişte actori sau referitor la toată această chestie, că altfel nu o pot numi, care se vrea a fi un serial de mare succes.

După ce o mare parte dintre cei care au citit cărtile (dacă nu ştiai că totul a pornit de la o serie numită Instrumente Mortale, scrisă de Cassandra Clare, care este relativ bine prezentată, cu o poveste destul de interesantă şi personaje bine conturate, atunci ruşine, ruşine şi iară ruşine) au aşteptat filmul cu nerăbdare pentru a-şi exprima mai apoi dezacordul cu modul în care a fost conceput întregul film, iată că acum, mai mult de jumătate dintre cei care au fost dezamăgiţi de film sunt scârbiţi de serial.

Personal, pot spune că nu m-am simţit atât de deranjată de film. Desigur, erau anumite mici lucruri schimbate, însă eram mulţumită în primul şi în primul rând de faptul că acţiunea cărţii a fost respectată şi în film, şi că nu ne trezeam că se întâmplă una şi alta pe lângă subiect. Apoi a fost distribuţia, care chiar mi-a plăcut. Lily Collins a interpretat-o pe micuţa Clary cu adevărat bine prin prisma faptului că probabil a citit cărţile şi a înţeles cum să transmită emoţia. O altă alegere bună, consider eu, a fost Jamie Campbell Bower. Rolul lui Jace i s-a potrivit mănuşă şi nu doar eu spun asta. Atunci când am văzut pentru prima dată că el va interpreta rolul lui Jace primul lucru la care m-am gândit a fost faptul că efectiv îi dădea viaţă personajului, potrivindu-se atât din punct de vedere fizic cât şi la capitolul interpretare.

Revenind la acest incredibil serial, din nou trebuie să spun că mă lasă rece. Dar să o luăm pas cu pas.

După ce toată lumea a crezut că Shadowhunters va aduce publicului mult mai multe decât a putut oferi filmul, mai ales prin prisma faptului că este un serial şi subiectul cărţii poate fi elaborat, acum fanii au cam rămas cu buza umflată. E cumva haios până devine enervant şi apoi îţi piere cheful.

Primul semnal de alarmă care ar trebui tras ar fi felul în care este scris scenariul. Dacă se face un film sau serial bazat pe o serie de cărţi, atunci, mi se pare logic, şi aici nu cred că greşesc, să se respecte într-o oarecare măsură acţiunea cărţilor. Nu schimbăm noi lucrurile după cum ne taie capul, că parcă aşa ar avea mai multă dinamică şi ar prinde mai bine la public. Faptul că povestea nu este respectată a deranjat mulţi fani care şi-au exprimat părerile cu privire la inserţia anumitor scene care nu ar fi trebuit să existe, cum ar fi secvenţa în care Clary discută cu Jocelyn în timp ce doi dintre oamenii lui Valentine vin după ea şi au acel moment în care mama ei aproape că îi spune totul şi e cumva ciudat fiindcă nu ar trebui să fie niciodată aşa şi arată mai degrabă penibil, o încercare penibilă de a spori suspansul serialului, suspans care nu există.

Apoi ar mai deranja şi faptul că nu sunt respectate micile detalii semnificative. Clary nu ar trebui să poarte nimic la gât. Piatra aceea, care în serial îi revine lui Clary, ar trebui să fie roşie şi să stea aşezată la gâtul Isabellei, ca un detector de demoni. Simplu pentru cei care au citit cărţile. Apoi partea cu Simon şi vampirii, care în serial este prezentată sub forma unei răpiri în timp ce Clary şi Jace coborâseră în Orasul Oaselor. Ca să clarificăm situaţia, răpirea lui Simon ar fi trebuit să se producă după ce băuse o poţiune la petrecerea lui Magnus şi abia atunci vampirii îl răpesc ca apoi gaşca de vânători de umbre şi cu Clary să intre pe proprietatea vampirilor, în Dumort, pentru a-l recupera. Ar mai fi prietenia  dintre Dorothea şi Jocelyn, care în carte nu există, nu sub forma din serial. E absolut aiurea faptul că nişte oameni de la care te-ai aştepta să-ţi ofere un produs impecabil sfârşesc prin a aduce publicului o asemenea tâmpenie.

Un alt lucru deranjant ar fi modul în care actorii joacă şi cum au fost aleşi pentru rol. Singurii pe care îi văd cu adevărat interpretând bine şi potrivindu-se cu personajul ar fi Simon şi poate şi Alec, cu mici excepţii. Isabelle mi se pare puţin cam prea exagerată şi pare prea axată pe latura asta de fetiţă cochetă, de parcă dacă ar izbucni o luptă ea nu ar putea începe dacă i s-ar şterge rujul de pe buze.

Jace nu e interpretat corespunzator, şi dincolo de rolul lui în toată acţiunea, el este cel care ar trebui să ofere sarea şi piperul. În loc de asta, îşi umflă pieptul ca să pară băţos şi, pentru intensificarea momentului atunci când este vorba de un cadru strâns, avem doar chestia cu îngustatul ochiului şi faptul că îşi strânge colţurile gurii. Fraţilor, cum a luat omul ăsta rolul pentru Jace? Aveam o părere bună despre Dominic, din punct de vedere al interpretării vorbind, şi am crezut că va oferi personajului un plus de valoare. În loc de asta, are o singură privire, aceea de băieţel şmecheraş sau aceea în care îşi îngustează pleoapele şi strânge din dinţi, de parca ar avea o problemă cu lentilele de contact sau încearcă să-şi amintească ce ar fi trebuit să spună.

Clary mi se pare la fel de prost interpetată şi majoritatea fanilor au spus că Lily Collins a reuşit cel mai bine să aducă la realitate personajul. În serial avem o Clary fetiţă, care se aranjează în oglinjoară şi are mutriţa aia zâmbitoare de parcă ar avea de gând să iasă nişte paparazzi din tufişuri. Ideea de a interpeta pe cineva este să înţelegi personajul şi să te comporţi ca atare. Clary din carte nu poartă tocuri, nu prea îi pasă ei cum îi stă părul şi nici nu zâmbeşte continuu înainte ca lucrurile să o ia razna. Katherine McNamara pare preocupată să stea cu gura întredeschisă, asta fiind probabil figura ei de *sunt şocată*, să păşească cum trebuie pe tocuri şi să facă ochii mari la ceea ce-i spune un personaj sau altul, vrând să arate interesată de subiect şi cumva încă nelămurită.

Între Clary şi Jace nu există nici măcar un fel de scânteie. Bine, fără scântei. Luminiţe, ceva? Orice? Nu, nu primim nimic. Felul în care personajele relaţionează ar trebui să pară real şi după privirea lui Jace ar fi trebuit să-mi dau seama că ar cam simţi ceva pentru neajutorata aia mică, nu ca ar vrea să facă pe băiatu' mare şi descurcăreţ. Momentele dintre ei doi sunt absolut puerile, mai ales scena în care el îi dezvăluie că este vânător de umbre şi că „toate legendele sunt adevărate". Hai pe bune? Legenda spune că trebuia să simţim emoţia personajelor şi dacă nu au fost în stare să aibă o conexiune în scenele în care vorbeau, sunt curioasă cum va fi momentul sărutului. Desigur, nu e o treabă grea, dar dacă cei care urmăresc nu simt nimic şi conexiunea dintre cele două personaje este tăiată cu patentul, atunci s-a dus naibii şi romantismul şi tot.

Să nu mai adăugăm o lungă discuţie despre decor şi cum ar fi trebuit să stea lucrurile. Institutul este prezentat aiurea, într-un fel banal şi parcă ignorând tot ceea ce ar fi avut de oferit, ba mai mult, în cadru apar şi alţi vânători de umbre. Să nu mai spunem faptul că ascunzătoarea lui Valentine şi locul unde o aduce pe Jocelyn este Cernobîl. Good job, ce imaginaţie aveţi, zău aşa! Dintre toate locurile unde se putea ascunde după ce şi-a înscenat moartea, fix la Cernobîl s-ar duce Valentine ca să înmulţească specia de demoni, că locul e plin de chimicale şi chestii. Păi bine mă, nu i-au permis la Fukushima şi a venit la Ceronobîl?  

Oricum ar fi, nu este ceva care să impresioneze şi cred că aveam şi aşa o mulţime de seriale care să ne plictisească cu modul de interpretare al actorilor sau prin felul în care sunt concepute, acum alăturându-se încă unul. Sunt dezamăgită că atât de slabă a fost viziunea lor cu privire la tot ce oferea cartea şi au transpus în halul ăsta o lume incredibilă şi o poveste captivantă ca cea originală. Poate unii dintre voi aţi auzit de Shania Twain şi de una dintre cele mai cunoscute melodii ale ei, al cărei refren îmi stă şi mie pe buze în timp ce revăd anumite scene ce sunt etichetate de unii ca fiind extraordinare: "That don't impress me much".