Downsizing · MiNi-OAMENii (2018)

Cronici Filme
7.5

Bun

8.3

User Avg

Downsizing · MiNi-OAMENii (2018)
Downsizing · MiNi-OAMENii (2018)

Dr. Jorgen Asbjørnsen (Rolf Lassgård), om de știință din Norvegia, inventează o modalitate prin care orice vietate poate fi micșorată. Cu ajutorul acestui proces, dacă toți oamenii s-ar micșora, ar scădea poluarea, problema suprapopulării și multe alte lucruri care ar putea opri dezastrul ecologic de care ne apropriem.

11 ani mai târziu, aproape 3% din populația planetei a decis să își ducă viața având o înălțime de 15 centimetri.

 pe IMDb

Oamenii de știință nu se pot pune de acord legat de foarte multe subiecte, însă cu toții ne avertizează că nici planeta noastra nu mai e chiar ce a fost. Poluarea și suprapopularea sunt doar 2 din cauzele problemei mondiale cu care ne confruntăm. Mulți dintre noi încercăm, într-o mai mică sau mai mare măsură să ajutăm la refacerea Pământului. Dar dacă ni s-ar oferi șansa să facem ceva cu adevărat important, dar ne va schimba radical viața, am face-o? Aceasta este una dintre întrebările pe care își dorește filmul Downsizing să ni le punem.

Dr. Jorgen Asbjørnsen (Rolf Lassgård), om de știință din Norvegia, inventează o modalitate prin care orice vietate poate fi micșorată. Cu ajutorul acestui proces, dacă toți oamenii s-ar micșora, ar scădea poluarea, problema suprapopulării și multe alte lucruri care ar putea opri dezastrul ecologic de care ne apropriem. 11 ani mai târziu, aproape 3% din populația planetei a decis să își ducă viața având o înălțime de 15 centimetri.

Însă salvarea planetei nu e singurul beneficiu pe care îl aduce această micșorare, după cum află și Paul Safranek (Matt Damon), un nimeni cât se poate de mediocru din Omaha, Nebraska. Oamenii mici locuiesc în orașe artificiale cu comunități perfecte, în care banii considerați puțini în lumea reală sunt o avere și toată lumea e fericită. După cum îi spune și prietenul său Dave (Jason Sudeikis), „Nu te micșorezi ca să salvezi planeta. Te micșorezi ca să te salvezi pe tine.” Astfel, după ce vizitează una din cele mai mari comunități de oameni mici, Paul și sotia lui, Audrey (Kristen Wiig), se decid să facă pasul cel mare: să se micșoreze.

Desigur, cum se întâmplă în astfel de cazuri, odată micșorat, Paul descoperă că lucrurile nu sunt niciodată așa cum par la început și că s-ar putea ca acest proces ireversibil căruia i s-a supus să fie punctul de pornire al unui număr mult mai mare de aventuri decât se aștepta. Întâlnire cu contrabandistul Dušan (Christoph Waltz) și vietnameza Ngoc Lan (Hong Chau) îl obligă pe Paul să descopere în sfârșit cine este el cu adevărat.

Filmul are o cadență foarte bună, trecând privitorul prin începuturile modeste alea lui Paul până la bărbatul care ajunge a fi la finalul călătorirei sale. Spre exemplu, scena în care ni se arată procesul micșorării este lungă, fiind prezentat fiecare pas de care este nevoie, fără să pară obositoare. Însă, țin să vă avertizez, aici sunt câteva scene de nuditate (nimic sexual, totul este foarte clinic și medical, dar totuși) care au șansa să deranjeze.

Deși nu ar trebui. Umorul, din nou, este un punct foarte al acestui film. În mod foarte reconfortant, chiar dacă glumele nu pot fi puse neapărat în categoria „inteligente”, nu se bazează pe cuvinte obscene sau situații extreme ca să ne facă să râdem, cum au tendința multe filme din ziua de azi. În același timp, pelicula ne pune în fața unor întrebări cu care putem pleca foarte ușor acasă. Noi ce am face, dacă am fi puși în fața unora din situațiile prezentate? Care dintre stilurile de viață este cel corect? Sau există oare un stil de viață care să poată fi neapărat considerat cel „corect”? După părerea mea, un film bun nu este acela care îți dă răspunsurile, ci acela care te face să îți pui aceste întrebări. Iar Downsizing reușește.

Per total, consider că a fost un film bun. Actorii își intră bine în rol, atât veteranii Matt Damon sau Cristoph Waltz, cât și nou venita Hong Chau. Lumea miniaturală este interesant construită, mai ales scenele din fiordurile Norvegiene, văzute prin ochii personajelor principale, care au 15 centimetri. Mi-ar fi plăcut să văd un pic mai multă interacțiune între oamenii mari și oamenii mici, dar la o lungime de 2+ ore, pot înțelege de ce nu a părut atât de important pentru a spune povestea ce trebuia spusă.

Mulțumesc RO IMAGE 2000 pentru invitație!

7.5

Bun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader