Sărci

În vizită la Domnul Green (tragi-comedie)

21 Septembrie 2015 ⋅

 

„În vizită la domnul Green” are o viaţă artistică pe care nu mi-am imaginat-o acum câţiva ani când m-am aşezat la masa de scris pentru a relata această poveste extrem de apropiată, de personală.  Nu am visat vreodată că o sală plină de oameni necunoscuţi vor urmări (aşezaţi) în întuneric piesa mea la Bucureşti. O consider o mare favoare şi o mare responsabilitate.” (Jeff Baron)

Teatrul Evreiesc de Stat a pus în scena oferită de Teatrul de Artă o piesă a lui Jeff Baron care spune o poveste despre viață, despre prejudecățile oamenilor sau al societății în general și despre importanța comunicării și a înțelegerii celor din jur, în special a celor apropiați. Toată povestea aceasta are loc într-o casă din Manhattan, New York.

Am fost prin urmare În vizită la Domnul Green, iar primul impact a fost cel vizual, decorul fiind atent ordonat într-o dezordine care m-a făcut să fiu și mai curioasă decât eram când am pășit în încăpere, curioasă să-l cunosc pe acest stimat domn. L-am cunoscut și am să vă spun și vouă cum.

Domnul Green (interpretat de Virgil Ogășanu) este fără doar și poate un om în vârstă, trecut prin viață, pus față în față cu pierderea recentă a soției, un evreu cu convingeri aproape de neclintit care-l fac să se închidă ca într-o cușcă în propria casă, cu toate că ușa era constant deschisă (după cum vom afla). Liniștea aparentă în care trăia este întreruptă de apariția lui Ross (pus în scenă de Tudor Istodor) care ajunge din cauza unui accident, interpretat de acesta drept un “incident nefericit”, să vină la victimă acasă, vorbim desigur de nimeni altul decât Domnul Green.

Întâlnirea dintre cei doi este la început reținută, bătrânul ursuz fiind deranjat de apariția tânărului, deranjat din propria lipsă de poftă de viață. Pe parcurs, odată cu descoperirea faptului că și Ross este evreu, începe dezvoltarea relației dintre cei doi, deci implicit a unei comunicări. Se fac destăinuiri despre viețile personale, atât de-o parte cât și de alta, apar diverse tensiuni generate de prejudecățile sexuale și religioase. Iar finalul este cu totul neașteptat (la propriu), însă de o emoție… vedeți voi.

La fel cum este și viața în sine, povestea celor două personaje m-a făcut să trec prin diferite stări, de la emoție, tristețe, simpatie, precum și haz, pe care nu-l poți stăpânii când auzi replicile tăioase sau spuse cu falsă ironie ale bătrânului Green.

Să nu uităm și de interpretări care au fost din punctul meu de vedere la un nivel ridicat, pe scurt, Virgil Ogășanu (mai ales) și Tudor Istodor (de nelipsit) au umplut scena. Atâta timp cât am simțit emoțiile așa cum era de așteptat, asta înseamnă că actorii au transmis și credeți-mă că au făcut-o (parcă simțeam că mă lua pe mine durerea de gât când creștea tensiunea între cei doi).

Care ar fi concluzia?

Eu zic că merită să mergeți “În vizită la Domnul Green”. Chiar dacă aceasta va fi destul de scurtă (cam 90 de minute), veți găsi din ce să vă înfruptați... atâtea emoții, că doar despre asta vorbim până la urmă. Good luck! Sau poate ceva mai potrivit… Mazel Tov!