Ana, mon amour (2017)

Cronici Filme
9

Uimitor

Ana, mon amour (2017)
Ana, mon amour (2017)

Ana, mon amour este analiza unei povești de dragoste, o incursiune atipică ce surprinde cele mai tensionate și delicate momente din evoluția unui cuplu.

 pe IMDb

La 11 ani după apariția romanului Luminița, mon amour (2006), deCezar Paul Bădescu, avem ocazia să vedem o acțiune atât de des practicată în State și în alte țări, de transpunere a acestui succes literar în mediul cinematografic.

Pentru cinefilii care lipsesc de la filmele românești care nu se înscriu în genul comedie, le recomand să-și schimbe atitudinea măcar în privința acestui film și să-și ia portofelele în dinți până la casa de bilete. Ana, mon amour încalcă normele selective și pretențioase ale filmelor românești de calitate pe care cei însetați de distracție le declară cu nonșalanță „filme de apartament” și expune o poveste vie, plină de varietate în ton, care, după a mea părere umilă, poate fi gustată de orice tip de spectator.

Răspunzând la o întrebare din partea publicului, Cezar Paul Bădescu ne spune că nu avem de-a face cu o ecranizare a cărții, romanul fiind mai degrabă doar o sursă de inspirație pentru film. Ambele medii redau povestea de dragoste/dependență dintre doi tineri, studenți la Litere, trecându-ne prin momentele critice ale perioadei de treisprezece ani în care aceștia convețuiesc. Ana suferă de o boală care în film rămâne nenumită și care are ca efecte crize periodice de tremurat și contractări abdominale. Potrivind această slăbiciune peste nevoia tânărului Toma de a-și valoriza calitățile protectoare de bărbat, cei doi se îndrăgostesc cu o intensitate care rămâne incertă de-a lungul fimului și al cărții, subiectul unei iubiri adevărate între ei doi fiind unul supus interogării reflexive pe întreaga durată a relației.

Dezaprobarea ambelor familii și ocurența tot mai desă a crizelor depresive ale Anei se adaugă la boala cu care fata pare prea puțin dornică să lupte, iar toate împreună devin problemele cu care Toma are de-a face zi de zi. Viața împreună cu Ana ajunge să-l sece de orice resurse, dar nevoia lui de a-i purta fetei de grijă ajunge să se transforme într-o dependență de necombătut. Chiar și după ce crizele de ambele feluri se opresc, și Ana se pune pe picioare, relația rezistă destrămării o bună bucată de vreme, până ce, după 13 ani, incompatibilitatea triumfă și cei doi se despart.

În raport cu cartea, filmul adoptă o tonalitate mai dramatică și mai lipsită de artisticitate în ceea ce privește viziunea lui Toma asupra propriei vieți. Aproape toată partea întâi a romanului este suprimată în primele 10 minute de film, concentrându-se mai mult asupra părților mai avansate ale relației lor. Identificarea unui factor sexual predominant pe care personajul romanului, Cezar, îl sugerează subliminal cititorului ca fiind motorul lumii în care ființează, este reprezentat în film de o singură scenă de sex cu Ana, ce-i drept, detaliată în stilul Love (2015, de Gaspar Noe). Trauma situației grotești în care tatăl Anei, cu care Toma este obligat să doarmă, îl ia în brațe în timpul timpul nopții, se transpune în visele sinistre pe care Toma le dezvăluie psihologului.

Am fost puțin dezamăgit de faptul că filmul a suprimat un vis sinistru, atât de detaliat descris în roman, reducându-l la doar câteva referințe pe care Toma le face psihologului său, când deschide ușa să plece, fără ca audiența să fi fost introdusă până atunci în acest subiect. Cum face și cu alte aspecte ale cărții, elementul visului este fragmentat diferit în film pentru a oferi aceeași senzație sau a transmite aceeași idee despre experiențele personajului, și chiar dacă visul la care eu am ținut nu a existat în film, acesta a fost transpus într-o serie de alte vise, mai succinte și mai directe, care împreună compun aceeași defulare onirică a unei obsesii față de noaptea petrecută la familia Anei.

Personajul cărții, Cezar, este unul care comunică și dincolo de planul narativ în care este prins, schimbând câteodată locul cu naratorul. Filmul a renunțat în mod curios la această tendință a personajului principal și, mai important decât atât, la caracteristica lui de a se vedea proiectat pe un ecran de cinematograf, lucru pe care el îl face în carte, și din care rezultă și câteva angajări în dialog cu audiența din „scaune”, devoratoare de „popcorn”. Mi se pare neinspirat ca un personaj, care confundă mediul în care lumea lui ficțională este configurată cu cel cel cinematografic, să nu mai facă referire la acest mediu când el chiar devine cel cinematografic.

Pot găsi rațiunea acestei alegeri doar în tonul preponderent tragic al filmului, spre deosebire de cel cu mult mai umoristic și satiric al cărții, deoarece o analiză a personajului asupra propriei vieți într-un dialog cu o audiență străină care o tratează ca pe un film nu are cum să nu aducă în ecuație umorul. Cu toate acestea, nu înțeleg de când a devenit umorul ceva pe care o operă narativă își permită să-l dea la schimb pentru tragedie.

Scenele de sex, despre care am mai vorbit, numeroase în carte, doar una în film, mă intrigă la nivelul la care este lipsită de orice fel de cenzură, dar nici scena în sine și nici această „tehnică” curajoasă de expunere nu își găsesc locul în genul de film care Ana, mon amour dorește să fie. În Love, al lui Gaspar Noe, sexul explicit are un rol foarte important, raportându-se constant la ceea ce percepem noi a fi dragoste în afara relațiilor sexuale. În cartea Luminița, mon amour, așa cum am mai spus, sexul este, în ochii lui Cezar, motorul care dinamizează lumea și care a făcut și relația lui cu Ana să se concretizeze la începuturile ei.

În film, însă, nu există niciun alt element care să facă referire la „sexualitatea lumii”, deci la această idee s-a renunțat complet, iar scena de sex de la început se găsește singură în fața tuturor celorlalte aspecte ale vieții celor doi împreună, deci filmul se raportează la sfera sexuală doar ca la ceva subînțeles. Prin urmare, nu am văzut rostul unei scene atât de șocantă și detaliată într-o poveste și o teză a filmului care nu sunt în nicio măsură despre asta.

În ciuda acestor alegeri dubioase pe care filmul le face în detrimentul romanului, produsul final reușește să stea pe propriile picioare și să reprezinte o piesă dramatică independentă de carte, care comportă și câteva faze de umor de calitate, și în care esența poveștii cu adevărat originale dintre Luminița și Cezar este transferată cu succes într-un alt mediu și într-un alt înveliș ideologic. Observațiile mele au privit mai mult relația dintre cele două medii, dar luând executarea filmului separat, pot spune că face dreptate poveștii, păstrându-i coeficientul valoric, și totuși, reinventând-o.

Trailer

No items found.
9

Uimitor

„Înclinat către progres. Cu picioarele în regres. Stau pe loc și mă gândesc – vreau să plec sau m-amăgesc?!“ Are părul foarte fin și plat din naștere. Îi place orice mâncare ce conține ou. Nu citește poezie. Îi pasă de ce crede lumea. Îi este prea des rușine. Sunt înalt și slab. Bea bere doar ca să poată dormi. Ar vrea să-l fi cunoscut pe F. Scott Fitzgerald. Nu s-ar căsători cu Virginia Woolf (oricât și-ar dori ea), i-ar da o palmă lui Orson Scott Card și ar vrea să trăiască viața lui Tolkien. Motto: Gândește-te de două ori înainte să gândești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader