Sărci

Povești despre tine

01 Decembrie 2015 ⋅

„Povești despre tine este un spectacol care dorește să-ți reamintească despre spirit, ideal si vis. Nu vrem să te pierzi în concret și material, amintește-ți că experiențele tale, aparent banale, sunt lecții de viață care-ți oferă constant și întrebări și răspunsuri. Cărțile și-au pierdut valoarea în ochii multor cititori, însă poveștile din interiorul lor nu vor muri niciodată.”
- TeenMedia

O piesă de teatru, după cum aveam să aflu mai târziu, scrisă de Ștefan Caraman sub forma unei cărți: 92 de povești cu cărți, regizată de Cristian Bajora și pusă în scenă de TeenMedia. Piesa în sine nu are niciun personaj, ceea ce e foarte ciudat. Personajele din această piesă sunt oamenii de rând, spectatorii veniți să admire noile forme de artă ce se pun în scenă. În definitiv, piesa are doar povestitori, mai mulți, după caz, după poveste.

Totul începe sumbru. Ai intrat în cafenea de jumătate de oră, ți-ai comandat ceva de băut. Din păcate nu se servește mâncare înainte de piesă. Au trecut 10 minute de când trebuia să înceapă. Se sting luminile și începe să răsune o muzică înfiorătoare, ca o sumă de tunete sincronizate perfect. Pe rând intră în scenă actorii. Își ocupă locurile prin sală, prin colțuri și stau. După 10 secunde încep la unison să recite ceva ce nu înțelegi imediat. E vorba despre cărți, despre cultură, despre oameni și societate. Discursul e despre tot ce e important.

După o altă pauză scurtă în care analizezi cât de ciudat sunt îmbrăcați actorii, unul dintre ei începe să vorbească cu patos. I-a murit tatăl poate, dar el era plecat în afară. Când se întoarce îl lovește șocul profund al realizării că a ajuns un străin acolo unde obișnuia să-i fie acasă. Când termină ce avea de spus, vocea lui se stinge.

Pauză din nou, oare cine va începe să vorbească de data asta? Tresari când actorul din stânga ta începe: „Ești paznic la grădina zoologică...”. Povești se succed, unele spuse cu patos, altele cu simț de răspundere, altele cu afectivitate, cu detașare. Temele diferă: contractul căsniciei, scriitorul aspirant, necrofilia, bibliotecara care și-a piedut tinerețea printre cărți, fata bună/rea, criminalul abia ieșit din închisoare, dragostea de mamă, tatăl care nu-și mai poate întreține fiicele și așa bătute de soartă, prizonierul societății.

Recunosc, pe mine m-a mișcat profund cea despre un fiu plecat la oraș, realizat, care se întoarce de ziua mamei sale acasă și nu știe ce să-i ia cadou. Se hotărăște asupra unei cărți cu valoare sentimentală, dar când ajunge, mama îl bagă în casele bune, îi dă de mâncare, pune cadoul deoparte și îl întreabă: „Da’ tu ești bine mamă?”.

Și în final pauză lungă, aștepți să vezi cine vorbește din nou. Începe muzica tunetelor, toți se ridică, recită din nou discurul sincronizat perfect și pleacă. Ai mai fi vrut niște povești despre tine. Așa că probabil vei face ca mine și vei merge încă o dată la piesa asta. De data asta e altfel. S-a schimbat un actor, au apărut povești noi, dar pe tine tot povestea aia te-a mișcat.

E ciudat pentru că piesa asta te-a lăsat trist și fericit în același timp.