Cruzimea (Cruzimea #1) · Scott Bergstrom – „Spune doar minciuni.”

Cărți Foxisme Recenzii
Comandă
7.5

Bun

10

User Avg

Cruzimea (Cruzimea #1) · Scott Bergstrom – „Spune doar minciuni.”
Cruzimea (Cruzimea #1) · Scott Bergstrom – „Spune doar minciuni.”

După răpirea tatălui ei, Gwendolyn Bloom pornește într-o călătorie neașteptată, care devine o misiune periculoasă. Luându-și altă identitate, coboară în infernul ascuns al criminalilor, al spionilor și al minților diabolice din Europa. Pe urmele singurului indiciu pe care-l are – un informator palestinian, care trăiește în Franța – Gwendolyn trece prin mahalalele pariziene, prin cluburile de noapte din Berlin și prin localurile controlate de mafia din Praga.

Pe parcursul confruntărilor cu traficanți de carne vie sau diverși contrabandiști, adolescenta face o descoperire tulburătoare: pentru a-și aduce înapoi tatăl în viață, trebuie să fie la fel de nemiloasă că mafioții care îl țin prizonier.

Goodreads: 3.56

„Deși pare aiurea, îmi place senzația – durerea, respirația șuierătoare și gustul slab de sânge. Îmi amintește de faptul că am un corp, că eu sunt acel corp. Că sunt o ființă din carne și oase, nu doar din gânduri.”

În urmă cu câteva luni, pe Goodreads a fost „distrusă” o carte: The Black Witch de Laurie Forest. Zeci de note de o stea s-au transformat în câteva sute. Dacă te uiți prin review-uri, rămâi cu impresia că autoarea promovează și încurajează rasismul. Pornind de la câteva citate scoase din context, utilizatorii platformei au dat o stea fără să citească romanul, crezând că astfel îi vor descuraja pe cei curioși să o cumpere. The Black Witch nu este prima carte ce abordează teme sensibile sau care are personaje rasiste. Nu am citit-o, însă nu mi se pare normal să îți bați joc de o carte și de un autor, cu atât mai mult atunci când argumentele tale se bazează doar pe ce au citit, simțit sau crezut alți cititori.

La polul opus, Scott Bergstrom a reușit să atragă un număr impresionant de „fani” după ce a declarat într-un interviu pentru Publisher’s Weekly că „Moralitatea din roman [Cruzimea] este mult mai complicată în raport cu alte cărți YA”. Din păcate, Scott Bergstrom și agentul său nu s-au oprit după această afirmație. Au continuat „să atace” acest gen literar, provocând numeroase reacții chiar și din partea autorilor de YA, printre care îi amintesc pe Victoria Schwab și pe Patrick Ness. Dacă vreți să citiți drama de pe Twitter, căutați #MorallyComplicatedYA.

Încerc să nu asociez cartea cu autorul, dar nu este întotdeauna atât de ușor (mai ales în privința scriitorilor români). Din fericire, la Cruzimea nu am avut astfel de probleme. Nu-mi amintesc dacă știam de serie înainte să fie publicat primul volum la Nemira, însă superficialitatea mea de bookaholic a fost activată (instant) când am văzut coperta: dragoste la prima vedere. În plus, Scott Bergstrom mi-a promis o protagonistă badass. Surprinzător, și-a respectat promisiunea (recunosc, am fost sceptică: sunt obișnuită cu promisiuni literare false).

Gwendolyn Bloom este o justițiară, un anti-erou și o supraviețuitoare. Ucide, torturează, minte și seduce. Are doar șaptesprezece ani, este urmărită de CIA, iar în ochii legii este o fugară, o mincinoasă și o trădătoare. Dar viața ei nu a fost întotdeauna atât de complicată. Își amintește de tatăl ei și de zâmbetul ce îi lumina chipul atunci când ajungea acasă. De vecinii unguri, ce îi povesteau despre ororile războiului, despre lagăre, sacrificii și puterea înfricoșătoare a armelor. De călătoriile din jurul lumii, de orașele vizitate, de cufărul cu amintiri, comoara ei cea mai de preț, la care nimeni nu are acces.

„Nimeni nu m-a mințit vreodată că aș avea stofă de gimnastă olimpică. Toți spuneau că sunt prea înaltă și prea corpolentă, și fără pic de grație. Eram o forță brută, lipsită de eleganță, precum un lanț gros în locul unui bici suplu. Dar nu pentru olimpiade începusem și continuasem antrenamentele. Vânam acele fracțiuni de secundă petrecute în aer, acele momente în care păcăleam gravitația, ca să obțin acel drog numit libertate. Și ce dacă euforia provocată de lipsa oricărui gând dura doar o zecime de secundă? Și ce dacă animozitățile, singurătatea și amintirile mă așteptau jos? Puteam întotdeauna să mă ridic la loc pe bârnă.”

Ca fiică de ofițer politic și diplomat, Gwendolyn întotdeauna s-a temut de o vizită nocturnă, de bărbați și de femei în uniforme, cu chipuri obosite și cu ochi încercănați, precum și de singurele motive ce ar putea explica prezența lor la ușa ei: tata a fost răpit sau a fost ucis. De data aceasta, a treia variantă este cea corectă: a dispărut. Iar dovezile par să indice o singură alternativă: este un trădător.

Gwendolyn trebuie să își aleagă cu grijă aliații. Nu știe în cine trebuie să aibă încredere, cine o urmărește și ce secrete a ascuns tatăl ei. Refuză să-l abandoneze și să-l uite. Și știe, cu mâinile strânse în jurul unui exemplar jerpelit al celebrului roman Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, că doar ea poate să-l salveze. Adevărul nu se află undeva la mijloc, nu aparține unei singure persoane. Adevărul este învăluit în minciuni și iluzii, într-un trecut ce sfidează prezentul și îi compromite viitorul.

Maturizarea este un proces îndelungat și complex. Te pregătește pentru o nouă etapă a vieții, unde ești obligat să te adaptezi unui set nou de reguli. Primești instrucțiuni și sfaturi, un manual de utilizare universal, dar nu este suficient. Drepturile câștigate nu sunt avantaje, cu toate că îți oferă oportunități neașteptate, mai ales dacă ești Gwendolyn Bloom: fugară, poliglotă și asasin în devenire.

„E doar o picătură de sânge. Doar puțină teamă.

Dar asta nu e teamă, ci opusul ei. Este precum amețeala care m-a cuprins odată după ce am fumat o țigară la Moscova și mi-a plăcut. E precum euforia pe care am simțit-o după ce m-a sărutat Terrance. E ca zumzetul din urechi după ce șterpeleam șampania de la petrecerile din ambasade. E toate astea laolaltă, împreună și deodată. E mult mai mult. E ca și cum ceva nou s-ar fi strecurat în mine și s-ar fi cuibărit acolo, în burta mea, încercându-mi mâinile și picioarele, să vadă dacă i se potrivesc.”

Antrenamentele la care este supusă sunt nemiloase, crude și, uneori, inumane. Nu are rezistența necesară unei astfel de misiuni. Nu poți împinge o elevă cu un temperament vulcanic într-o lume unde mafioții, traficanții de droguri, proxeneții și mercenarii dețin toată puterea. Însă Gwendolyn nu are de ales. Acceptă să fie mințită, manipulată și înșelată. Își dezvoltă abilitățile și învață să se lupte, cu pumnii, cu picioarele, cu dinții și cu unghiile. Devine un (s)pion și în fiecare zi există pericolul să fie abuzată, lovită sau ucisă.

Majoritatea rănilor nu sunt vizibile. Își pierde treptat umanitatea, compasiunea și bunătatea. Când se privește în oglindă, nu recunoaște chipul ce îi susține privirea. Pistolul i-a devenit confident, lama cea mai bună prietenă. Statutul ei crește, dar pionul nu devine regină. Nu vrea să fie remarcată, să devină o țintă. Preferă rolul nebunului, să-și mențină masca și să nu își divulge așii din mânecă. Nu încă.

„- Știi ce e violența, Ghete Roșii?

– Mi-a furat mama, îi spun țintuindu-l cu privirea. Eram acolo.

– Dar ești tu însăți capabilă de violență?”

