De ce nu?

Vi s-a întâmplat vreodată în momentele acelea din cotidianul zilei să aveți în față ocazia de a ocoli regulile generale și să profitați de ea? Uneori viața îți pune pe tavă momente cu totul neașteptate, unele amuzante, altele poate mai puțin amuzante, însa esența stă la ochiul care privește. De fiecare dată!

La sfârșit de zi, așa cum se întâmplă (cu accent pe de fiecare dată), majoritatea dintre noi ne îndreptăm spre casă. Corect, nu? Cel puțin către asta tindem. Evident nevoia aceasta îmi striga sus și tare fiecare pas pe care-l am de făcut: stânga, dreapta, cobori scările, iar acum vei intra la metrou și drum drept către casă. Ascultătoare cum sunt, mi-am urmat propria conștiință.

În sfârșit aflată la metrou, cu oameni venind și plecând în și din toate direcțiile, fiecare cu drumul lui, fie spre casă, fie spre alte locuri, singuri sau cu prieteni, eram concentrată să intru în rând cu cei din jur, așa că am luat foarte încrezătoare inițiativă și am început să mă buzunăresc după cartela de metrou. Rareori se întâmplă să surprinzi vreo modificare în mersul acesta – pe care am ajuns să-l numim firesc – al lucrurilor, însă atunci când se întâmplă este cumva ca atunci când arunci o piatră în apă și încep să se vadă valuri în jur care se împrăștie și se împrăștie… Dimensiunea acestora depinde doar de cât de tare arunci piatra.

În căutarea mea prin geantă și în graba cea de toate zilele, dar fiind totodată atentă și la mers ca eventual să nu mă împiedic de ceva sau cineva, (pentru că acest proces se întâmplă din mers, desigur), am zărit luminița de la capătul tunelului. În fața mea stătea un turnichet aparent nevinovat, cu brațele deschise, care îmi striga încet… Treci, treci… Parcă mă chema, știți?! Undeva aproape, două voci și doi băieți. Unul dintre ei împreună cu a sa voce îl încuraja pe cel de-al doilea care căuta oarecum nesigur varianta potrivită de a ieși din situația ciudată în care se afla. Mă credeți sau nu, care era situația nu prea am înțeles. (Să fie oare o defecțiune a noilor proaspăt instalate căi de acces la metrou? Refuz să cred așa ceva…)

Tot ce știu este că am văzut cale liberă și dacă mi s-a dat și acordul să trec, acel gest afirmativ din cap făcut de prietenul aflat pe cealaltă parte a baricadei, am zis: De ce nu? Și am trecut, nu fără să-mi fluture pe față un zâmbet amuzat și să răsune în urma mea aceeași voce care încuraja mai devreme și care s-a îndreptat acum asupra mea, legat de curajul meu de a trece fără să plătesc, în defavoarea prietenului său.

Și… fără a trece mult timp după escapada mea curajoasă, mă simt urmată de cel de-al doilea care îmi cere socoteală pentru banii pierduți pe călătoria utilizată mai devreme la turnichetul unde eu mi-am permis acel moment, rar întâlnit, pentru De ce nu?, în timp ce cobor pe scări și mă îndrept spre peronul metroului.

Vă mai spun doar că am scăpat ieftin cu doar un schimb de numere de telefon și câteva întrebări mai îndrăznețe decât a lăsat aparent situația de mai devreme să se vadă, despre propria-mi persoană. Rămâne de văzut cum îmi voi plăti mai departe această mică… datorie(?). Amintiți-mi, vă rog, cât era o călătorie! Un singur lucru e sigur: agenda mea telefonică cu siguranță se simte mai bogată acum.

Fire în general calmă, liniștită și generoasă, nu-ți dorești să-i vezi însă gheruțele. A redescoperit de curând mica plăcere a scrisului ce-i dă libertate de exprimare. Caută această libertate însă, cu timiditate și umor, și dincolo de scris, ascunzând în sine un pui de vultur cu aripile deschise. Restul e un mister.

Transformarea (Transformarea #1) · Justin Cronin

„Sunt al tău și tu ești al meu. Cu toții suntem meniți cuiva, iar eu sunt menirea ta.” Nu este ușor să vorbești despre o carte care te-a răvășit. Nu știi ce cuvinte să alegi pentru a exprima (tot) ce ai simțit. Vrei să o recitești cât mai repede, pentru a păstra atmosfera sumbră și întunecată, ritmul alert și haosul ce însoțește acțiunea, călătoria ce modelează timpul și străbate arșița deșertului...[Read More]

Alb ca zăpada (Albă-ca-Zăpada #2) · Salla Simukka

„La fel de important precum eroul său, poate chiar mai important, când e vorba despre poveste, este inamicul său. Răul. Răul imens, de necuprins, crud, sinistru, care atrage atenția oamenilor precum un magnet. Pot nega existența răului, dar, în același timp, îi fascinează. Devorează răul până li se face rău. Vor să vină cineva și să-l stârpească. Vor un erou. Într-o poveste, un erou nu apare totuș...[Read More]

Neuromantul (Sprawl #1) · William Gibson

În 1948, un geniu al anticipației și deducției analiza lumea politică a prezentului său și enunța anumite idei despre potențiala ei evoluție într-o unificare pacifistă, în care conștiința individuală, dar și gânditul liber și susținut, nu doar că și-ar fi pierdut rolul, dar ar fi devenit de-a dreptul indezirabile. Imagina un 1984 ordonat. Tot în 1948, însă, se năștea un alt geniu al anticipației. ...[Read More]

Grey’s Anatomy – Anatomia lui Grey (2005– )

„It’s a beautiful day to save lives. Let’s have some fun.” Toți avem un serial de suflet. Sau mai multe, de ce nu? Trăim fiecare episod împreună cu personajele, plângem, râdem și ne enervăm pe scenariști, care au o plăcere diabolică de a se juca timp de ani de zile cu sufletele noastre, până când ajungem imuni și credem că suntem suficienți de puternici pentru a înfrunta orice surpriză...[Read More]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

*

Lost Password

Show Buttons
Hide Buttons

Powered by watch naruto shippuden watch one piece watch one punch man online

Download by Wordpress Nulled Themes Keepvid youtube downloader