Sărci

Yom Kippur

17 Septembrie 2015 ⋅

Noua stagiune a Teatrului Evreiesc de Stat şi-a deschis „porţile” către public cu o serie de spectacole, ca de fiecare dată, alese pe sprânceană – dinamice şi interesante. Am avut plăcerea de a vedea piesa, „Yom Kippur” (Ziua Ispăşirii). Aceasta a avut loc la Teatrul de Artă, într-o sală micuţă şi cochetă cu o distribuţie de excepţie (Maia Morgenstern, Raluca Aprodu, Denisa Dogaru, Mihaela Velicu, Aneea Opriş), în regia lui Alexandru Jitea.

Încă de la intrarea în sală atmosfera creată te invită să iei parte la povestea ce urmează să prindă viaţă sub ochii tăi. Întotdeauna voi iubi teatrul din acest punct de vedere, este cea mai verosimilă artă, cea mai vie dintre toate prin simplul fapt că se desfăşoară sub atenta ta privire. Scena este micuţă şi aranjată atent pentru a reda cât mai real povestea. Fiecare obiect mi s-a părut gândit şi i-am găsit rostul în cadru. Mi se pare acest lucru un punct de plecare foarte important pentru o asemenea piesă.

Dragostea este pilonul principal de la care a pornit ideea, ideea ce a ajuns să se materializeze în faţa mea şi a celorlalţi spectatori. Intriga este dichisită. Vă întrebaţi cum? Este pur şi simplu incredibilă, eram uimită la fiecare pas făcut de către unul dintre personaje. Este frumos ţesută ca o mantie de mătase, plăpândă şi simpatică. Acţiune începe în momentul în care Amira (cea mai mică dintre fete) îşi cheamă cele trei surori deoarece mama lor a dispărut, chiar în Ajun de Yom Kippur. În religia evreiască această sărbătoare este cea mai însemnată dintre cele trei mari şi marchează un post auster şi sobru, moment în care te întâlneşti cu întreaga familie. Cele trei surori ajung şi de aici încep cu adevărat problemele. Conflictele sunt de la cele mai banale, din motive copilărești, până la acuzaţii incredibil de grave. Momentele tensionate sunt dozate în aşa măsură încât să-ţi simţi pulsul cum creşte. La un moment dat, când Famy ( Sora care a fost dată afară din casă în adolescenţă pe motiv că ar fi genul de om mai uşor decât un fluture şi la fel de zburdalnic.) se ceartă îngrozitor cu celealte două (Evelyn şi Malka. Una incredibil de credincioasă şi cealaltă incredibil de geloasă.) a fost precum oala care fierbe şi odată dă pe afară. Doar că nu oala a dat pe afară, ci surioara lor mai mică. Trebuie să recunosc că atenţia mi-a fost distrasă de conflictul lor, iar Amira m-a luat pe nepregătite (exact ca și pe cele trei surori.).

Replicile sunt copioase, extrem de bine gândite şi neforţate. În teatru consider că aportul cel mai mare îl au replicile, prin felul lor de a fi. Dacă exagerezi şi încarci cu povațe ori din contră, spui lucruri banale, devine obositor şi respectiv plictisitor. Ele nu doar s-au certat pe parcursul piesei, ci s-au şi regăsit. Au început să-şi amintească momente din copilărie (faptul că fiecare venea cu câte o versiune pune gazul acela pe focul nestins dintre ele).

„Ne vedem deceniul următor!” spune Famy când pleacă înainte de Yom Kippur. Cred că acest lucru spune cât de mult se plăceau şi se vizitau. A doua zi a revenit deoarece îşi uitase un lucru important și primeşte o replică acidă din partea uneia dintre surori „Vai, dragă, ce scurt a fost deceniul!”Singura care nu face jocurile acestor conflicte este mezina, care la sfârșit le dă replică tuturor şi, sper eu, aduce o schimbare în relaţia lor. Doar la sfârşitul unei zile de Yom Kippur poate exista un nou început.

La un moment dat, o doamnă profesor mi-a dat un exerciţiu interesant. Din el am înţeles un lucru pe care l-am observat şi pe tot parcursul piesei. Dacă iei două personaje şi le schimbi rolurile, piesa se schimbă? Dacă aş fi pus-o pe Malka în locul lui Famy şi pe Evelyn în locul Amirei cu siguranţă ar fi ieşit o ciorbă. Ficare soră are propria personalitate, sunt definite extraordinar şi au în spate un trecut bine conturat. Şi dincolo de cochiliile lor ridicate în speranţa de-a părea puternice găsim patru fete cu suflet bun şi îndurerate de viaţă, dar care încă mai găsesc puterea să zâmbească.

Despre interpretare, ce pot spune? Nu am cuvinte! A-ntâia, fără pereche. Doamna Maia Morgenstern a jucat minunat şi chiar m-am cam necăjit puţin că a apărut de prea rar. Rolul domniei sale, rolul mamei celor patru fete care le lasă un mesaj înregistrat pe un aparat de filmat, este cireaşa de pe tort. Nici nu avea cum să fie altfel. La fel şi despre surori, fiecare cu un stil aparte, lucru ce animă enorm scena şi aduce publicului zâmbete pe buze.

Când s-a sfârşit m-am trezit ca din transă, am uitat şi de oboseală (liceuț drăguţ. ora şapte jumătate. ore. Iei!...). Ropotele de aplauze au prelungit magia încă târziu în noapte, căci poveştile niciodată nu se sfârşesc...