E greșit să spun că îmi place o astfel de protagonistă? Nu este perfectă, departe de mine acest gând. Este încăpățânată și dorința de răzbunare, de dreptate, o orbește. Cu toate acestea, știe când să se oprească, știe cum să își controleze instinctele. Lecțiile sunt grele și nu le va uita vreodată. Într-un fel, Gwendolyn Bloom a murit.

Scott Bergstrom are un stil exploziv și alert, perfect pentru un roman de acțiune și un thriller YA plin de surprize. Deși mi-am propus în acest an să citesc mai lent, nu m-am putut abține și am devorat cartea.

„Vinovate” au fost și o parte din orașele în care a avut loc acțiunea: am vizitat Praga alături de cei mai buni prieteni, o parte din echipa Pălărisme, am pășit melancolică pe străzile din Dresda, îndurerată de peisajul oferit, de clădirile prăbușite și abandonate, de urmele încă vizibile ale bombardamentelor, m-am rătăcit în Paris, unde am mâncat cea mai bună pizza din Univers. Pe lista mea a mai rămas Berlin, un oraș pe care vreau să-l vizitez în următoarea vacanță (sunt influențată și de Sense8 și de obsesia fascinația mea pentru Wolfgang). Am recunoscut câteva din locurile descrise de Gwendolyn și am simțit că sunt și eu acolo, alături de ea, chiar dacă nu am putut să o previn sau să o ajut.

Rar am întâlnit romane, indiferent de gen, în care personajele secundare să fie atât de repede schimbate. Abia dacă am avut timp să mă acomodez cu un oraș, cu limba străină sau cu unul dintre anturajele noi „construite” de Gwendolyn, pentru ca în capitolul următor să intru prin efracție într-o casă sau să alerg să prind ultimul tren de noapte, după un schimb de focuri și câteva victime colaterale abandonate pe o alee lăturalnică.

„Dacă trebuie să spui ceva, spune doar minciuni.”

Personajele secundare au personalități puternice, iar acțiunile lor sunt bine delimitate: nu sunt șterse sau de umplutură, nu au fost create pentru a-i oferi lui Gwendolyn un sentiment fals de siguranță, un grup potrivit căruia să îi aparțină. Majoritatea sunt infractori cărora le dorești tot răul din lume, însă, atent strecurați, sunt și câțiva aliați. Poate că motivația lor este șubredă și le afli adevărata identitate abia pe ultima pagină (nu trage cu ochiul), dar asta nu te va împiedica să citești din ce în ce mai repede, doar-doar drumurile voastre se vor intersecta din nou.

Romanele YA sunt scurte, 300-400 de pagini, însă, de data aceasta, aș fi vrut ca situația să fie diferită. cțiunea este pe fast forward și tu nu ai opțiunea să apeși pe stop sau pause. În contrast cu evoluția spectaculoasă a lui Gwendolyn, celelalte personaje se pierd. Nu știm ce se întâmplă timp de săptămâni întregi, sunt prea multe salturi temporale și nu ai oportunitatea să te bucuri de legăturile formate cu ele. Practic, ești absent de la acțiune și te mulțumești cu rezultatul final. De asemenea, voiam ceva diferit de la final și nu un deznodământ clasic, de tip Misiune Imposibilă sau Bourne.

Cruzimea este un roman YA atipic, violent, imprevizibil și întunecat. Nu avem parte de triunghiuri amoroase, de o protagonistă bună și inocentă, de un singur antagonist, vizibil de la depărtare. Nu. Scott Bergstrom ne oferă o poveste despre familie și sacrificiu, un volum dur și lipsit de subtilități, în care diferența dintre Bine și Rău pălește pe parcurs, iar personajele se încadrează în doar două categorii: aliați și dușmani. Prietenii sunt primii care te trădează.

7.5

Bun

Împrăștiată, dar creativă, cu nasul în cărți și mereu pe fugă. Încăpățânată și cu un doctorat în Sarcasm. Dușmanul declarat al somnului. Cinefilă de mică, cu căștile în urechi oriunde merge, imaginația o îndeamnă să viseze în cele mai (ne)potrivite momente.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader