Daddy’s Home · Tata în război cu tata 2 (2017)

Cronici Filme
7

Bun

9.3

User Avg

Daddy’s Home · Tata în război cu tata 2 (2017)
Daddy’s Home · Tata în război cu tata 2 (2017)

Cei doi tătici simpatici au fost puși acum într-o altă situație compromițătoare, cea în care sunt nevoiți să se descurce cu ai lor - ce credeți? - tătici, care vin în vizită cu ocazia sărbătoririi Crăciunului.

Diferența între bunici este desăvârșită și evidentă… unul este mereu vesel și prietenos, celălalt critic și serios… ce mai?… așchia nu sare departe de trunchi. Ei, se mai cizelează ei puțin!

 pe IMDb

Mi s-a părut tare simpatică prima parte a acestui film în care e vorba de lupta pentru supremație… dragostea copiilor, mai precis, și, tocmai de aceea, mi-am dorit să văd ce peripeții îmi mai oferă următoarea.

Cei doi tătici simpatici au fost puși acum într-o altă situație compromițătoare, cea în care sunt nevoiți să se descurce cu ai lor – ce credeți? – tătici, care vin în vizită cu ocazia sărbătoririi Crăciunului. Diferența între bunici este desăvârșită și evidentă… unul este mereu vesel și prietenos, celălalt critic și serios… ce mai?… așchia nu sare departe de trunchi. Ei, se mai cizelează ei puțin!

Kurt (Mel Gibson) sau Bunicul Kurt, așa cum îi spun la început nepoții, este neîndemânatic atunci când vine vorba să-și exprime sentimentele și îi vine greu să facă acest lucru. Morocănos și sobru, ajunge să fie gelos pe la al său tată/bunic adversar, Don (John Lithgow), care nu ezită să spună ce simte și e mereu cu glumele la el.

Actorii par făcuți să joace împreună. Lipiciul care există între Brad (Will Ferrell) și Dusty (Mark Wahlberg) se vede cu ochiul liber, deși aparențele pot înșela de multe ori. Ne dăm seama pe parcurs că a-ți înfrâna sentimentele nu este mereu cea mai bună variantă, mereu fiind mai bine atunci când spui adevărul. Mel Gibson și John Lithgow schimbă puțin atmosfera din prima parte a filmului și aduc un aer proaspăt și revigorant.Familia se reunește pentru a sărbători un Crăciun ca la carte, cu toți membrii acesteia: Brad cu soția sa, Sara, și cu copiii lui, Dylan și Megan (vitregi, copiii naturali ai lui Dusty) și al său fiu natural, Griff; Dusty cu iubita lui – Karen și fiica vitregă, Adriana, și Roger, tatăl biologic al Adrianei, care apare și el mai târziu pentru a întregi cu adevărat tabloul familiei. Copiii sunt tare diferiți între ei, fapt explicat și prin diferențele care există și între părinți. Se știe că cei mici împrumută atitudinea și comportamentul părinților, care nu sunt nici ei perfecți. Până la urmă niciun părinte nu e perfect și cu toții tindem să credem că ceilalți sunt mai buni ca noi și să ne luăm după prejudecăți. Exact acest lucru se întâmplă și în cadrul acestei familii.

Povestea m-a făcut să mă gândesc la Crăciun și, totodată, mi-a dat o stare bună și mi-a furat mai multe zâmbete și chiar și râsete în anumite momente simpatice și care în realitate erau puțin probabil să se întâmple. Totuși, au existat și replici spuse la repezeală, uneori exagerate, care parcă nu-și aveau locul în contextul dat.

Așa cum am mai spus, familia este pusă pe primul loc, întrucât înseamnă mult mai mult decât credem noi și decât am fost învățați să credem – că e formată din mamă, tată, copil – nu, familia înseamnă o legătură strânsă între mai multe persoane care țin una la alta și se ajută, se sprijină reciproc, cu toate neînțelegerile, minciunile nevinovate și diferențele de caracter și de gândire.

Așadar, dacă vă doriți o comedie frumoasă într-o seară liniștită sau într-o dimineață târzie, este numai bună de savurat, iar dacă nu ați văzut primul film, vă spun să vă așezați frumușel pe canapea, să vă luați punga de popcorn și să vă relaxați. Vizionare plăcută!


Mulţumesc pentru invitaţie, RO Image 2000!

7

Bun

Repezită și ușor zăpăcită, reușește să se rănească chiar și atunci când nimic nu pare să-i dea ocazia. Este o fire sensibilă și poate, chiar naivă. Apreciază replicile ironice pentru că și ea are tendința să le folosească. Cel mai mult îi plac ciocolata și jeleurile, dar nu refuză nimic ce intră la categoria dulce. Preferă filmele, serialele și cărțile când vine vorba de a-și petrece timpul liber. Învățată cu muntele de mică, drumețiile sunt pentru ea o vacanță reușită.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader