De ce nu? O experiență care m-a îmbogățit – Partea a doua
Mai știți când vă povesteam despre modul în care agenda mea telefonică s-a îmbogățit cu un nou număr de telefon? Dacă nu, nu-i nimic, vă ajut eu cu un mic flashback către geneza a ceea ce am numit eu De ce nu?. Continuăm în aceeași idee.
Îmi închipui că vă așteptați, așa cum și eu de altfel eram înclinată să cred, că acel număr mă va și contacta (cel puțin persoana posesoare a acelui număr). Asta s-a întâmplat fix a doua zi, imediat după acel moment magic de la metrou. Mi-am dat seama de acest lucru destul de ușor: am primit un mesaj pe telefon cum că am un alt mesaj pe WhatsApp și care în esență cerea loc și timp pentru o întâlnire pe week-end. N-a fost să fie precis acel week-end, a rămas însă loc de Bună ziua pentru următorul, ținând cont desigur de același gând(ăcel) din capul meu care-mi sufla întrebarea De ce nu?.
Foarte hotărât și sigur pe el, mi-a lăsat mesaj cu locul și ora la care ne vedem, aspect ce nu mi-a scăpat din vedere și nici nu m-a lăsat să pierd ocazia de a-l ironiza un pic. Întâlnirea astfel stabilită, o plimbare de sâmbătă după-amiază în parc, a mai rămas doar un pas și anume să ne și întâlnim. Tineretului e parcul cu pricina, asta în cazul în care vă macină acel spiriduș curios.
În altă ordine de idei, se pare că există ceva adevăr în spusele celor din jur legat de agitația asta care există în București și în care cumva din inerție ne înghesuim cu toții să ajungem. Tot grăbită, tot pe fugă, am plecat la întâlnire cu o mică, mică întârziere (dar mă consolez de fiecare dată cu sfertul academic, pe care de regulă îl respect cu sfințenie), cu tot cu pachețelul de entuziasm ascuns bine de tot în străfundul meu, entuziasm care aparent n-a păcălit-o pe mama, căreia i-am povestit ulterior întreaga experiență, așa cum vreau să v-o expun și vouă acum.
Întâlnirea a durat cu totul 40 de minute, nici mai mult, nici mai puțin, timp care mi s-a părut că a trecut greu, pentru că firea mea introvertită simțea nevoia să respire la aproape fiecare subiect atins și, totodată, ușor, pentru că efectiv eram atât de concentrată să găsesc o portiță să duc conversația către o zonă ușor mai relaxată și pozitivă, încât nici nu m-am mai gândit la ceas. Cu toată experiența mea vastă în dating, care, de altfel, atinge aproape pragul de jos, tind să cred că mă pricep în a aprecia cum să defilezi atunci când de abia cunoști o persoană sau cel puțin cum să fii ceva mai diplomat.
După o observație asupra unghiilor mele proaspăt neîngrijite (atenția la detalii e de apreciat, recunosc), asupra unei cărți care aparent e departe de ceea ce eventual mi-ar fi mai benefic să citesc, despre activitatea mea profesională dificil de înțeles și ușor neinteresantă și după o atenție sporită asupra discuțiilor purtate de alte persoane din jur, răspunsul pe care l-am oferit a fost, și aici vorbesc din punctul de vedere al celor apropiați mie, mult prea drăguț. Sincer, până într-un punct am fost și încă sunt foarte de acord, dar, credeți-mă că după o palmă poate îți revii, însă după o rafală, deja ești knock-out și, mai ales, dacă e de la prima întrevedere.
Punctul culminant a fost când am ajuns la inevitabila întrebare: Ce vârstă ai?… Iar aici, acel fir, deja firav și subțirel care exista poate până în acel punct, s-a rupt de tot. Eu l-am văzut mai tânăr cu 8 ani, el m-a văzut mai mare cu 6 ani. Acesta este, iată, un aspect în care ne-am înțeles perfect. Sigur mă înțelegeți și voi pe mine când zic că dacă ar fi existat acea scânteie sau măcar o conexiune cu persoana, foarte posibil ca diferența de vârstă să fi fost irelevantă sau, în orice caz, ar fi rămas o experiență drăguță.
Experiența m-a lăsat însă mască și mi-a consumat bateriile. Cu toate astea, rămân totuși cu convingerea că de pierdut nu am avut nimic de pierdut, ci din contră, m-am îmbogățit. Vorbesc în special dintr-un singur și unic punct de vedere: începi să te apreciezi altfel, cu tot cu defectele și calitățile pe care le ai. Iar acum, vă rog să mă scuzați, însă sunt (pre)ocupată să-mi refac manichiura.
A apărut Lupta mea. Cartea a cincea, de Karl Ove Knausgård (Editura Litera)
Anul literar 2018 începe cu un nou volum din celebra serie autobiografică Lupta mea. Volumul cinci, Mai sunt și zile cu ploaie, de scriitorul norvegian Karl Ove Knausgård, a apărut săptămâna aceasta la Editura Litera. Acest volum vine în continuarea autobiografiei autorului, numit de revista Time „Proust al Norvegiei“, și îl prezintă pe Karl Ove Knausgård la vârsta de nouăsprezece ani. Acesta se m...[Read More]
Fragment în avanpremieră: Un gentleman la Moscova, de Amor Towles
Editura Nemira publică în colecția Babel de literatură străină romanul Un gentleman la Moscova, de Amor Towles, roman al unui sfârșit dureros și al unui început inevitabil și povestea cuceritoare a unui învins care, paradoxal, învinge dezumanizarea fără să iasă dintr-un hotel. Cartea este tradusă de Dana Ionescu, redactor șef al editurii Nemira și coordonatorul colecției Babel, și va fi ecranizată...[Read More]
ProVideo – Lansările lunii decembrie
Gams of Thrones (2017) URZEALA TRONURILOR (sezonul 7) COMANDĂ: DVD, Blu-Ray Serialul HBO de succes, câștigător al premiului Emmy pentru Cel mai bun serial dramă, a revenit în iulie cu un nou sezon plin de duplicitate și trădare, aristocrație și onoare, cucerire și triumf. Cu șapte episoade, sezonul 7 o să se concentreze pe o convergență a armatelor și atitudinilor pe care legiunile de fani le-au a...[Read More]
O viață violentă, un thriller politic despre tumultoasa poveste recentă a insulei Corsica
Inspirat din întâmplări reale: „Tu ce ești dispus să faci pentru țara ta?“ Inspirat din istoria recentă a insulei Corsica și din întâmplări reale, din 10 august intră în cinematografe O viață violentă / Une vie violente, în regia lui Thierry de Peretti, un thriller politic despre conflictul civil și militar care a măcinat Corsica în perioada anilor ’70, ’80 și ’90. Un tânăr educa...[Read More]