Sărci

ORA DE CARTE LA ANTIPA

Now What?
18 Octombrie 2016 ⋅

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa” și editura Nemi invită copiii cu vârste cuprinse între 7 și 11 ani să participe la „Ora de carte”, un program educațional desfășurat în perioada 22 octombrie – 5 noiembrie la Muzeul Antipa. Proiectul are în componență o serie de ateliere interactive destinate elevilor, prin care se urmărește educarea tinerelor generații în spiritul respectului față de natură și promovarea cărții în școli.

Tematica programului educațional este preluată din lumea fascinantă a cărților lui Jill Tomlinson, seria de autor apărută la editura Nemi: „Bufniţa care se temea de întuneric”, „Gorila care voia să se facă mare”, „Pinguinul care voia să afle mai multe”.

„Lucrul care m-a atras cel mai tare la seria cu animale a lui Jill Tomlinson a fost amestecul între conținutul educativ și felul în care fiecare animal era descris în mediul său natural. Bufnița (Buf), gorila (Pongo) sau pinguinul (Otto) sunt pui care cresc și se maturizează în medii complet diferite (într-un câmp care poate fi chiar cel pe lângă care trecem cu mașina, în pădurile africane sau în locul cel mai jos și cel mai înghețat de pe planetă, în întinderea albă a Antacticii) și, odată cu ei, urmărindu-le aventurile, cresc și micii cititori și află multe lucruri fascinante despre lumea naturală.

Mi-a plăcut foarte mult ideea atelierelor interactive de la Muzeul Antipa și o propunere de parteneriat a început să încolțească: ce-ar fi dacă ne-am uni forțele pentru a face o serie de activități interesante și educative pentru copii, în care Buf, Pongo și Otto să le fie prezentați fiecare în mediul său natural și cu stilul propriu de viață? Se poate ajunge la educație și cunoaștere și altfel decât prin intermediul lecțiilor din manualele școlare, iar din astfel de activități auxiliare copiii pot învăța mult mai ușor și mai plăcut”, declara Laura Câlţea, Redactor-şef Nemi. 

Copiii sunt așteptați să îi cunoască pe Buf, Pongo și Otto în zilele de 22, 29 octombrie și 5 noiembrie, începând cu ora 10.15, în Sala Atelier de la etajul muzeului.

Participarea la aceste ateliere este gratuită!

Activitatea este destinată în principal școlilor, iar înscrierea se face prin e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., începând din 10 octombrie anul curent.

Despre NEMI (imprint al Editurii Nemira dedicat copiilor):  Pornind de la ideea că „un copil care citește este un adult care gândește”, linia editorială a editurii Nemi are drept cuvinte-cheie: educație, aventură, umor, imaginație sau cunoaștere. Colecțiile Nemi se adresează copiilor de la 0 la 12 ani și cuprind atât cărți ilustrate, cărți de ficțiune, cât și non-ficțiune ce urmăresc să întregească educația celor mici. Componenta educativă a cărților pentru copii este principala miză a selecției de titluri, alături de alte elemente esențiale precum încurajarea creativității și a imaginației, umorul, pasiunea pentru aventură și mister.

 

*** 

Parteneri media: MediaIQ, UnitedMedia, Calendar Evenimente, comunicatedepresa.ro, Centruldepresa.ro, Orasul Meu, Gradinite.com, Prokid.ro, GoKID.ro, Salut Bucuresti, inParc, mamica.ro, melc-codobelc.ro, agendacopiilor.wordpress.com, HotNews, SmartWoman, Mamica de azi, Mami, stiripentrucopii.com, kidsnews.ro, labucatarie.ro.

Detalii: www.antipa.ro si pe pagina de Facebook a Muzeului de Istorie Naturala „Grigore Antipa": www.facebook.com/muzeulantipa.