Sărci

Festivalul luminii București 2016

Expirate
08 Mai 2016 ⋅
Ala

Când? 14 mai, ora 18:00

Unde? Parcul Carol, București

 

Ca în fiecare an, și anul acesta, la cea de-a opta ediție, Festivalul luminii își reia datoria de a lumina Parcul Carol din București, sâmbătă, pe data de 14 mai, de a aduce bucurie în sufletele bucureștenilor și oamenilor din toată țara și de a redescoperi frumusețea lucrurilor mărunte.

Realizat de Organizația Națională Cercetații României, acest festival a reușit cu ajutorul voluntarilor locali să crească an de an, susținând activitățile în aer liber alături de familie și prieteni și deconectarea de la stresul cotidian cu ajutorul artei în cele mai diverse forme ale ei: muzică, pictură, dans, origami și multe altele.

De această dată, cercetașii ne promit și mai multe activități față de anii trecuți, un număr dublu de gulguțe (adică lampele acelea în care se pun lumânărelele) și o suprafață mai mare a parcului acoperită de acestea și de lumina caldă a lumânărilor, care vor îmbrăca aleile parcului începând cu orele 20:00.

Dar cercetașii ne așteaptă de la orele 18:00 cu o mulțime de ateliere pentru toți, de la mic la mare: ateliere de jonglerii, picturi pe față, baloane uriașe de săpun, o zonă inspirațională, un copac cu dorințe și alte surprize pe care ne invită să le descoperim până pe 14 mai pe pagina de facebook

Luna mai este luna Festivalului luminii, așadar festivalul vine în mai multe orașe din România. Dacă vreți să știți mai multe despre festival puteți intra pe site-ul oficial www.festivalul-luminii.ro.

 

Iar pentru curioșii care vor să știe cum se fac gulguțele, las mai jos un tutorial.