Silence: Puterea credinței (2017)

Cronici Filme
Comandă DVD
10

Perfect

Silence: Puterea credinței (2017)
Silence: Puterea credinței (2017)

„Silence” îi are în distribuție pe Andrew Garfield („Uimitorul Om-Păianjen”, „Fără armă în linia întâi”), Adam Driver („Star Wars: Trezirea Forței”, „Paterson”) și Liam Neeson („Lista lui Schindler”, „Teroare în Paris”). Pelicula urmărește traseul celor doi tineri misionari, părintele Sebastian Rodrigues (Garfield) și părintele Francisco Garupe (Driver), în misiunea lor de a-și găsi mentorul dispărut și de a le predica sătenilor creștini pe care îi întâlnesc și care sunt forțați să se închine lui Dumnezeu în secret. În acea perioadă, în Japonia, lorzii feudali și samuraii conducători erau hotărâți să șteargă creștinismul de pe teritoriul lor; creștinii erau persecutați și torturați, forțați să devină apostați, adică să se lepede de credința lor, de teama unei morți prelungite și agonizante.

 pe IMDb

Shusaku Endo este un autor japonez care și-a desfășurat activitatea literară în și după jumătatea secolului XX și a fost considerat primul reprezentant al celui de-al treilea mare val de scriitori japonezi de după Al doilea Război Mondial, în cea mai mare parte datorită perspectivei proaspete cu care acesta abordează problema religioasă în contextul japonez, european și confruntarea dintre acestea.

Endo este autorul romanului Tăcere, după care a fost făcut filmul cu același nume, în regia (și după scenariul) lui Martin Scorsese, și a fost considerat de critici ca fiind și capodopera scriitorului. Consider că, pentru a pătrunde mai bine în problemele pe care le pun cele două medii, cartea și filmul, trebuie menționat că ceea ce vedem în povestea părintelui Rodriguez, misionar creștin în Japonia, reprezintă traducerea în universul ficțional a unei cugetări de-o viață a lui Endo în privința confruntării pe plan ideologic a doctrinelor spirituale, catolică și budistă.

După ce a trăit o vreme în China, încă din fragedă copilărie, la vârsta de 11 ani s-a întors în Japonia, alături de mama sa, iar acolo a fost botezat și introdus în catolicism (în China fusese budist, la fel cum erau și japonezii). După cel de-Al Doilea Război Mondial, pleacă în Franța să studieze scriitorii catolici francezi. Romanele sale abordează în principal tema vinei și a responsabilității sociale în cele două structuri sociale în măsura în care sunt influențate de latura teologică.

Filmul lui Martin Scorsese a făcut mai mult decât să se bazeze pe carte în proiectarea unui scenariu diferit pentru mediul cinematografic. Lucru care nu se mai poate spune despre multe proiecte asemănătoare,Silence este o ecranizare a romanului, în sensul că se abate foarte puțin și aproape insesizabil de la detaliile scrise, păstrând aproape toate secvențele narative intacte și în aceeași ordine (de fapt, le păstrează pe toate, doar adaugă câteva la sfârșit). Nu cred că o altfel de abordare ar fi făcut dreptate cărții întrucât povestea tulburătoare și problemele ideologice și spirituale sunt puse de autor în formula cea mai cristalină și rece care se cuvine unei povești mărețe. Ceea ce reușește filmul să facă prin delicatețea cu care tratează materialul original, cu grijă să nu-i deformeze mesajul, este să scoată în față și să accentueze subtilitățile inițiale.

Dacă ar fi fost să numesc o caracteristică centrală sub semnul căreia cartea pune confruntarea celor două religii, aceasta ar fi fost rezistența naturii umane la schimbare de dragul unei iluzii, pe când filmul m-a făcut să recunosc în budismul acelor japonezi (din ficțiune) și în creștinismul acelor catolici, tabăra celor care luptă cu iluziile și tabăra celor își dedică viața unei iluzii. Nu spun aici că Dumnezeul creștin nu există, nici romanul, nici filmul nu spun asta.

Ambele medii tratează cele două religii cu aceeași obiectivitate, însă replica reieșită doar din film, a părintelui Ferreira, că budiștii luptă cu iluziile, limpezește un concept sugerat mai subtil în dialogul din carte, și instaurează foarte clar acest nivel de comparație între cele două religii, accentuat de semi-revelația părintelui Rodriguez când ajunge să vadă în martiriu un ultim gest egoist în detrimentul iubirii supreme. Aici se întrevede și utilitatea pe care japonezii o caută în religia poporului lor.

Și budismul este preluat de la chinezi, dar rolul inchizitorului Inoue este acela de a reprezenta argumentul conducerii pentru acceptarea budismului și distrugerea oricărei urme de creștinism – „reflectarea lor îndelungată” a avut ca rezultat concluzia că budismul promovează într-ajutorarea și lupta pentru unsine mai bun care este posibil chiar aici, pe Pământ, pe când creștinismul îndură această realitate în ideea unei finalități absolute, care este Paradisul. Pentru carte și film, nu este relevant dacă acest argument poate fi combătut sau nu, ci relevantă este dedicarea japonezilor în a judeca rațional și a avea o opinie solidă în ceea ce privește soarta spirituală a poporului lor.

Un punct de vedere care mi-a fost sugerat de un prieten și care mi se pare foarte interesant este întărirea argumentului iconoclast al cărții prin film. Momentul în care părintele Rodriguez se leapădă de credință este suprins printr-un prim-plan în slow-motion pe icoana de fier de sub piciorul său, peste care acesta cade, iar în cădere o sărută. Acest act, punctat de Scrosese, este acompaniat de sugestiile constante ale autorităților japoneze pentru creștini să se lepede de credință doar de formă, să calce, scuipe, icoanele doar ca pe un act formal, revelând, se pare, mentalitatea lor, că adevărata credință se află în sufletul și mințile lor, iar de acolo nimeni nu le-o poate lua.

Prin urmare, sesizăm ceva flagrant în atitudinea acestor „antagoniști” din viața părintelui Rodriguez – în opoziție cu alte mișcări politice și religioase, precum calvinismul, care recurg la distrugerea totală a obiectelor de cult, japonezii budiști luptă contra acestora în modul în care îi învață propria lor religie, recunoașterea diferenței dintre mărcile credinței reale și mărcile credinței ca ideologie practicată. Convingerea creștinilor că prin tratarea obiectelor lor de cult ca pe simple obiecte se despart definitiv de Paradisul care îi așteaptă dincolo de moarte este atitudinea care îi face pe samuraii timpurilor să îi considere pe aceștia mai degrabă fanaticii unei iluzii decât oameni cu o adevărată pace spirituală interioară.

Mediul filmului aduce cu sine o serie de alegeri estetice care par să poarte un sens mai presus de frumusețea filmului. Un exemplu pentru asta este alegerea actorului care îl interpretează pe Kichijiro, Yôsuke Kubozuka, varianta lui Iuda folosit în Silence pentru a construi o altă dilemă filozofică și teologică – unde este locul celui slab într-o lume creștină persecutată în care puterea absolută a credinței o reprezintă martiriul ?! Acest Iuda este portretizat într-un mod mult mai grotesc în roman, dar în film este cel mai frumos dintre japonezi, iar pe lângă asta, este și evident feminizat.

Atitudinea sa, de a se lepăda de fiecare dată de credință, din cauza fricii de moarte, îl înfățișează ca pe un animal mizerabil în comparație cu toți acei oameni, printre care și familia lui, care sunt pregătiți să primescă moartea în locul traiului blestemat care le este rezervat pe Pământ. Cu toate acestea, ceea ne este sugerat în carte este clar exprimat în film, Kichijiro este vocea Dumnezeului pe care părintele Rodriguez nu a auzit-o, el a fost întotdeauna.

Nu pot să spun exact ce simbolizează încadrarea lui Kichijiro în categoria simbolisticii feminine, care predomină filmul în toate aspectele, dar nu am putut să nu observ asemănarea actorului care îl interpretează cu fizionomia Lui Isus din visele și halucinațiile lui Rodriguez. O astfel de paralelă vizuală pare să ne sugereze încă de la începutul filmului că în Iuda se găsește răspunsul pe care preotul îl cere. În acest fel, filmul recuperează din subtilitățile romanului prin tehnici diferite, specifice propriului mediu.

Ar mai fi câteva subiecte de abordat, însă ce rost mai are vizionarea filmului dacă nu vă las să îl descoperiți pe cont propriu? Cu toate că am vorbit despre aspecte care fac filmul Silence să pară un statement pentru filosofi, este o poveste plină de suspans și emoții care oscilează între catharsis și reprimare, un thriller care poate fi urmărit cu plăcere fără a fi necesar niciun efort de analiză și care își transmite limpede mesajul esențial doar prin simpla avansare a acțiunii. Merită să vedeți această capodoperă la care Scorsese coace de 30 de ani!

10

Perfect

„Înclinat către progres. Cu picioarele în regres. Stau pe loc și mă gândesc – vreau să plec sau m-amăgesc?!“ Are părul foarte fin și plat din naștere. Îi place orice mâncare ce conține ou. Nu citește poezie. Îi pasă de ce crede lumea. Îi este prea des rușine. Sunt înalt și slab. Bea bere doar ca să poată dormi. Ar vrea să-l fi cunoscut pe F. Scott Fitzgerald. Nu s-ar căsători cu Virginia Woolf (oricât și-ar dori ea), i-ar da o palmă lui Orson Scott Card și ar vrea să trăiască viața lui Tolkien. Motto: Gândește-te de două ori înainte să gândești!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader