Alice (Noomi Rapace), fostă investigatoare CIA, lucrează sub acoperire în Londra. E reticentă în a se întoarce la fostul ei job, deoarece în ultima ei anchetă a eșuat, neputând opri un atac terorist ce a provocat zeci de victime. Cu toate acestea, un posibil atac cu arme biologice asupra Londrei, o face să se răzgândească. Această decizie, însă, pare că a fost rezultatul unui joc de culise, abil condus din umbră de cel pe care trebuie să îl prindă, fără nicio întârziere. Iar timpul nu ține cu ea.
Terorism, arme biologice, trădări, spioni și conspirații. Adaugă o distribuție cu nume sonore, câteva urmăriri mai mult sau mai puțin spectaculoase, un scenariu care ți se pare cunoscut după prima jumătate de oră și ai un film previzibil, un dialog lipsit de originalitate și actori ce au citit o singură dată scenariul și au improvizat pe parcurs.
Unlocked a avut potențial și începutul a fost promițător, însă interesul meu a scăzut treptat, până în punctul în care am avut flashback-uri cu alte filme. Acum, nu sunt critic de specialitate, însă am văzut suficiente producții încât să-mi dau seama când ceva nu funcționează.
Deși lansarea în SUA este programată pentru 1 Septembrie, filmul nu are nici măcar o pagină de Facebook (aleg să o ignor pe cea de câteva sute de like-uri, fără poze), actorii nu-l promovează și par a se feri de orice asociere, confirmându-mi teoria că au acceptat rolurile pentru bani, din plictiseală sau pentru că au întrezărit o idee bună, nemulțumiți de rezultatul final. Indiferent de motive, ei au uitat deja de film.
Pentru mine, Noomi Rapace este Lisbeth Salander. Dacă numele nu ți se pare cunoscut, ar trebui să îți fie rușine. Poate că îți amintești de ea din Sherlock Holmes: A Game of Shadows sau din Prometheus, unde ne-a demonstrat că are plămâni sănătoși, dar pentru fanii Millennium o să fie întotdeauna Lisbeth Salander.
Schimbând puțin dinamica rolurilor, Rapace este Alice Racine, o investigatoare CIA, de profil interogatoare, specializată în manipularea martorilor și obținerea informațiilor într-un timp record. Din păcate, un eșec din trecut o urmărește și în prezent. Se simte răspunzătoare pentru viețile pierdute, pentru că nu a fost suficient de rapidă, de dură în sala de interogatoriu. Așa cum va descoperi și acum, timpul este prețios, mai ales când trebuie să oprești un atac biologic asupra Londrei.
Dacă în sala de interogatoriu Alice este ingenioasă, precaută și un bun observator, când este forțată să se reîntoarcă pe teren se transformă într-un agent începător, un rookie ce nu știe când să se oprească din vorbit și are încredere în cele mai dubioase personaje. Când ești urmărită de CIA, improvizezi, furi, minți și ucizi, mai ales dacă te afli de cealaltă parte a trăgaciului. Alice nu știe ce face. Mă așteptasem la o protagonistă competentă și inteligentă, însă am primit o agentă ce comite eroare după eroare, ce se lasă ușor păcălită și abia dacă înțelege ce se întâmplă în fața ochilor ei. Alice nu era o novice, avea experiență, iar o „pauză” în ceea ce privește munca de teren nu explică incapacitatea ei de a recunoaște un aliat sau un dușman.
Orlando Bloom, Michael Douglas și John Malkovich apar zece minute fiecare, suficient cât să îți faci o părere despre personajele pe care le interpretează, dar mult prea puțin pentru a le oferi complexitate, motivație sau un scop ce depășește limita clișeelor. Pe scurt: talentul lor a fost irosit.
Șefii CIA (sau FBI) sunt mereu serioși și distanți, patrioți până în măduva oaselor. Nu și Bob Hunter, modelat de John Malkovich într-un director arogant, sarcastic și plictisit de viață. Am apreciat umorul pe care autorul s-a străduit să îl introducă în film, dar, când ești conștient că ai un trădător și că Londra o să fie „victima” unui atac biologic, parcă este „puțin” deplasat să te folosești de glume și de comentarii acide ca să detensionezi atmosfera. Nu am putut să-l iau în serios pe Malkovich și mă îndoiesc că s-a străduit prea mult în „crearea” lui Bob Hunter (ce e cu numele ăsta de John Smith?). Am simțit că a citit doar de câteva ori scenariul și a decis să adauge sare și piper la acțiune pentru a ne distrage atenția. Dacă a mers, decideți voi după ce ați văzut filmul.
Michael Douglas a interpretat acest rol de zeci de ori. Nu reușește să își diferențieze personajele, să le acorde timpul necesar, atenția pe care o merită, pentru ca eu să deosebesc filmele între ele. Vestimentația este identică, inflexiunile din voce sunt neschimbate, până și replicile par asemănătoare. Acum, este Eric Lasch, mentorul Aliciei din CIA. The father figure. Are grijă de ea, o încurajează să se întoarcă pe teren cât mai repede și să nu se simtă răspunzătoare pentru eșecul din urmă cu câțiva ani, pentru că Alice nu trebuie să poarte povara acelor morți pe umerii ei. Interacțiunile dintre cei doi actori au fost neconvingătoare: în loc de o legătură mentor-ucenic, tată-fiică, am privit doi străini stingheriți, ce mi-au transmis că nu ar vrea să petreacă o secundă în plus unul în compania celuilalt.
Orlando Bloom a fost o surpriză neașteptată: după rolurile care l-au făcut celebru la începutul mileniului, a dispărut treptat, mulțumindu-se cu apariții rare și filme de duzină sau cu un impact minim. Am tot sperat să-l văd că acceptă noi provocări, că se relansează, fiindcă nu aș vrea să fie doar Legolas și Will Turner.Poate mai mult. El este Jack Alcott, un fost luptător în Irak, ce o salvează pe Alice și își oferă „serviciile” pentru a opri atacul terorist. Cu un accent britanic reușit, Orlando cred că a fost singurul care s-a distrat la filmări. Jack conferă o notă diferită de umor în raport cu Bob Hunter, un umor negru și direct, fără subînțelesuri și intenții ascunse. Este un hoț, un fugar, un bărbat care respectă doar regulile „scrise” de el, un personaj pus mereu pe glume și pe farse, ce cu greu poate să fie luat în serios. În plus, nu face o echipă rea cu Alice, însă lipsa de timp și „graba” cu care trebuie să rezolve misiunea împiedică formarea unei alianțe credibile.
Așa cum am spus și mai sus, Unlocked a avut potențial, însă scenariul scârțâie, personajele sunt neconvingătoare, iar finalul este grăbit și lipsit de suspans. Un plus de originalitate și o distribuție diferită ar fi făcut diferența.
